Alexandru Bogdan, primul avocat al lui Gheorghe Dincă, a povestit, la emisiunea "Marius Tucă Show" de la Mediafax, ce le-a spus principalul suspect al crimelor din Caracal anchetatorilor cu referire la Alexandra Măceșanu. Acesta a susținut că nu a violat-o și că au dormit în același pat în noaptea respectivă.
„A declarat că în timp ce circula cu mașina personală, i-a făcut semn să oprească, Alexandra i-a făcut semn să o ia cu mașina de la Dobrosloveni la Caracal și a efectuat acest transport, a avut niște discuții în mașină în care inculpatul a încercat să se apropie de Alexandra, a tras niște apropo-uri, a avut discuții referitoare la raporturi sexuale. Nu au fost discuții directe, ci niște apropo-uri în acest sens și i s-a oferit și niște sume de bani și ea a refuzat. A oprit mașina, a lovit-o, s-a dat jos, a urcat în spate, a lovit-o, a avut momente de inconștiență. Ce pot să vă spun e că a rămas sprijinită cu capul de bancheta de față și el a revenit la volan și s-a dus acasă. Dânsul nu spune că a violat-o. Noaptea a rămas acolo, toată noaptea. Au dormit în același pat, dar nu s-au consumat raporturi sexuale”, a declarat Alexandru Bogdan (foto jos), primul avocat al lui Gheorghe Dincă, potrivit sursei citate.
Gheorghe Dincă neagă că a violat-o pe Alexandra Măceșanu
Apărătorul spune că, potrivit declarației lui Gheorghe Dincă, acesta susține că nu a violat-o pe Alexandra Măceșanu, deși în discuția acesteia cu operatorul de la 112, ea așa a susținut.
„Din ceea ce-mi amintesc, a declarat că nu a deținut raport sexual, nu a fost de acord Alexandra și nu a întreținut raporturi seuale cu aceasta. S-a trezit dimineața, a plecat la piață, ea i-a dat un bilețel pe care se menționau medicamentele, avea niște medicamente pe care le lua în mod frecvent, i-a spus ce să cumpere. A fost în Caracal la piață și la Craiova. A venit, a găsit-o pe Alexandra cu telefonul în mână, moment în care dânsul s-a înfuriat și a lovit-o. A lovit-o, o singură lovitură declară că a aplicat și, în urma loviturii, a căzut cu capul de podea și, în acel moment, a urmat o perioadă de agonie. Dânsul spune că a încercat mai multe manevre de resuscitare care nu au reușit și a constatat decesul și a declarat că a decis să o incinereze în butoiul din curte. De la ora 2 până seara la 8, cam 6-7 ore (ar fi durat incinerarea -n.r.)”, a completat Alexandru Bogdan.
|
Parlamentul European a adoptat joi o rezoluție prin care invită statele UE să ceară și să impună sancțiuni Rusiei, în urma arestării dizidentului Alexei Navalnîi. Sancțiunile propuse merg de la limitarea accesului în UE pentru oligarhii apropiați de Vladimir...
( ) Citeşte tot articolulOpozantul rus, închis imediat după ce s-a întors în țară, a contraatacat marți prin publicarea unei vaste anchete anticorupție ce îl vizează pe președintele Vladimir Putin și „palatul” imens pe care și l-ar fi construit pe malul Mării Negre.
( ) Citeşte tot articolulOlanda va impune de sâmbătă interdicţia de circulaţie pe timp de noapte, pentru prima dată în epoca postbelică, în încercarea de a stopa propagarea coronavirusului, deputaţii aprobând joi, cu majoritate de voturi, măsura de urgenţă propusă de guvern,...
( ) Citeşte tot articolulRusia i-a reţinut, joi, pe doi aliaţi ai criticului Kremlinului Alexei Navalnîi, şi a avertizat că îi va inculpa şi pe alţii, în urma apelurilor făcute online pentru participarea la proteste neautorizate pentru a cere eliberarea politicianului, transmite news.ro.
( ) Citeşte tot articolulMeteorologii anunță pentru astăzi temperaturi de +4..+7 grade în nordul țării, +5..+8 grade în centru, iar în sudul țării sunt așteptate până la +9 grade Celsius. Cerul va fi variabil, iar vântul va sufla slab din sud. Presiunea atmosferică va fi normală....
( ) Citeşte tot articolulÎn perioada sărbătorilor de iarnă cu toții punem câteva kilograme în plus. Perioada grea începe după finalul vacanței, când ne apucăm de slăbit.
( ) Citeşte tot articolul`Valeriu Pașa, toxici sunt mercenarii, erijați în analiști politici, care strică aerul în platouri cu declarațiile absolut iresponsabile și care trec orice linie roșie. Cunosc foarte bine că fac acest lucru pentru bani grei. Tradițiile lui Plahotniuc nu au dispărut....
( ) Citeşte tot articolulFostul senator și vicepreședinte Joe Biden a depus jurământul. El devine astfel cel de-al al 46-lea președinte al Statelor Unite ale Americii. Însă acesta se va afla la conducerea unei națiuni profund divizate care se străduiește să-și păstreze statutul de superputere.
( ) Citeşte tot articolulPotrivit ofițerei de presă a IP Fălești, Eugenia Moldoceanov, bărbatul în vârstă de 54 de ani, locuitor al satului Răuțel, efectuînd lucrări autorizate de defrișare a pădurii, a fost lovit de un arbore în regiunea capului, transmite unimedia.ro.
( ) Citeşte tot articolul1077 - Henric al IV-lea, împărat al Sfântului Imperiu Roman, se prezintă ca penitent la Canossa (localitate din Italia de nord), pentru a obţine iertarea Papei; după o aşteptare de 3 zile, este primit de către Papă care îi ridică excomunicarea.
( ) Citeşte tot articolul