Astăzi 25 Iunie 2019, Marţi - Ultima actualizare la ora 14:07
Abonamente

Istorie 26 Ianuarie 2018, ora 08:18

Eliberarea de după moartea lui Stalin sau GULAG-ul de după GULAG

Marime Font

După ce vedeau libertatea, unii foşti deportaţi se întorceau în locurile de detenţie, pentru că nu erau primiţi acasă

Imediat după decesul lui Stalin, unii deportați din GULAG-ul sovietic au văzut libertatea. Iniţiativa a fost discutată în diferite instanţe, deoarece eliberarea acestor oameni implica unele consecinţe atât economice, cât şi politice. Oricum, soarta lor de mai departe a reprezentat o continuare a calvarului pe care l-au trăit în lagărele Uniunii Sovietice.

Unul dintre documentele fundamentale ce viza eliberarea deportaților a fost Rezoluţia CC al PCUS şi Sovietului Miniştrilor al URSS din 5 iulie 1954, „Cu privire la anularea unor restricţii şi statutul legal al celor strămutaţi”. Conform rezoluţiei, majoritatea deportaţilor obţineau dreptul de a se deplasa liber prin regiune sau republică, iar, în cazul deplasărilor de serviciu, puteau merge în orice oraş din URSS. Până atunci, deportaţii nu aveau dreptul de a ieşi în afara localităţii, fără permisiunea MAI. De asemenea, dacă înainte de aceasta, erau obligaţi să se înfăţişeze la miliţie o dată în lună, după moartea lui Stalin înregistrarea se făcea o dată pe an. Mai mult, a fost anulată amendarea şi arestarea celor care se făceau vinovaţi de încălcarea ordinii publice în locul de deportare, iar copiii de până la 16 ani au fost scoţi de la evidenţa miliţiei.


Primii au fost eliberaţi copiii deportaţilor. Apoi, în ajunul Congresului al XX-lea al PCUS, datorită presiunii din partea celor represaţi, dar şi din dorinţa lui Hruşciov de a-şi justifica pretenţiile faţă de puterea precedentă, la 24 noiembrie 1955, prin Hotărârea Sovietului Miniştrilor al URSS „Cu privire la eliberarea unor categorii de deportaţi”, au văzut libertatea participanţii la Războiul sovieto-german, cei decoraţi cu ordine şi medalii sovietice, femeile căsătorite cu deţinuţi şi profesorii instituţiilor de învăţământ superior. Însă erau eliberate doar persoanele în cauză, nu şi familiile acestora. Foştii deportaţi primeau doar dreptul la libera deplasare. În rest, averea nu li se restituia şi, cel mai grav, li se interzicea să se întoarcă la baştină.



Locuitori ai satului Ciuciuleni, raionul Hâncești. Anul 1949.

Liberi şi alungaţi de acasă

Cu toate astea, în niciun document nu erau criticate deportările, motivându-se că acestea au fost „consecinţele războiului”. Astfel, puşi între ciocan şi nicovală, pentru că nu primeau nici bani pentru a-şi achita călătoria din GULAG spre noul loc de trai, mai mulţi basarabeni au venit totuşi acasă şi au cerut Sovietului Miniştrilor al RSSM şi Procuraturii să li se permită să locuiască în Moldova şi să li se întoarcă casele. Secţiile de miliţie le acordau acestora doar viză temporară pentru două luni. În cele din urmă, în iulie 1956, MAI de la Chişinău a dat indicaţii miliţiei să identifice toate familiile deportate în vara anului 1941, care au revenit acasă, şi să le oblige, contra semnătură, să părăsească RSSM. În situaţia creată, unele familii s-au întors în locurile de detenţie.

Frecvente erau cazurile când, din lipsa forţei de muncă, şefii colhozurilor din GULAG le interziceau deportaţilor să iasă la libertate, deşi nu aveau niciun drept s-o facă. Dumitru Slav, originar din s. Cioc-Maidan, r-nul Comrat, îşi amintea că familiei sale, după ce a fost eliberată, nu i s-a permis să plece din Kazahstan. Au fost trimişi la muncă într-un sovhoz din sudul acestei republici, unde au lucrat până în toamna lui 1961.

Puşi în faţa acestor realităţi, mulţi copii din familiile deportate au rămas cu traiul în Rusia, unde reuşiseră să-şi construiască case, să facă studii sau să-şi găsească un serviciu. Aceştia toţi vorbeau limba rusă.

Mulți basarabeni s-au stabilit cu traiul în Ucraina

Dar în mare parte, basarabenii au fost nevoiţi să se mute cu traiul în RSS Ucraineană. Aici s-au stabilit în satele din regiunea Odesa, raionul Razdeleanskii; în oraşul Bolgrad; în satele Sepnevo, Podgornoe, Lipeţk din raionul Tarutinsk; în orăşelul Slobodka, raionul Kodîmsk; în oraşele Moghiliov-Podolsk şi Iampol din regiunea Viniţk, precum şi în oraşul Ţelinograd din regiunea Akmolinsk.

Anastasie Crăciun, născut în 1904, fost primar al s. Valea Perjei, r-nul Ceadâr-Lunga, a fost timp de zece ani (1941-1951) la munci forţate în Invellag. Despre soarta celorlalţi membri ai familiei a aflat în 1945, din scrisorile unor consăteni. În 1956, când s-a întors împreună cu familia la baştină, nu li s-a întors casa, dar au primit un lot de pământ de la sovietul sătesc, după ce au promis că intră în colhoz. Și-au construit o bucătărie minusculă și au sădit 50 de pomi fructiferi. Peste doi ani, în septembrie 1958, au fost chemați la sovietul sătesc, împreună cu alte şapte familii, unde au fost anunțați că trebuie să plece din RSSM. În următoarele 24 de ore, familia fostului primar a luat calea spre Ucraina.

Un alt caz similar. Revenind acasă, Alexandru Borș, fiul fostului primar de Condrăteşti, r-nul Corneşti, s-a angajat tractorist la Corneşti. Deși i s-a perfectat viză temporară, el şi-a cumpărat o casă și a sădit o grădină, după care a fost somat să părăsească RSSM.

Viza de reşedinţă depindea de Sovietul Suprem

Existau și familii revenite din deportare care au continuat să locuiască în RSSM, în pofida restricţiilor. Sau care, fiind plecate în Ucraina, scriau plângeri la procuratură și la sovietele miniștrilor din RSSM și URSS, solicitând să li se permită să locuiască acasă și să le fie întoarsă averea.

Toate aceste scrisori ajungeau la Sovietul local al miniştrilor, căci decizia de acordare a vizelor de reşedinţă era semnată exclusiv de conducerea Sovietului Suprem al RSSM. În continuare, secretariatul preşedintelui Sovietului Miniştrilor solicita informaţii în privința unor persoane de la comitetele executive ale Sovietului deputaţilor muncitori şi de la secţia specială nr. 1 a MAI din RSSM. Apoi autorităţile raionale se documentau de la sovietele satelor în care aceiași oameni au locuit până a fi deportați. Argumentul forte în favoarea solicitanților de viză era angajarea membrilor familiilor acestora în colhoz. Preferință aveau și cei de vârstă înaintată, pe care rudele aveau posibilitatea și erau de acord să-i întrețină. Li se permitea să vină acasă şi familiilor din care făcea parte un etnic rus nedeportat. Însă nimănui nu i s-au restituit bunurile confiscate în 1941, în momentul deportării.

Transformaţi în „dușmani ai poporului”

De fapt, în mare parte au hotărât să revină la baştină soţiile bărbaţilor deportaţi, în vara lui 1941, care vroiau să-şi trăiască bătrâneţile acasă, şi unii dintre copii, de obicei mezinii. Elena Şoimu-Postolachi îşi aminteşte: „În 1958, după 17 ani de surghiun în Siberia, în regiunea Tomsk, eu cu mama şi fratele Mihai ne-am întors în sat. Oamenii s-au bucurat pentru noi, dar unii, care au băgat mâna în averea părinţilor, nu le convenea întoarcerea noastră.” La rândul său, Agrepina Goliper, născută în 1900, spunea că toţi copiii săi au rămas să locuiască în Siberia şi numai ea s-a întors în Moldova. Iar Simion Butnaru, în memoriile sale, generalizează: „Mulţi de-ai noştri n-au putut pleca din anumite motive: familii mixte, copiii la şcoală, servicii etc.”.

Acasă i-a aşteptat pe toţi un mediu ostil, fiindcă propaganda sovietică le-a creat o imagine de „duşmani ai poporului”. Erau marginalizaţi, iar copiii lor nu erau admişi nici la studii, nici la muncă. Ileana Andronache îşi descrie astfel revenirea: „Prezentându-mă la miliţie, mi s-a spus că n-am dreptul să trăiesc în Moldova. Toată averea, care am avut-o, a trecut în folosul statului, iar noi trebuia să plecăm în altă republică. În casa noastră trăia preşedintele sovietului sătesc, acela care a dat acordul să fim deportaţi. Când m-a văzut că am intrat în ogradă să mă uit la casă, m-a privit cu nişte ochi de lup, spunându-mi: „Cine ţi-a dat voie să intri în ogradă fără voia mea? Mata n-ai ce căuta aici”. Eu mi-am făcut cruce şi, plângând, am pornit-o spre Chişinău, după dreptate”. Şi Maria Scafaru vorbeşte despre aceeaşi atitudine a sovieticilor: „Ştiţi ce mi-a spus locţiitorul ministrului sănătăţii care patrona cadrele, un oarecare Iliin?: „Să te cari de aici din Moldova. Du-te de aici! N-are importanţă cine eşti şi de unde eşti, du-te de unde ai venit!” Pentru dumneata nu este loc în Moldova. N-avem nevoie de aşa cadre!”.

Problema s-a soluţionat în 1963

Problema acordării vizelor de reședință în localitățile de baștină pentru toate familiile deportate în 1941 a fost soluţionată tocmai în anul 1963. În acel an, pe 7 ianuarie, a fost emis decretul prezidiumului Sovietului Suprem al URSS „Cu privire la înlăturarea restricţiilor în privinţa deportaţilor, care anterior au fost membri ai organizaţiilor ilegale, foşti comercianţi, moşieri, fabricanţi, evacuaţi din Ucraina de Vest, RSS Moldovenească, RSS Lituaniană, RSS Estonă, RSS Letonă”.

Mariana S. Țăranu,
conferențiar universitar, doctor în istorie

blog comments powered by Disqus

Din aceeaşi secţiune

Cele mai noi ştiri de azi

Actualitate 25 Iunie 2019, ora: 14:07

Alexandr Esaulenco este propus la funcția de DIRECTOR al SIS /// Cine este și cu ce s-a ocupat anterior (CV)

Alexandr Esaulenco este propus la funcția de DIRECTOR al SIS /// Cine este și cu ce s-a ocupat anterior (CV)

Comisia parlamentară securitate națională, apărare și ordine publică a votat proiectul de hotărâre a Parlamentului privind numirea lui Alexandr Esaulenco în funcția de director al Serviciului Informații și Securitate (SIS).

( ) Citeşte tot articolul

Actualitate 25 Iunie 2019, ora: 14:00

Ședința Parlamentului Republicii Moldova din 25 iunie 2019. Ordinea de zi - DOC / VIDEO

Ședința Parlamentului Republicii Moldova din 25 iunie 2019. Ordinea de zi - DOC / VIDEO

Biroul permanent a adoptat ordinea de zi a ședinței în plen a Parlamentului Republicii Moldova. 

( ) Citeşte tot articolul

Actualitate 25 Iunie 2019, ora: 13:45

Unul din şefii Mafiei din Napoli a evadat dintr-o închisoare din Uruguay. Metoda genială folosită

Unul din şefii Mafiei din Napoli a evadat dintr-o închisoare din Uruguay. Metoda genială folosită

Un mafiot italian e protagonistul unei scene demna de filmul "Prison Break".

( ) Citeşte tot articolul

Actualitate 25 Iunie 2019, ora: 13:29

Maia Sandu, invitată la București. Ce am putea oferi concret?

Maia Sandu, invitată la București. Ce am putea oferi concret?

M-a bucurat săptămâna trecută invitația dnei Dăncilă adresată dnei Maia Sandu de a face o vizită la București și cred că într-adevăr se impune un ”reset” în relațiile oficiale dintre cele două țări. Ar fi o ocazie să ne spălăm rușinea de a fi...

( ) Citeşte tot articolul

Actualitate 25 Iunie 2019, ora: 13:26

OPINIE /// Butoiul cu pulbere al Europei pare a se muta în Est

OPINIE /// Butoiul cu pulbere al Europei pare a se muta în Est

Estul pribegit al Europei se cutremură din temelii. Lumea rusească are probleme ontologice “la ea acasă”, în spațiul traditional de control ideologic (spațiul ex-sovietic). De la Tbilisi la Chișinău, de la Erevan la Kiev, tot vestul spațiului ex-sovietic cere...

( ) Citeşte tot articolul

Actualitate 25 Iunie 2019, ora: 13:24

România nu mai are scăpare! Ce vizează Vladimir Putin

România nu mai are scăpare! Ce vizează Vladimir Putin

România nu mai are scăpare. Rusia este într-o expansiune totală și ne atacă. Vladimir Putin nu se lasă și vizează un obiectiv strategic important.

( ) Citeşte tot articolul

Actualitate 25 Iunie 2019, ora: 13:17

Demisii în sistemul judecătoresc. Ion Druță, înlăturat temporar din funcția de președinte al CSJ

Demisii în sistemul judecătoresc. Ion Druță, înlăturat temporar din funcția de președinte al CSJ

Ion Druță înlăturat temporar din funcția de președinte al Curții Supreme de Justiție (CSJ). Interimatul funcției va fi asigurat de magistrata Tatiana Vieru. Decizia a fost luată azi de membrii Consiliului Superior al Magistraturii (CSM).

( ) Citeşte tot articolul

Actualitate 25 Iunie 2019, ora: 13:14

Zelenski DEZAMĂGIT de votul pro-Rusia la APCE: Să văd cum cer și eliberarea ostaticilor ucraineni

Zelenski DEZAMĂGIT de votul pro-Rusia la APCE: Să văd cum cer și eliberarea ostaticilor ucraineni

Președintele Ucrainei Volodimir Zelensky este dezamăgit de decizia APCE prin care a fost restabilit dreptul de vot Federației Ruse la Adunarea Parlamentară, după ce Moscova nu a mai putut vota în această structură din 2014, după ocuparea Crimeei. Decizie care de altfel a fost...

( ) Citeşte tot articolul

Actualitate 25 Iunie 2019, ora: 12:59

Ștefan cel Mare și Sfânt era și se considera ROMÂN, luându-i înainte cu peste 500 de ani lui Dodon

Ștefan cel Mare și Sfânt era și se considera ROMÂN, luându-i înainte cu peste 500 de ani lui Dodon

Așa cum bine se știe, cotropirea rusească și sovietică a Basarabiei a adus populației multe nenorociri. Pe lângă cele fizice, au fost și cele de natură sufletească. Totul s-a axat pe minciună și abuz de putere. Mai mult, culmea lipsei de bun simț, s-a insuflat sub amenințarea...

( ) Citeşte tot articolul

Actualitate 25 Iunie 2019, ora: 12:47

OPINIE /// Igor Eidman: „Cine este rusofob?”

OPINIE /// Igor Eidman: „Cine este rusofob?”

„Cuvântul rusofobie a devenit popular în Rusia în timpul ”perestroikai” lui Gorbaciov, când era folosit în cea mai mare parte de către antisemiții nebuni – bărboșii degenerați din ONG-ul „Pamyati”. Ei spuneau despre...

( ) Citeşte tot articolul

Actualitate 25 Iunie 2019, ora: 12:28

Dodon a numit un nou șef la SPPS - Iarsolav Martin

Dodon a numit un nou șef la SPPS - Iarsolav Martin

Președintele Igor Dodon a semnat decretul privind numirea în funcție a conducătorului Serviciului de Protecție și Pază de Stat.

( ) Citeşte tot articolul

Sport 25 Iunie 2019, ora: 12:26

Doliu în lumea sportului românesc. Unul dintre cei mai apreciați luptători de MMA din România a murit la Chișinău

Doliu în lumea sportului românesc. Unul dintre cei mai apreciați luptători de MMA din România a murit la Chișinău

Lumea sporturilor este în doliu. Unul dintre cei mai apreciați luptători de MMA din România, Cosmin Dușa, originar din Cugir, județul Alba, a decedat la Chișinău.

( ) Citeşte tot articolul

Actualitate 25 Iunie 2019, ora: 12:20

FLASH /// Delegația Ucrainei la APCE părăsește ședința. „Nu vrem să stăm alături de UCIGAȘI”

FLASH /// Delegația Ucrainei la APCE părăsește ședința. „Nu vrem să stăm alături de UCIGAȘI”

Anunțul a fost făcut de vice-președintele Parlamentului din Ucraina, Irina Gerașcenko.

( ) Citeşte tot articolul

Actualitate 25 Iunie 2019, ora: 12:01

Analistul politic Dionis Cenușă: Argumentarea lui Andrei Nastase despre votul sau în favoarea revenirii Rusiei în APCE „denotă o cunoștință SLABĂ a contextului geopolitic”

Analistul politic Dionis Cenușă: Argumentarea lui Andrei Nastase despre votul sau în favoarea revenirii Rusiei în APCE „denotă o cunoștință SLABĂ a contextului geopolitic”

Dionis Cenușă: „Măcar din solidaritate și pentru că avem forțe militare ruse în regiunea transnistreană, Năstase trebuia să se abțină de la vot”

( ) Citeşte tot articolul

Actualitate 25 Iunie 2019, ora: 11:47

OPINIE /// Monica Babuc ar putea fi nouă Președintă a Partidului Democrat

OPINIE /// Monica Babuc ar putea fi nouă Președintă a Partidului Democrat

PD ar putea alege o femeie ca Președinte pentru a se poziționa ca un partid pro-european și pentru o reîmprospătare a imaginii partidului.

( ) Citeşte tot articolul

Actualitate 25 Iunie 2019, ora: 11:34

Cea mai sigură aplicație de chat a devenit mai utilă: Telegram a primit un update important

Cea mai sigură aplicație de chat a devenit mai utilă: Telegram a primit un update important

Telegram este o aplicație foarte populară printre amatorii de securitate sporită în conversațiile virtuale. Printr-o actualizare recentă, a devenit și mai utilă.

( ) Citeşte tot articolul

Actualitate 25 Iunie 2019, ora: 11:26

Andrei Năstase a votat alături de Batrîncea pentru revenirea Rusiei în Adunarea Parlamentară a Consiliului Europei. Mihail Popșoi a votat împotrivă

Andrei Năstase a votat alături de Batrîncea pentru revenirea Rusiei în Adunarea Parlamentară a Consiliului Europei. Mihail Popșoi a votat împotrivă

Andrei Năstase alături de socialistul Batrîncea au votat ca Federație Rusă să fie acceptată din nou în cadrul Adunării Parlamentare a Consiliului Europei. Rusia a fost scoasă din APCE ca urmare a agresiunii împotriva Ucrainei și ocuparea peninsulei Crimeea.

( ) Citeşte tot articolul

Actualitate 25 Iunie 2019, ora: 10:55

Fracțiunea Partidului ȘOR declară că majoritatea parlamentară îi încalcă drepturile

Fracțiunea Partidului ȘOR declară că majoritatea parlamentară îi încalcă drepturile

Fracțiunea Partidul „ȘOR” intenționează să organizeze o ședință extinsă, cu participarea reprezentanților conducerii formațiunii pentru a examina situația politică creată în Parlament în condițiile presiunilor și încălcării drepturilor deputaților...

( ) Citeşte tot articolul

Actualitate 25 Iunie 2019, ora: 10:34

Deputatul Popșoi argumentează de ce a votat împotrivă revenirii Rusiei în APCE dar nu comentează votul lui Năstase

Deputatul  Popșoi argumentează de ce a votat împotrivă revenirii Rusiei în APCE dar nu comentează votul lui Năstase

„Am votat împotriva pentru a susține vecinii noștri ucraineni. Am fost rugat insistent de partenerii noștri de la Kiev sa ii susțin in cadrul acestui Exercițiu de vot. Despre ceilalți colegi, unii dintre care nici nu s-au prezentat, nu sunt in măsura sa comentez”, a...

( ) Citeşte tot articolul

Actualitate 25 Iunie 2019, ora: 10:09

Moscova pregătește un nou proiect POLITIC în R. Moldova? Kozak s-ar fi întâlnit cu Mark Tkaciuk

Moscova pregătește un nou proiect POLITIC în R. Moldova? Kozak s-ar fi întâlnit cu Mark Tkaciuk

Reprezentantul special al președintelui Federației Ruse pentru dezvoltarea relațiilor comerciale și economice cu R. Moldova, vicepremierul rus Dmitri Kozak, sosit ieri în R. Moldova, ar fi avut și un program neoficial.

( ) Citeşte tot articolul

Actualitate 25 Iunie 2019, ora: 10:04

FOTO / Un şef de secţie din cadrul spitalului ,, Sfînta Treime" şi un subaltern, reţinuţi pentru fapte de corupţie. 450 000 de lei au fost ridicaţi în urma percheziţiilor

FOTO / Un şef de secţie din cadrul spitalului ,, Sfînta Treime" şi un subaltern, reţinuţi pentru fapte de corupţie. 450 000 de lei au fost ridicaţi în urma percheziţiilor

Un şef de secţie şi un medic din cadrul IMSP Spitalul Clinic Municipal ,,Sfînta Treime" au fost reţinuţi de către ofiţerii CNA şi procurorii anticorupţie, fiind bănuiţi de corupere pasivă.

( ) Citeşte tot articolul

Actualitate 25 Iunie 2019, ora: 09:55

Noaptea în care CONȘTIINȚA europeană a intrat într-un SOMN adânc

Noaptea în care CONȘTIINȚA europeană a intrat într-un SOMN adânc

Sancţionați pentru anexarea peninsulei Crimeea în 2014, rușii delegați de Kremlin să participe la reuniunile si lucrarile Adunarii Parlamentare a Consiliului Europei (APCE), s-au văzut lipsiți încă din 2014 de dreptul de vot. Moscova a reacţionat la această...

( ) Citeşte tot articolul

Actualitate 25 Iunie 2019, ora: 09:53

CSM solicită demisia lui Gurin din funcția de judecător al CCM

CSM solicită demisia lui Gurin din funcția de judecător al CCM

Membrii Consiliului Superior al Magistraturii (CSM) au analizat avizul Comisiei de la Veneția cu privire la deciziile luate de Curtea Constituțională (CC) în perioada 7-9 iunie și au luat hotărârea de a solicita demisia judecătorului CC, Corneliu Gurin.

( ) Citeşte tot articolul

Actualitate 25 Iunie 2019, ora: 09:38

Lista rușinii. Gheorghe Dinu Socotar (PSD România) a votat pentru întoarcerea delegației ruse în APCE

Lista rușinii. Gheorghe Dinu Socotar (PSD România) a votat pentru întoarcerea delegației ruse în APCE

Delegațiile Franței și Italiei în ansamblu au sprijinit rezoluția care permite delegației ruse să revină la lucru în Adunarea Parlamentară a Consiliului Europei (APCE), potrivit rezultatelor votării afișate pe site-ul APCE.

( ) Citeşte tot articolul
Current tier / breakpoint: xs sm md lg xl (= visible only on this breakpoint)

.hidden-xs-down .hidden-sm-down .hidden-md-down .hidden-lg-down

.hidden-xs-up .hidden-sm-up .hidden-md-up .hidden-lg-up .hidden-xl

.hidden-xs (only) .hidden-sm (only) .hidden-md (only) .hidden-lg (only) .hidden-xl (only)