Politică

Guvernul Dodon distruge cu viteza luminei economia Moldovei

Azi toata ziua am discutat cu mai mulți oameni de afaceri din diferite domenii. Situația este chiar mai gravă, decăt am crezut. Guvernul Dodon distruge cu viteza luminei economia Moldovei. Deci, la ora actuală, după două luni de criză:

1. niciun agent economic nu a primit niciun sprijin financiar de la stat! Nu s-a produs nici măcar restituirea impozitelor și contribuțiilor aferente salariilor în conformitate cu decizia CSE din 10 aprilei 2020, iar procedura este extrem de birocratizată.

2. Deși sunt deja presați de creditori, antreprenorii nu pot obține certificatele de forță majoră, întrucât Guvernul blocează modificările la legislație, iar fără restructurarea datoriilor mii de întreprinderi vor falimenta anul acesta.

3. Foarte mulți patroni sunt nevoiți să impună salariații să scrie cereri de demisie. Acele entități, care au rezistat stoic în martie – aprilie și au introdus regimul de șomaj tehnic în așteptarea ajutorului statului, deja nu mai pot suporta criza finaciară. La 1 iunie cred că vom avea doar official circa 70-80 de mii de șomeri. Neoficial, însă, acest numar poate depăși 200 de mii.

Țara se află în preajma unei catastrofe social-economice și este condusă de un guvern rupt de realitate, care are relațiile aproape ostile cu partenerii externi. Avem nevoie de un executiv anticriză, responsabil, antioligarhic, proeropean.

Platforma DA este gata în această situație să-și asume povara guvernării. Să rupem odată acest cerc vicios al guvernării unor oligarhi contra altora, însoțită de furturi, abuzuri și nedreptate.
 
Alexandru Slusari / https://www.facebook.com 

Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmărește TIMPUL pe Google News și Telegram!


Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *