Astăzi 23 Februarie 2019, Sâmbătă - Ultima actualizare la 22 Februarie 2019
Abonamente

CSI / Rusia 28 Februarie 2014, ora 08:42

Evenimentele din Ucraina în presa străină: Intervine sau nu, în mod direct, Rusia în Ucraina?!

Marime Font

Presă internatioanală, analişti şi editorialişti sunt împărţiţi atunci când vine vorba despre o posibilă intervenţie a Rusiei în Ucraina şi scindarea ţării, dar toată lumea leagă interesul geo-strategic major al Moscovei în Crimeea de tensiunile din această zona.

Declaraţia lui Serghei Lavrov a fost categorică. Ministrul rus de externe a anunţat că ţară să nu va interveni în problemele interne ale Ucrainei. Deşi de aplaudat, cuvintele sale nu se potrivesc cu ultimele evenimente petrecute în estul ţării. Dacă mâna Kremlinului se află în spatele ocupării clădirii parlamentului din Simferopol sau nu, cert este că acţiunile combinate din Ucraina reprezintă o ameninţare clară, o demonstraţie de putere şi influenţă rusă în Ucraina. Există, desigur, motive bune că Vladimir Puţin să se teamă de revoluţia de la Kiev, din cauza importanţei strategice a Ucrainei pentru Moscova: ţară se află la marginea exterioară a sferei de influenţă a Rusiei şi este locul prin care gazele ruseşti de miliarde de dolari ajung în Germania şi Europa de Vest. Ucraina găzduieşte şi flota Marii Negre, la Sevastopol, în baza unui contract de închiriere pe termen lung, scrie The Guardian.

BBC trage un semnal de alarmă asupra stării economice a Ucrainei subliniind că moneda Ucrainei, Hrivna, a scăzut la un nou minim de 0,1 dolari - o reflectare atât a răsturnării politice din ţară, cât şi a slăbiciunii economice pe termen lung. Chiar înainte de recentele incidente politice, performanţă economică a ţării a fost extrem de slabă, mai mică decât în anul 1992, în primele zile de independenţa post-sovietic. Cum era de aşteptat, criză politică actuală a agravat problemele ţării pe termen lung. BBC prezintă un material video despre situaţia economiei Ucrainei în 60 de secunde.


The Independent crede că după luni de dispute asupra viitorului politic al Ucrainei, Rusia pare să se îndrepte spre un teren comun cu UE şi SUA, oficialii de la Moscova anunţând că sunt dispuşi să colaboreze cu Occidentul pentru a asigura stabilitatea în zona. Din noiembrie, când preşedintele Ianukovici a abandonat brusc acordul cu UE în favoarea unor legături mai strânse cu Rusia, oficialii europeni au acuzat Moscova că exercită presiuni economice şi diplomatice inacceptabile pentru a-şi asigura loialitatea Ucrainei. Administraţia de la Kremlin susţine că nu recunoaşte guvernul interimar de la Kiev şi că nu reprezintă interesele a milioane de vorbitori de rusă, din partea de est a ţării. Cancelarul german Angela Merkel a apărut la Londa pentru a rezolva această problema, solicitând guvernului ucrainean să respecte dorinţele tuturor comunităţilor.

În timp ce unii observatori ai crizei ucrainene consideră puţin probabilă ipoteza unui război cu participarea Rusiei, alţii fac o comparaţie între evenimentele din Crimeea şi cele care au condus în 2008 la conflictul dintre Rusia şi Georgia în jurul regiunii separatiste proruse Osetia de Sud, se arată într-o analiză AFP."Există un real pericol", apreciază Andreas Umland, un analist politic de la Academia Mohila din Kiev. "Există tendinţe separatiste, există un interes rus în regiune şi există confruntări", dezvăluie el. În opinia să, situaţia din Crimeea "aminteşte" de cea care a precedat războiul din 2008 dintre Moscova şi Tbilisi. Acest conflict de cinci zile s-a soldat cu recunoaşterea de către Moscova a independenţei Osetiei de Sud şi Abhaziei, o altă regiune proprusa, şi cu mobilizarea în aceste teritorii a mii de militari ruşi.
Le Monde prezintă într-un video de 5 minute o istorie şi o explicaţie a conflictului din Ucraina. Ziarul francez vorbeşte despre tensiunile din Crimeea şi subliniază interesul deosebit al Rusiei pentru această zona din punct de vedere geo-strategic, militar şi etnic. Şi Le Figaro crede că, dincolo de problema comunităţii ruse din Crimeea şi a influenţei politice, pentru Moscova este mai mult o problema strategică.

În ciuda promisiunilor repetate că nu va interveni, Rusia condusă de Vladimir Puţin se află acum prinsă în mijlocul crizei politice din Ucraina. Etnicii ruşi din ţară solicită sprijin, iar fostul preşedinte refugiu. Întrebarea este dacă această e şi intenţia Rusiei, se întreabă New York Times. Vladimir Puţin nu a făcut remarci publice cu privire la criză din Ucraina şi înlăturarea preşedintelui Viktor Ianukovici, în urmă cu şase zile. Evenimentul a coincis cu închiderea Jocurilor Olimpice de Iarnă de la Soci, sărbătorită de oficiali că dovadă a apariţiei unei noi, puternice şi mândre Ruşii, la aproape un sfert de secol după prăbuşirea Uniunii Sovietice. Tăcerea lui Puţin a produs confuzie asupra politicii Rusiei, chiar dacă criză din Ucraina s-a mutat aproape de graniţa estică. Rusia ar putea să piardă nu numai ceea ce se consideră un spaţiu în zona să de influenţă, ci şi o parte a identităţii sale politice şi sociale.

Au trecut mai mult de patru zile de când o mulţime de protestatari au ocupat biroul guvernului regional din Harkov, aducând revoluţia EuroMaidan în cel mai mare oraş pro-rus din estul Ucrainei. Dar Maxim Kolenkov, preşedintele adjunct al consiliului regional din Harkov, se prezintă la muncă în clădirea veche din Piaţă Libertăţii că şi cum nimic nu s-a întâmplat. "Nu ştiu cine sunt aceşti oameni. Eu nu vorbesc cu ei. Nu mă interesează. Guvernul nu părăseşte clădirea", a spus el. Piaţă Libertăţii este locul confruntării dintre două tabere rivale: rezidenţii adunaţi la monumentul lui Lenin şi protestatarii victorioşi de la Kiev. Într-o anumită măsură, diferenţa dintre cele două părţi este de generaţii. Naţionaliştii ucraineni sunt predominant tineri, nemulţumiţi de practicile corupte ale preşedintelui Ianukovici. Mulţi dintre susţinătorii pro-ruşi de la monumentul lui Lenin au crescut în anii grei ai celui de-al Doilea Război Mondial şi sunt speriaţi de amintirile că vestul Ucrainei a colaborat cu forţele naziste invadatoare, în timp ce în est s-a luptat cu înverşunare patriotică timp de doi ani împotriva ocupaţiei inamice, scrie şi Washington Post.

sursa: hotnews.ro

blog comments powered by Disqus

Din aceeaşi secţiune

Cele mai noi ştiri de azi

Actualitate 22 Februarie 2019, ora: 19:29

Autoritățile de la Chișinău au informat astăzi Adunarea Parlamentară a OSCE despre imixtiunile grsolane ale Federației Ruse în procesul electoral din Republica Moldova. Deputatul democrat Sergiu Sîrbu s-a referit inclusiv la noul dosar fabricat de Moscova pe umele...

( ) Citeşte tot articolul

Actualitate 22 Februarie 2019, ora: 19:27

Administrația Națională a Penitenciarelor din Republica Moldova dezminte, într-un comunicat de presă, informațiile tirajate de o parte a mass-media privind pretinsa înjunghiere a lui Veaceslav Platon, în Penitenciarul nr. 13.

( ) Citeşte tot articolul

Actualitate 22 Februarie 2019, ora: 16:12

Rareori ți-e dat să vezi o criză de identitate a unei formațiuni politice în ajun de alegeri precum cea prin care trece astăzi blocul ACUM. Câteva zile în urmă, vicepreședintele Partidului Acțiune și Solidaritate; Mihai Popșoi, a surprins pe toată lumea,...

( ) Citeşte tot articolul

Actualitate 22 Februarie 2019, ora: 16:11

Declanșarea de către Rusia a unui dosar penal în care ar figura Vlad Plahotniuc, poartă un evident caracter electoral câtă vreme acest lucru se întâmplă cu două zile înainte de alegerile din R.Moldova. De această părere este analistul politic Ion...

( ) Citeşte tot articolul

Istorie 22 Februarie 2019, ora: 16:00

Istoria limbii române: Câte cuvinte am moștenit din latină?

Istoria limbii române: Câte cuvinte am moștenit din latină?

Când vorbim despre viața cuvintelor românești trebuie să începem cu... începutul: am arătat în episodul precedent că limba română continuă latina, limba-mamă. Este un adevăr pe care nu mă sfiesc să-l repet ori de câte ori voi avea prilejul s-o...

( ) Citeşte tot articolul

Actualitate 22 Februarie 2019, ora: 15:59

Fostul președinte al filialei Botanica a PPDA, Sergiu Cibotăreanu, susține că formațiunea condusă de Andrei Năstase nu este nici pe departe una proeuropeană. Potrivit lui, partidul format pe baza mișcării protestatare din 2015 a deviat foarte mult de la traseul său inițial....

( ) Citeşte tot articolul

Actualitate 22 Februarie 2019, ora: 15:58

Mai mulți artiști iluștri își exprimă încrederea că PDM poate continua schimbările bune din Moldova, așa cum a făcut-o și în ultimii ani. Ei declară, în câteva mesaje live pe Facebook, că vor vota pentru Moldova și pentru fapte, nu vorbe, la alegerile...

( ) Citeşte tot articolul

Actualitate 22 Februarie 2019, ora: 15:56

Unul din autoturismele care asigura protecția în cortegiul prezidențial a fost accidentat astăzi, în timp ce se afla în misiune.

( ) Citeşte tot articolul

Actualitate 22 Februarie 2019, ora: 15:55

Astăzi povara fiscală pe care un angajator o simte este mai mică decât în urmă cu trei ani. Acest lucru se datorează actualei guvernări, care trebuie să-și continue actvitatea și după alegerile din 24 februarie, susțin managerii centrului comercial Grand Hall, într-o...

( ) Citeşte tot articolul

Actualitate 22 Februarie 2019, ora: 15:54

Departamentului american pentru Securitate Internă a creat o universitate falsă, Universitatea din Farmington, pentru a lansa o capacană și pentru a aresta studenții străini care încearcă să rămână pe teritoriul american în mod ilegal, relatează The Guardian.

( ) Citeşte tot articolul

Actualitate 22 Februarie 2019, ora: 15:53

Preşedintele polonez, Andrzej Duda, şi omologul său lituanian, Dalia Grybauskaite, au semnat joi, la Varşovia, o declaraţie privind securitatea comună, care include coordonarea politicilor de apărare şi securitate ale celor două ţări în cadrul NATO şi al Uniunii Europene şi...

( ) Citeşte tot articolul

Actualitate 22 Februarie 2019, ora: 13:50 de Ana Marchitan

Duminică, 24 februarie, în R. Moldova, vor avea loc alegeri parlamentare ordinare. Astfel, pentru prima dată, cetățenii vor alege cei 101 deputați conform sistemului electoral mixt. Adică, 50 dintre aceștia vor accede în Legislativ pe liste de partid, mandatele urmând să...

( ) Citeşte tot articolul

Actualitate 22 Februarie 2019, ora: 13:40

Plahotniuc, în timpul vizitelor la Iurceni, Vărzărești, Zberoaia: vom continua investițiile în infrastructură, în crearea de locuri de muncă și condiții sociale mai bune aici și în toate satele din țară

( ) Citeşte tot articolul

Actualitate 22 Februarie 2019, ora: 13:14

Editorialistul Ziarului NAȚIONAL, Nicolae Negru, este convins că anunțul privind noul dosar penal deschis de ruși pe numele liderului Partidului Democrat (PD), Vlad Plahotniuc, are legătură directă cu alegerile parlamentare de duminică.

( ) Citeşte tot articolul

Actualitate 22 Februarie 2019, ora: 12:51

Liderul Partidului Politic ȘOR, Ilan Șor și formațiunea sa sunt gata să preia responsabilitatea guvernării Republicii Moldova pentru a transforma și moderniza țara. Ilan Șor, care s-a arătat convins de victoria formațiunii sale la scrutinul parlamentar de duminică, a declarat la o...

( ) Citeşte tot articolul

Actualitate 22 Februarie 2019, ora: 12:17

Ministerul Afacerilor Externe și Integrării Europene (MAEIE) a făcut publice adresele și datele de contact ale secțiilor de vot deschise peste hotare pentru alegerile parlamentare din 24 februarie 2019.

( ) Citeşte tot articolul

Actualitate 22 Februarie 2019, ora: 12:13

Partidul Democrat din Moldova a sesizat astăzi mai multe instituții internaționale și observatorii acreditați să monitorizeze alegerile din 24 februarie 2019, în legătură cu implicarea abuzivă a Federației Ruse în alegerile din Republica Moldova. 

( ) Citeşte tot articolul

Actualitate 22 Februarie 2019, ora: 11:56

Mai muli susținători și simpatizanți ai binomului PAS-PPDA își manifestă public dezamăgirea față de ultimele acțiuni și declarații ale liderilor acestuia, Maia Sandu și Andrei Năstase. Internauții iau în furci atât angajamentul de a nu încheia nicio...

( ) Citeşte tot articolul

Actualitate 22 Februarie 2019, ora: 11:44

Încă 8 familii din municipiul Orhei și-au realizat visul pe care îl are practic fiecare tânăr din Republica Moldova: administrația publică locală a orașului le-a înmânat cheile de la noile apartamente sociale, pe care le-au primit în cadrul unui program...

( ) Citeşte tot articolul

Actualitate 22 Februarie 2019, ora: 11:43

Biserica Ortodoxă Română condiționează recunoașterea autocefaliei Kievului

Biserica Ortodoxă Română condiționează recunoașterea autocefaliei Kievului

Biserica Ortodoxă Română (BOR) cere garanții scrise privind pastrarea identitatii culturale si lingvistice pentru parohiile românești din Bucovina și pune alte câteva condiții pentru recunoașterea Bisericii Ortodoxe a Ucrainei.

( ) Citeşte tot articolul

Actualitate 22 Februarie 2019, ora: 11:32

Cetățenii așteaptă ca proiectele bune pentru Moldova, implementate de actuala Guvernare, să continue și după alegerile parlamentare din 24 februarie. Liderul, PDM, Vlad Plahotniuc, și vicepreședinții formațiunii, Andrian Candu și Pavel Filip, au îndemnat alegătorii,...

( ) Citeşte tot articolul

Actualitate 22 Februarie 2019, ora: 11:27

Legăturile dintre președintele moldovean, Igor Dodon, și cel rus, Vladimir Putin, au o componentă financiară directă. Astfel, cel puțin 70.000 de euro au intrat în contul fundației “Din suflet”, a Galinăi Dodon (soția președintelui Republicii Moldova).

( ) Citeşte tot articolul

Actualitate 22 Februarie 2019, ora: 10:20

Organele de drept din Federația Rusă i-au mai deschis un dosar penal liderului Partidului Democrat (PD), Vlad Plahotniuc, iar acest lucru se întâmplă cu două zile înaintea alegerilor parlamentare din 24 februarie, scrie ziarulnational.md

( ) Citeşte tot articolul

Actualitate 22 Februarie 2019, ora: 10:00

S-a dezlantuit cerul deasupra orasului. Dupa cateva zile de vreme insorita, a inceput sa ninga in capitala. De astazi vremea se raceste. Meteorologii au anuntat cod galben de schimbare brusca a vremii, valabil pana sambata.

( ) Citeşte tot articolul
Current tier / breakpoint: xs sm md lg xl (= visible only on this breakpoint)

.hidden-xs-down .hidden-sm-down .hidden-md-down .hidden-lg-down

.hidden-xs-up .hidden-sm-up .hidden-md-up .hidden-lg-up .hidden-xl

.hidden-xs (only) .hidden-sm (only) .hidden-md (only) .hidden-lg (only) .hidden-xl (only)