Actualitate

Franco Frattini: Nu va mai fi nevoie de stocarea muniţiilor şi de trupele ruse

Franco Frattini a mai declarat că nu vede rostul prezenţei trupelor ruse în regiunea transnistreană, deşi la Moscova a spus că cererea Chişinăului privind retragerea trupelor şi muniţiilor din stânga Nistrului este nerealistă.

După discuţia cu reprezentantul special al preşedinţiei Italiei la OSCE, Chişinăul spune că reglementarea problemei transnistrene se va axa, în continuare, pe problemele istorice dintre cele două maluri ale Nistrului.

Sub preşedinţia Italiei, OSCE pune în capul listei angajamentele asumate de Chişinău şi Tiraspol încă din perioada în care preşedinţia era condusă de Austria. Declaraţia lui Franco Frattini în presa de la Moscova potrivit careia cererea Chişinăului ca Federaţia Rusă să-şi retragă trupele şi muniţia din stânga Nistrului nu are sorţi de izbândă a fost criticată dur în Republica Moldova. La Chişinău, însă, şi-a schimbat declaraţiile cu 180 de grade.

În această conjunctură, Chişinăul a cerut astăzi OSCE-ului să mai accepte încă două priorităţi. Şi asta după ce Asociaţia Promo-LEX, un asistent juridic constant pentru oamenii din stânga Nistrului, a declarat că în ultimii 7 ani misiunea OSCE a ignorat rapoartele societăţii civile privind gravitatea încălcării drepturilor omului în estul Republicii Moldova.

Reprezentantul special al preşedinţiei Italiei la OSCE a mai declarat că în luna mai ar putea avea loc o rundă de negocieri în formatul 5+2 la Roma. Franco Frattini urmează să aibă o întrevedere şi aşa-numitele autorităţi din regiunea transnistreană.
 
Sursa: http://tvrmoldova.md/

Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmărește TIMPUL pe Google News și Telegram!


Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *