Carte

GOOGLE celebrează 160 de ani de la naşterea lui CARAGIALE

Român de origine greacă, Caragiale este considerat a fi cel mai mare dramaturg român și unul dintre cei mai importanți scriitori români. El a cochetat cu teatrul, literatura şi jurnalismul.

Născut în satul Haimanale, judeţul Prahova, tânărul Caragiale a urmat Şcoala Domnească din Ploieşti, a absolvit Gimnaziul "Sfinţii Petru şi Pavel" şi şi-a definitivat studiile la Bucureşti.

Pentru că era fascionat de performanţele teatrale ale unchiului său, Iorgu Caragiale, în adolescenţă Caragiale a frecventat Conservatorul de Artă Dramatică, pe care l-a abandonat doi ani mai târziu. În 1871, dramaturgul a fost numit sufleor și copist la Teatrul Național din București. În acelaşi an, l-a cunoscut pe Mihai Eminescu, cu care a rămas prieten.

În 1889, nea Iancu se căsătoreşte cu Alexandrina Burelly, cu care are trei copii – două fiice şi un fiu. Fiicele sale, Ioana şi Agatha, mor la vârste fragede din cauza defteriei. În 1905, Caragiale se stabileşte la Berlin, iar şapte ani mai târziu, la 9 iunie, moare.

Mulţi dintre noi îşi amintesc de el cu zâmbetul pe buze. La auzirea numelui său, nu putem să nu ne gândim la celebrele opere "O noapte furtunoasă", "O scrisoare pierdută" şi "Dl Goe".

Anul 2012 a fost declarat "Anul Caragiale", prilej cu care cele mai multe teatre au în proiect spectacole după textele lui.

 

Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmărește TIMPUL pe Google News și Telegram!


Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *