Actualitate

Forbes: Simona Halep, locul 4 în topul celor mai bine plătite sportive ale lumii

Halep (24 ani, locul 4 WTA) a acumulat 10,2 milioane dolari în perioada 1 iunie 2018 – 1 iunie 2019, din care 6,2 milioane dolari din premiile obţinute la turneele la care a participat şi 4 milioane dolari din sponsorizări.

Reprezentanta ţării noastre, care are în palmares două titluri de Grand Slam – Roland Garros 2018 şi Wimbledon 2019 -, a obţinut venituri totale de peste 33 milioane dolari pe parcursul carierei sale, ocupând locul al cincilea în clasamentul all time al câştigurilor din tenisul feminin. Printre sponsorii româncei se numără Nike, Wilson, Mercedes-Benz şi Hublot, potrivit site-ului forbes.com.

Topul stabilit de Forbes este dominat, pentru al patrulea an consecutiv, de americanca Serena Williams, cu 29,2 milioane dolari, însă doar 4,2 milioane dolari au fost obţinuţi în urma participării la turnee, restul sumei provenind din sponsorizări.

Cea mai mică dintre surorile Williams este urmată de alte două jucătoare de tenis, japoneza Naomi Osaka şi germanca Angelique Kerber, cu 24,3 milioane, respectiv 11,8 milioane dolari.

De menţionat că primele 11 locuri din ierarhia stabilită de Forbes sunt ocupate de jucătoare din circuitul profesionist de tenis.

Iată cum se prezintă clasamentul celor mai bine plătite sportive din lume:

1. Serena Williams (tenis) 29,2 milioane dolari (4,2 din premii, 25 din sponsorizări)
2. Naomi Osaka (tenis) 24,3 milioane (8,3 din premii, 16 din sponsorizări.)
3. Angelique Kerber (tenis) 11,8 milioane (5,3 din premii, 6,5 din sponsorizări).
4. Simona Halep (tenis) 10,2 milioane (6,2 din premii, 4 din sponsorizări)
5. Sloane Stephens (tenis) 9,6 milioane (4,1 din premii, 5,5 din sponsorizări)
6. Caroline Wozniacki (tenis) 7,5 milioane (3,5 din premii, 4 din sponsorizări)
7. Maria Sharapova (tenis) 7 milioane (1 din premii, 6 din sponsorizări)
8. Karolina Pliskova (tenis) 6,3 milioane (4,6 din premii, 1,7 din sponsorizări)
9. Elina Svitolina (tenis) 6,1 milioane (4,6 din premii, 1,5 din sponsorizări)
10. Venus Williams (tenis) 5,9 milioane (900.000 din premii, 5 milioane din sponsorizări)
11. Garbine Muguruza (tenis) 5,9 milioane (2,4 din premii, 3,5 din sponsorizări)
12. Alex Morgan (fotbal) 5,8 milioane (250.000 de dolari salariul, 5,5 din sponsorizări)
13. P.V. Sindhu (badminton) 5,5 milioane (500.000 de dolari din premii, 5 din sponsorizări)
14. Madison Keys (tenis) 5,5 milioane (2,5 din premii, 3 din sponsorizări)
15. Ariya Jutanugarn (golf) 5,3 milioane (3,3 din premii, 2 din sponsorizări).

https://sport.hotnews.ro 

Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmărește TIMPUL pe Google News și Telegram!


Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *