Tendințe

Genţi la modă în toamna 2011

E unul dintre cele mai importante accesorii atât prin utilitate, cât şi prin funcţia estetică. Dacă nu sunteţi sigure ce geantă să cumpăraţi în acest sezon, luaţi notiţe din materialul de mai jos.

În general, genţile plic sunt preferate când vine vorba de ieşiri în oraş sau de participat la evenimente cu ţinută obligatorie, unde iei cu tine doar strictul necesar. În toamna lui 2011, designerii adaptează acest stil şi propun variante care pot fi purtate la ţinute de zi.

  

Fie că alegi o geantă care are înscris pe toată suprafaţa logoul brandului, fie că optezi pentru tradiţionalele carouri britanice, genţile cu imprimeuri dau „personalitate” oricărei ţinute.

 

Distincţie, lux şi exotism – pielea de şarpe este o resursă exclusivistă în modă, obiectele vestimentare realizate din acest material având uneori preţuri exorbitante. Este un stil nemuritor în ceea ce priveşte genţile şi, din fericire, există şi variante mai puţin costisitoare şi care nu atentează la viaţa animalelor.

  

O geantă simplă şi încăpătoare, potrivită pentru serviciu, este necesară fiecărei femei. În acest sezon, uită de conservatorul negru şi alege o culoare mai puţin obişnuită, care să creeze ţinute inedite în combinaţie cu vestimentaţia pentru birou.

 

Pentru o imagine urbană, achiziţionează-ţi o geantă neconvenţională, care să aibă forma unui obiect – de exemplu o cutie – ori care să aibă un imprimeu unic sau textură, precum „geanta-pătură”.

 

Ne-am obişnuit atât de mult să purtăm după noi tot felul de „nimicuri” care ocupă spaţiu, încât nu mai concepem o zi aglomerată, în care trebuie să ajungem în locuri diferite, fără geanta supradimensionată. Disponibile în mărimi, forme şi culori pe toate gusturile, genţile XXL şi-au câştigat renumele de accesoriu obligatoriu.

 

Silvia Ursu 
Sursa: Timpul Suplimentul Femeia

Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmărește TIMPUL pe Google News și Telegram!


Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *