Editorial

Evoluţia femeii în societate

Statutul femeii a variat considerabil de la o societate la alta. Femeile au avut, încă din antichitate, în societatea şi viaţa politică a statelor europene, un statut şi funcţii subordonate.

În antichitate, majoritatea oamenilor îşi câştigau existenţa din agricultură, care era de fapt o afacere de familie. Cel mai cunoscut loc de muncă pentru femei era cel de menajeră. Căsătoria era o componentă importantă a sistemului economic şi social al lumii antice. Cu excepţia bărbaţilor din Atena, care puteau amâna căsătoria până la vârsta de 30 de ani, restul – atât femei, cât şi bărbaţi – se căsătoreau puţin după vârsta pubertăţii.

O femeie singură îşi putea găsi de lucru într-un templu sau ca servitoare într-o casă. Un bărbat singur putea să-şi procure hrana, dar nu prea avea timpul necesar să şi-o prepare sau să-şi confecţioneze haine. Viaţa era grea şi moartea pândea la fiecare colţ, ca atare pentru supravieţuirea societăţii era necesară o rată ridicată a natalităţii.

Cât de multe s-au schimbat pe parcursul timpului până în zilele noastre este greu de spus şi depinde de locul şi societatea în care trăieşti. A avea un loc de muncă, copii acasă şi lista cumpărăturilor în braţe nu vă va ridica niciodată mai presus de „gospodarul casei”, care întotdeauna în Moldova este bărbatul. Dacă asta este bine sau nu… nu cred că mai contează. Important pentru fiecare dintre noi este să ne respectăm noi înşine şi, oricât de dificil ar fi, să reuşim de fiecare dată cu zâmbetul pe buze să putem reacţiona ferm la toate provocările societăţii.

Cu toate impedimentele de care ne mai lovim şi în ziua de astăzi, nu putem nega faptul că femeia a avut o evoluţie constantă de-a lungul timpului şi a ajuns din anumite puncte de vedere egală cu bărbatul. Asta nu înseamnă că în toiul unei petreceri nu vă veţi uita în jur şi nu veţi vedea două grupuri distincte care stau şi vorbesc. Cu toate că, probabil, vor mai trece multe secole până ce bărbaţii vor accepta la nivel global egalitatea dintre ei şi soţiile lor, trebuie să recunoaştem că, în general, în majoritatea societăţilor evoluate mentalitatea s-a schimbat radical.


Timpul Suplimentul Femeia
 

Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmărește TIMPUL pe Google News și Telegram!


Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *