Grigore Chiper s-a născut la 16 aprilie 1959, în s. Copanca, r-nul Căușeni. Este absolvent al Facultății de Filologie a USM (1981). A activat ca profesor la Universitatea din Tiraspol (cu sediul la Chișinău). Este redactor asociat la revista „Contrafort” din Chișinău. A debutat în 1990 cu volumul de poezii „Abia tangibilul”. Au urmat apoi alte volume „Aici, în falset” (1991), „Perioada albastră” (1997), „Cehov, am cerut obosit” (2001), „Turnul de fildeş înclinat” (2005) și „Roman-simulacru” (2010). Chiper a semnat și două volume de proză scurtă „Violoncelul și alte voci” și „Trecutul viitor”.

- La invitația Institutului Cultural Român (ICR) din capitala Franței, ați participat în calitate de invitat special la o masă rotundă în cadrul Târgului de Carte „Livre Paris”, din acest an. Care au fost temele abordate și ce concluzii pot fi trase în urma evenimentului?
- Am participat, împreună cu Mircea Bârsilă, Robert Șerban și Cosmin Perța, la ultimul eveniment, organizat de ICR Paris, în cadrul Târgului de carte. Evenimentul de închidere a ediției – o masă rotundă moderată de Linda Maria Baros – s-a intitulat aparent pretențios, L’Europe et ses grands poètes (Europa și marii săi poeți – fr.). Precizez că Târgul din acest an s-a desfășurat sub genericul Literatura Europeană, iar standul românesc a folosit ca slogan L'année de la Roumanie en Europe (Anul României în Europa – fr.). Chiar dacă sintagma „mari poeți”, privită în raport cu poeții români, poate aduce zâmbete malițioase, sunt ferm convins că România a avut și are mari poeți. Am citit suficientă poezie europeană și pot spune că, în unele cazuri, diferența dintre un poet și un mare poet constă în gradul de cunoaștere și recunoaștere. Tocmai de aceea trebuie folosite vitrinele și tribunele internaționale de propagare a literaturii române, cum este și Târgul de Carte dintr-o capitală magnifică, Parisul.

Moderatoarea a formulat întrebări generale, lăsând vorbitorilor libertatea să schițeze răspunsuri proiectate în zone ale culturii și poeziei pe care le-au considerat necesare a fi aduse la cunoștință în capitala franceză. În ce mă privește, m-am referit la unele probleme ce țin de specificul poeziei și al creației la est de Prut. Deși am făcut parte din delegația română de scriitori, nu m-a părăsit simțul apartenenței la un loc istoric și geografic care a fost smuls din matricea românească și continuă să evolueze independent și să acumuleze probleme în plus.

„Diferența dintre un poet și un mare poet constă în gradul de recunoaștere”

- Ce aspecte v-au reținut în mod deosebit atenția la Târgul de Carte din Paris din acest an?
- Târgul de Carte este mare, dar nu uriaș. Cu toate acestea, producția de carte expusă este imensă. Predomină, cum e și firesc, cartea originală franceză. Prima și cea mai puternică impresie se naște atunci când îți apar în fața ochilor sute și sute de cărți și te gândești la concurența acerbă în acest domeniu, la locul pe care cartea îl deține în viața francezului, mai ales cartea tradusă, la ce trebuie făcut ca cititorul să se apropie de standul tău și să deschidă cărțile. Sunt gânduri care te domină autoritar atunci când te plimbi printre rafturi și spații amenajate sau, pur și simplu, vrei să ajungi la standul României, aflat tocmai la un capăt opus al pavilionului.

- Cât de necesare sunt astfel de evenimente în viața culturală a unei capitale europene și cât de importantă este prezența României la acest eveniment?

- Eforturile României ca literatura țării să fie prezentă la astfel de manifestații sunt mari. Literatura română a fost prezentă nu numai prin cărți, ci și autori. Dacă ne uităm în programul de acțiuni, organizate la Târg de ICR, putem număra câte șase-șapte evenimente produse zilnic. Este greu de evaluat cât de eficiente sunt aceste prezențe românești, întrucât este imposibil de calculat în cifre beneficiile reale.

Literatura română încă nu este un obiectiv al cititorului francez și al celui occidental, dar asta nu înseamnă că România trebuie să se sustragă proceselor de integrare europeană. Eu nu am avut o carte tradusă în Franța și chiar dacă aș fi avut una de poezie, precum au avut unii colegi scriitori, oricum, impactul poeziei este peste tot scăzut. Cu toate acestea, însăși participarea la un eveniment cultural major de la Paris și întâlnirea cu niște oameni de cultură acționează benefic, îți dă o slabă speranță că este posibilă, în timp, o ieșire din decor.

„Literatura din R. Moldova nu traversează o criză care să o submineze din interior”

- Credeți că prin astfel de evenimente se reușește crearea unor legături veritabile între scriitori și cititori? Dincolo de vânzarea cărților, acordarea autografelor, fotografierea cu scriitorii preferați, se pot înfiripa și unele relații umane durabile?
- Târgul de carte constituie doar un segment – important, dar mic – în lanțul unor multiple acțiuni, pe care le întreprinde fiecare scriitor în parte, organizațiile scriitoricești și statul (încă suntem departe ca un scriitor sau un grup de scriitori asociați să aibă agent literar). Târgul e doar suprafața icebergului, care demonstrează ceea ce s-a reușit sau nu până în acest moment. Ca să devină o platformă de schimb, Târgul trebuie lucrat în mai multe direcții, în mai multe state și cu mai multe edituri și alte structuri deschise metabolismului cultural. Cultura necesită mijloace financiare, dar nu numai. Este îmbucurător că România investește în cultură, poate nu atât cât ne-am dori. Am remarcat puținătatea titlurilor de beletristică românească traduse în franceză (am spus asta și în cadrul mesei rotunde, iar Linda Maria Baros a adus argumente, apelând și la standurile altor țări comparabile, că România are suficiente titluri expuse la Târg). Este tot atât de adevărat că editorii străini mari sunt reticenți atunci când negociezi cu ei traducerea și editarea unui autor român, deoarece în Occident o carte înseamnă nu numai editare, ci și onorare pentru autori și traducători, înseamnă promovare, care este extrem de costisitoare, cu perspective plasate într-un viitor incert. România tratează, pe moment, mai mult cu edituri mici.

- Este literatura din R. Moldova integrată pe deplin în literatura română și ce mai rămâne de făcut în acest sens?
- Literatura română din R. Moldova pare mai bine integrată în spațiul românesc decât alte domenii de activitate umană. Dar când vorbim de sincronizare, intervine aceeași problemă. O integrare foarte largă nu este posibilă din mai multe cauze: sărăcia autorilor ca să producă această integrare pe cont propriu, ineficiența statului R. Moldova și barierele pe care le ridică existența a două state în care se dezvoltă literatura română. Sunt factori obiectivi insurmontabili. Cu toate acestea, literatura din România reprezintă la etapa actuală un fenomen extrem de extins și divers: există numeroase edituri și reviste culturale, deschise autorilor basarabeni, sunt multe festivaluri și alte întruniri scriitoricești în cadrul cărora scriitorii se pot cunoaște mai bine etc. Aș spune că literatura nu traversează o criză, care să o submineze din interior, ci mai curând fenomenele politice, sociale, economice etc. – mai ample decât cele literare – creează un background care se reflectă într-o formă sau alta asupra literaturii.

„Drumul spre succes al literaturii este lung și foarte dificil”

- Ce rol au traducerile în limbile de largă circulație europeană în procesul de inserare a literaturii române în circuitul cultural european?
- Traducerile au jucat și vor continua să joace un rol important în consolidarea și configurarea oricărei literaturi. Afirmația este cu atât mai valabilă pentru o literatură relativ mică, cum este cea română, exclusă câteva decenii din procesul literar universal, în sensul că a trecut printr-un proces de ideologizare, caracteristic regimurilor totalitare, iar traducerile care se efectuau în perioada comunistă erau selective. Datorită cenzurii la care era supusă societatea în întregime, fenomenul culturii se deosebea de la vest la est: Iugoslavia era cea mai liberală țară în cadrul blocului socialist, iar URSS - cea mai dogmatică și restrictivă. Pe acest fundal istoric întunecat, manifestat în nuanțe de la gri la negru, traducerile reprezintă astăzi unul din procesele de europenizare a spațiului literar autohton. Mă gândesc, în primul rând, la standardul valoric, pe care literatura tradusă, mai amplă și mai bogată decât oricare literatură națională, îl poate readuce. Scriitorul are posibilitatea să citească o carte bună (deși se traduc și multe cărți de o calitate îndoielnică), care să îi servească drept model demn de urmat, bineînțeles, până la un punct. Reputatul critic Eugen Lovinescu vorbea despre o atare influență a modelelor literare străine, când puncta rolul imitațiilor într-o literatură aflată în curs de afirmare.

- Spre deosebire de cinematografia românească, recunoscută astăzi la nivel european și mondial, literatura din spațiul românesc mai are o cale lungă până la consumatorul occidental. Ce trebuie să facem ca să ne bucurăm de o recunoaștere universală și a valorilor noastre literare?
- Într-adevăr, cinematografia românească a repurtat succese răsunătoare. Totuși, sunt succese relative și, într-un fel, păstrând proporțiile, comparabile cu cele din literatură. Este vorba de filme românești care au circumscris unui trend în vogă și care au fost astfel remarcate. Și în literatură avem câteva cărți, în fond romane, care au dezvoltat o paradigmă pliată pe specificul autohton al tranziției noastre, cărți de care editori și cititori au fost interesați. Unele cărți mai norocoase au obținut premii, doar că aceste distincții nu au nici pe departe ecoul celor din cinematografie.

Când comparăm cinematografia și literatura, vorbim de mecanisme diferite de a pune în valoare o operă de artă. Filmul are o audiență mai mare. Literatura e altceva, e altfel mediatizată. Sunt filme foarte bune create după romane la fel de bune. Dacă am face o cercetare, am vedea că multă lume a vizionat aceste producții cinematografice, în schimb nu știe nimic despre operele literare care au stat la bază. Drumul spre succes al literaturii este lung și foarte dificil.