FOTO&VIDEO. Armele gonflabile ale Rusiei. De ce le foloseşte şi cine le fabrică

În spatele zidurilor de beton ale unei fabrici, muncitorii lucrează în secret. Cu mașini de cusut și pânză verde țes ceea ce se consideră a fi cea mai modernă armă din arsenalul „soft power” al Rusiei: sunt, în fapt, niște momeli, niște capcane, dar care par niște arme foarte reale chiar și de la 300 de metri distanță. Se pot umfla, pentru ca apoi să dispară în câteva minute, scrie The New York Times.

De când Rusia lui Vladimir Putin vrea înapoi pe marea scenă geopolitică a lumii, Kremlinul a pus la punct o serie întreagă de tactici de „învăluire”: și-a redus la tăcere criticii din străinătate, și-a luat ca aliat Biserica Ortodoxă pentru o contrarevoluție conservatoare, a răspândit informații false în Europa, ba chiar, potrivit administrației Obama, s-a amestecat în alegerile prezidențiale americane prin piratarea computerelor Partidului Democrat.

Ce înseamnă „maskirovka”
Cea mai nouă dintre aceste tactici este actualizarea unei mai vechi strategii a armatei – aceea a deghizării și a camuflării, un termen căruia în rusește i se spune maskirovka (mascare).

Războiul psihologic devine un element-cheie în realizarea ambițiilor geopolitice ale țării, subliniază The New York Times, care atrage atenția că cele mai recente operațiuni militare ale Rusiei, din Crimeea, în 2014, și din Siria, în 2015, au început cu astfel de mișcări de mascare: soldați care erau în „vacanță” sau erau „voluntari” în estul Ucrainiei, respectiv „zboruri umanitare” în Siria. Și în Ucraina a fost trimis un convoi umanitar, reamintește NYT, camioanele dovedindu-se ulterior a fi fost goale, într-o aparentă strategie de a descuraja o contraofensivă ucraineană împotriva rebelilor.

Ideea care stă la baza tacticii „maskirovka” este de a-l face pe inamic să bâjbâie, să nu-ți știe niciodată adevăratele intenții, să-ți permită tot timpul să negi orice activitate militară și să folosești toate mijloacele politice și militare pentru a avea un element-surpriză, explică The New York Times. Inamicul nu mai știe dacă este vorba despre soldați reali sau un tufiș sau un copac îmbrăcat în haine soldățești. Este un soi de minciună, o dezinformare politică la nivel înalt și o disimulare vicleană.

În plus, bombardarea unor false lansatoare de rachetă sau tancuri ar ține departe de focul inamicului armele reale ale Rusiei.

Scopul ultim al folosirii unor astfel de tehnici este, însă, de a influența luarea unor decizii, făcându-i pe comandanți să piardă timp prețios până analizează dacă e vorba de ținte reale sau false.

Imediat după invadarea Crimeii, Putin a putut să dezmintă liniștit existența „omuleților verzi”, spunând că oricine poate cumpăra o uniformă militară cu care să se îmbrace. Totuși, cinci săptămâni mai târziu, după ce anexarea peninsulei devenise oficială, a recunoscut că soldații erau ruși.

O tactică sovietică
Maskirovska nu este o tactică nouă, o foloseau și sovieticii, furnizând inclusiv hărți naționale false, care îi frustrau pe șoferi, dar care serveau unui scop patriotic: dacă ar fi fost folosite de un spion, ar fi putut înșela o eventuală armată invadatoare în privința unor drumuri care duceau, de pildă, spre niște mlaștini.

De fapt, aproape fiecare desfășurare de forțe sovietice sau rusești din ultima jumătate de secol, de la Primăvara de la Praga până la invaziile din Afganistan, Cecenia și Ucraina, a fost prefațată de un truc simplu, dar eficient: soldați îmbrăcați mai întâi în muftii sau în uniforme neidentificate. În 1968, de exemplu, la Praga, sosea un zbor Aeroflot la bordul căruia se afla un număr disproporționat de tineri. Ulterior, aceștia au preluat controlul asupra aeroportului.

Un alt exemplu – sovieticii au decis să-și numească rampa de lansare spațială Baikonur, din Kazahstan, după numele unui sat cu acest nume aflat la câteva sute de kilometri, în speranța că, într-un evenutal atac, inamicii ar putea bombarda din greșeală așezarea omenească.

Balticii, următorii vizați?
Experții se tem că următorul teatru pentru asemenea tactici ar putea fi regiunea baltică, unde trăiește o minoritate rusă semnificativă și în condițiile în care Rusia are la Kaliningrad o bază militară majoră. Analiștii au speculat că, de pildă, o navă militară rusă învechită ar putea pretinde că are o problemă mecanică și eșuează pe țărmul baltic. În curând, ar fi trimisă marina militară pentru a o „proteja”. O asemenea incursiune n-ar fi un motiv suficient de temeinic pentru un răspuns din partea NATO, ceea ce, ar submina credibilitatea Alianței, arată NYT, care citează analiști.

Cum lucrează compania Rusbal

Compania Rusbal a fost fondată în 1993 de un fan al baloanelor cu aer cald. Ulterior, s-a diversificat oferind atracții gonflabile pentru copii, inclusiv castele. De fapt, chiar construcția unor astfel de spații de joacă pentru copii a inspirat compania – și armata rusă – pentru a dezvolta camuflaj pentru armament modern.

S-a reununțat la cauciuc. Chiar dacă izola mai bine aerul, pentru cauciuc ar fi nevoie de un compresor care să mențină presiunea și, în plus, cântărește mai mult. S-a recurs, în schimb, la un tip de țesătură care nu se dezumflă dacă este perforată, de pildă, de un șrapnel. În plus, poate fi umflată și dezumflată rapid. Dacă este ținută umflată mai mult timp, devine vizibil din satelit că este vorba de ceva care se mișcă și își schimbă forma în bătaia vântului.

Maria Oparina, fiica fondatorului firmei și actualul director de la Rusbal, a declarat într-un interviu pentru NYT că în ultimul an comenzile pentru tancuri gonflabile au explodat. Nu a dezvăluit numărul lor, pentru că e secret, dar comanda face parte din programul de reînarmare a Rusiei, care se întinde pe zece ani și costă 660 de miliarde de dolari.

Fabrica Rusbal are acum 80 de angajați. Majoritatea cos la armele gonflabile ale Rusiei. Tancul gonflabil T-80, unul dintre produsele standard ale companiei, cântărește 70 de kilograme și costă 16.000 de dolari. Poate fi transportat în două genți de pânză, se umflă în cinci minute și dispare la fel de repede.