Ultima oră

Ghimpu despre „ambasadorii occidentali”: Furturile din sistemul bancar, şi concesionarea Aeroportului, şi alte fărădelegi s-au făcut sub ochii lor, dar nu a luat nicio poziţie

„Europenii gândesc altfel, ei nu cunosc realităţile de la noi. Dacă am include în pachetul de legi anticorupţie toate recomandările europenilor, am pune în pericol viaţa cetăţenilor Republicii Moldova. Vor fi făcute publice declaraţiile pe venit, cu bunurile care le deţin, iar hoţii vor afla ce şi unde se află. Reformele sunt reforme, corupţia este corupţie, dar aceasta nu înseamnă că din cauza unui om trebuie să dăm foc satului”, a declarat fruntaşul liberal.

Mihai Ghimpu a adus critici în adresa ambasadorilor occidentali pentru că ar fi luat o poziţie dură faţă de Republica Moldova după arestarea fostului premier, Vlad Filat. „Şi furturile din sistemul bancar, şi concesionarea Aeroportului, şi alte fărădelegi s-au făcut sub ochii lor, dar nu a luat nicio poziţie. Însă cum a fost arestat Vlad Filat, au luat o poziţie extrem de dură şi ne-au lăsat să ne descurcăm singuri”, a spus liderul PL.

Ghimpu a adus critici şi în adresa europarlamentarilor care i-au adresat întrebări incomode premierului Pavel Filip în timpul vizitei în Parlamentul European, în special Cristian Preda, care l-a întrebat despre Plahotniuc. „Este un deputat care nu gândeşte cu capul, dar cu inima. Chiar să vezi doar rău tot nu e bine”a declarat Ghimpu.

Preşedintele PL a acuzat şi jurnaliştii că nu ar fi obiectivi şi imparţiali. „Aşa cum avem de lucrat cu politicienii, avem de lucrat şi cu jurnaliştii. Oricând îşi permit să murdărească un om şi nu poartă nicio răspundere, căci se ascund sub paravanul dreptului la exprimare. Iar dreptul la replică a celui ponegrit e ca şi în bancul cu fata popii batjocorită”, a adăugat politicianul.
 
Sursa: IPN

Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmărește TIMPUL pe Google News și Telegram!


Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *