Horoscop

HOROSCOP ZILNIC: HOROSCOPUL ZILEI DE 2 AUGUST 2019. MERCUR IESE DIN RETROGRADARE ÎN ZODIA RAC

Vestea mult așteptată a încheierii perioadei de retrogradare a lui Mercur a sosit. Pe data de 1 august a intrat în staționare, iar de astăzi, 2 august, Mercur și-a reluat mersul direct prin zodia Rac. Mercur a retrogradat atât în semnul Leu, cât și în semnul Rac, prin urmare, odată cu reintrarea în mers direct, va tranzita, pentru a treia oară, ambele zodii. Până pe data 11 august va tranzita zodia Rac, iar apoi, până pe 29 august, va tranzita zodia Leu.

Revenirea în mers direct a lui Mercur, la modul general, ne va îmbunătăți capacitatea de dialog, va susține mijloacele de comunicare, călătoriile, negocierile, investițiile, tranzacțiile și activitățile legate de comerț. Acum, Mercur în tranzit prin zodia Rac readuce în discuție o problemă legată de casă și familie, legată de emoții și sentimente și de manifestarea lor, legată de trecut și copilărie. Ne-a lăsat timp să reevaluăm, să regândim, să reanalizăm, iar acum vrea concluzii concrete. Va fi o perioadă a revelațiilor în sectoarele de viață tranzitate de Mercur, dar și o perioadă în care secretele ies la suprafață.

Horoscop zilnic Berbec – Horoscopul zilei de 2 august 2019
Pentru cei născuți în zodia Berbec, Mercur vine cu revelații legate de casă și familie. Nativii vor avea ocazia de a dialoga la alt nivel cu cei dragi, însă li se cere să fie mai înțelegători, mai răbdători. Se pot aborda teme din copilărie care acum să fie vindecate, pot ieși la suprafață secrete și minciuni. Horoscopul de azi pentru zodia Berbec le va aduce ocazia să valorifice (sau cel puțin să discute despre) un imobil, o casă.

Horoscop zilnic Taur – Horoscopul zilei de 2 august 2019
Cei născuți în zodia Taur vor răsufla ușurați în această perioadă deoarece Mercur revine în mers direct întocmai pe casa comunicării. Nativii vor fi mai puțin confuzi, își vor pune mai ușor ordine în idei și vor putea studia, vor putea învăța și acumula noi cunoștințe. De asemenea, vor reuși să-și planifice o vacamță și vor pleca în scurte călătorii. Mercur este întocmai guvernatorul sectorului financiar la Taur, iar prin revenirea sa în mers direct va aduce ocazii de îmbunătățire a veniturilor, inclusiv lucrând de acasă. Horoscopul de azi pentru zodia Taur îi atenționează că pot ieși la suprafață niște secrete care vizează frații, rudele, vecinii, dar și persoana iubită.

Horoscop zilnic Gemeni – Horoscopul zilei de 2 august 2019
Nativii din zodia Gemeni se vor simți, fără îndoială, eliberați din închisoarea minții, eliberați de confuzii și constrângeri mentale, Mercur fiind întocmai guvernatorul lor. Nativii vor avea parte de acest tranzit pe casa financiară și vedem ca în această perioadă să aibă parte de oportunități menite să le îmbunătățească considerabil veniturile. Acum se pot rezolva probleme ce țin de casă, familie, moșteniri și bunuri la comun. Horoscopul de azi pentru zodia Gemeni îi atenționează că pot fi mințiți, prin urmare să fie foarte atenți la negocieri și semnări de contracte.

Horoscop zilnic Rac – Horoscopul zilei de 2 august 2019
Mercur le va tranzita întocmai semnul lor, iar cei născuți în zodia Rac vor avea acum ocazia să spună clar și răspicat tot ceea ce-i nemulțumește la cei din jur. Pot aborda subiecte care țin de casă, familie și partener de viață, capitole la cre pot impune noi reguli. Sunt sfătuiți să abordeze, totuși, diplomația și calmul în dialog. De asemenea, dialogul cu ei înșiși va fi unul contrsuctiv și-și vor putea pune mai bine gândurile în ordine. Horoscopul de azi pentru zodia Rac îi atenționează că un secret de familie sau legat de trecutul lor, de trecutul partenerului de viață, poate ieși la suprafață.

Horoscop zilnic Leu – Horoscopul zilei de 2 august 2019
Va fi o perioadă favorabilă pentru meditație, pentru introspecție legată de trecut, pentru discuții legate de copilărie și o fostă relație. Cei născuți în zodia Leu vor avea ocazia să conștientizeze și să vindece acum niște aspecte legate de trecut. Mercur, de asemenea, le poate duce ocazia să facă niște investiții rentabile, chiar vizavi de propria persoană. Horoscopul de azi pentru zodia Leu îi sfătuiește, dacă se confruntă cu probleme de sănătate, să meargă fără ezitare la medic.

Horoscop zilnic Fecioară – Horoscopul zilei de 2 august 2019
Mercur, întocmai planeta guvernatoare a zodiei Fecioară, își reia mersul direct prin sectorul prietenilor și vedem ca acum relațiile cu cei din anturaj să se armonizeze, chiar să se împace cu cei dragi cu care au fost în conflict până acum. În plus, Mercur le guvernează și cariera, iar acești nativi vor avea parte de ocazii nenumărate să iasă în față, să se afirme și să li se recunoască meritele. Vor fi puternic susținute discursurile în public. Horoscopul de azi pentru zodia Fecioară le poate aduce ocazia de a-și redefini niște interese, niște țeluri și aspirații de viitor.

Horoscop zilnic Balanță – Horoscopul zilei de 2 august 2019
Cei născuți în zodia Balanță vor avea ocazia în acest interval să-și consolideze statutul personal, să-și reabiliteze imaginea și să iasă în evidență, să se facă remarcați în zona profesională. De asemenea, nativii pot primi vești din străinătate, se pot simți atrași de domenii noi de studiu sau pot pune la cale o călătorie. Horoscopul de azi pentru zodia Balanță îi atenționează că este posibil ca cineva să încerce să le pună piedici și obstacole în carieră, în ascensiunea profesională, să le întârzie investirea într-o funcție.

Horoscop zilnic Scorpion – Horoscopul zilei de 2 august 2019
Cei născuți în zodia Scorpion vor fi atrași în această perioadă de studiul științelor înalte, ezoterice, de călătoriile în locuri sacre, încărcate cu spiritualitate și energie și tot acest context le poate aduce schimbare în legătură cu principiile de viață. Horoscopul de azi pentru zodia Scorpion le poate aduce mai mult interes pentru zona intimă și pot deschide discuții pe teme sexuale sau legate de o moștenire, de un testament, discuții legate de moartea cuiva.

Horoscop zilnic Săgetător – Horoscopul zilei de 2 august 2019
Mercur va aduce lumină în cazul unei moșteniri, unui partaj, în cazul unei negocieri sau tranzacții financiare care vizează un bun comun, un bun de patrimoniu. Nativii din zodia Săgetător pot dezvolta sau reabilita noi strategii de afaceri, noi strategii financiare. De asemenea, relația cu partenerul de viață și cu partenerii de afaceri, cu prietenii se va îmbunătăți. Horoscopul de azi pentru zodia Săgetător le oferă ocazia să reaprindă, pornind de la un dialog fierbinte, pasiunea în cuplu.

Horoscop zilnic Capricorn – Horoscopul zilei de 2 august 2019
Pentru cei născuți în zodia Capricorni va urma o perioadă benefică asocierilor profesionale, iar relația, dialogul cu partenerii de afaceri, dar și cu persoana iubită se va îmbunătăți remarcabil. Nativii vor avea ocazia să negocieze în favoarea lor un contract, să cunoască noi persoane cu care să lege relații profesionale profitabile, însă sunt sfătuiți să analizez cu multă atenție condițiile. Horoscopul de azi pentru zodia Capricorn le atrage atenția că o minciună legată de persoana iubită sau de un partener de afaceri poate ieși la suprafață acum.

Horoscop zilnic Vărsător – Horoscopul zilei de 2 august 2019
Cei născuți în zodia Vărsător au sprijinul lui Mercur să găsească noi metode de a-și îmbunătăți situația la locul de muncă, de a aduce un plus de vitalitate unui proiect, de a găsi o metodă ingenioasă de a rezolva niște sarcini. În plus, comunicarea cu colegii și superiorii se va îmbunătăți remarcabil ăîn această perioadă. Cei care și-au făcut analize în perioada de retrogradare și nu au ieșit bune sunt sfătuiți să le refacă acum. Mercur este și guvernatorul iubirii pentru Vărsători, iar aceștia ar putea reuși să ajungă la un acord cu partenerul, iar cei despărțiși acum s-ar putea împăca. Horoscopul de azi pentru zodia Vărsător le stimulează creativitatea și pofta de distracție.

Horoscop zilnic Pești – Horoscopul zilei de 2 august 2019
Nativii din zodia Pești vor avea parte de o revelație legată de zona iubirii, a copiilor și a creativității. Nativii pot reuși să găsească secretul unei comunicări armonioase cu cei dragi, inclusiv cu părinții, se pot împăca cu partenerul, dacă au fost certați și pot excela într-un domeniu artistic. Horoscopul de azi pentru zodia Pești îi atenționează că pot afla un secret, cineva le poate face o dezvăluire despre o persoană dragă, apropiată care le va stârni revoltă și dezamăgire, însă sunt sfătuiți să-și asculte intuiția.

Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmărește TIMPUL pe Google News și Telegram!


Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *