Lumea

George Floyd a fost testat pozitiv pentru COVID-19 cu câteva săptămâni înainte de moarte

Totuşi, această boală nu s-a aflat printre factorii care i-au provocat moartea, potrivit raportului complet al autopsiei, difuzat la ultima oră a zilei de miercuri de biroul medicului legist Andrew Baker, din comitatul Hennepin, şi preluat de presa locală.

Moartea lui Floyd, care a avut loc pe 25 mai, a fost provocată de "un stop cardiorespirator" survenit în timp ce el era imobilizat de mai mulţi agenţi ai poliţiei, se arată în raportul lui Baker.

Acest bărbat de 46 de ani "a fost testat pozitiv cu SARS-CoV-2 în data de 3 aprilie 2020", iar rezultatul autopsiei probabil că reflectă faptul că era încă pozitiv "asimptomatic, dar persistent pentru o infecţie prealabilă", precizează raportul.

La autopsie a putut fi detectată această patologie deoarece "caracterul pozitiv (la COVID-19) poate persista timp de mai multe săptămâni după contractarea şi vindecarea acestei boli clinice", explică raportul.

Printre "leziunile provocate de o forţă contondentă" menţionate în autopsia sunt enumerate cele cutanate de pe frunte, faţă, buza superioară, şi în interiorul gurii, pe umeri, coate şi picioare, precum şi contuzii prezente la încheietura mâinilor.

Potrivit raportului medicului, "a avut loc o compresie a gâtului şi a spatelui care au dus la o blocare a fluxului sanguin spre creier".

Medicii legişti au precizat în raportul autopsiei că presiunea exercitată asupra spatelui, cătuşele şi poziţia au fost factorii care au contribuit la paralizarea capacităţii diafragmei de a funcţiona. 

Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmărește TIMPUL pe Google News și Telegram!


Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *