Astăzi 8 August 2020, Sâmbătă - Ultima actualizare la ora 11:42
Abonamente

Actualitate 5 Octombrie 2019, ora 10:33

Horoscopul lunii octombrie. Descoperă previziunile astrelor pentru zodia ta

Marime Font

 Berbec
În octombrie vei fi mult mai preocupat de viaţa ta sentimentală decât ai fost până acum. Tot ce se va întâmpla în această lună va avea un impact mai mare asupra ta decât în mod normal. Dacă eşti implicat într-o relaţie, cu siguranţă vei fi mai preocupat de nevoile partenerului de viaţă. Chiar dacă acest lucru se întâmplă pentru că ai primit reproşuri sau ameninţări, e cert că ai conştientizat pericolul şi ai decis să iei atitudine.

Graba strică treaba, acesta ar trebui să fie gândul care îți trece prin minte ori de câte ori trebuie să iei o decizie cu privire la bani. Sunt favorizate afacerile și munca în echipă luna aceasta, însă doar cu condiția să accepți ideile celor din jur așa cum și aceștia ți le acceptă pe ale tale. Toți cei care colaborați trebuie să fiți egali. Dacă te simți neapreciat la locul de muncă și vrei să ceri o mărire de salariu, încearcă să nu forțezi nota pentru că ai putea pierde tot!

Taur
Luna octombrie vine cu lămuriri pentru tine în ceea ce priveşte viaţa ta sentimentală. Indiferent de statutul tău actual, primeşti răspunsurile de care ai nevoie pentru a lua decizia corectă. Dacă eşti singur, cel mai probabil vei avea confirmarea că cel pe care îl placi îţi poartă aceleaşi sentimente ca cele pe care i le porţi şi tu. Dacă eşti implicat într-o relaţie serioasă, clarificarea unei bârfe despre infidelitate se va dovedi a fi motivul pentru care vei pune punct relaţiei.

Luna octombrie vine cu oferte tentante pentru tine pe plan profesional. Te faci plăcut cu ușurință, iar competențele tale nu sunt deloc de ignorat. Vei avea succes în tot ce îți propui, mai ales dacă vine vorba de afaceri. Există șansa să îți lărgești cercul de prieteni, iar printre noile tale cunoștințe s-ar putea afla o persoană care îți va schimba viața în bine. Dacă ești la fel de sincer și dezinteresat ca și până acum, cu siguranță te vei îmbogăți în viitorul apropiat.


Gemeni
Luna octombrie va veni cu o atmosferă apăsătoare în relaţia de cuplu. Se pare că vei fi nevoit să depui eforturi mai mari pentru a-ţi mulţumi partenerul de viaţă, cu toate că făceai destule şi până acum. Astrele te sfătuiesc să fii mai romantic şi să îi dovedeşti dragostea ta prin fapte. Dacă eşti singur, această perioadă este una favorabilă pentru flirt şi cuceriri. Dai dovadă de şarm, aşadar nu îţi va fi foarte greu să atragi persoanele pe care le placi. Alegerea e doar în mâinile tale!

Luna octombrie vine cu tentații mari pentru tine, iar situația ta financiară este una modestă. Nu e rost de o îmbunătățire, așadar fă tot posibilul să pui ceva bani deoparte pentru zile mai puțin bune. Asta nu înseamnă că gândești pesimist, ci ești doar preventiv. Dacă cei din jurul tău au o situație mai bună decât tine și te îndeamnă să participi la toate activitățile lor, fii mai selectiv!

Loading...


Rac
În cazul în care eşti singur, luna octombrie este o perioadă foarte bună pentru tine pe plan sentimental. Se pare că poţi cuceri pe aproape oricine dacă îţi propui acest lucru. Dacă eşti implicat într-o relaţie serioasă care are în spate ceva ani, este foarte important să îi dovedeşti partenerului că nu laşi influenţele exterioare să intervină în relaţia voastră. Dacă va vedea că eşti uşor de manipulat de către cei din jur, mai ales de familia ta, cu siguranţă se va îndepărta de tine. Încet, dar sigur!

Este o lună bună pentru afaceri, tranzacții sau investiții. Cu toate acestea, se anunță succes doar în cazul în care deciziile sunt luate exclusiv de tine. Nu o duci rău cu banii, așa că dacă ai ceva pus deoparte, nu ezita să încerci să îi înmulțești. Pe plan profesional ar putea avea loc schimbări și asta se poate referi la dorința ta de a lucra de unul singur.

Leu
Luna octombrie va fi o lună foarte grea pentru tine pe plan amoros. Se pare că vei fi nevoit să faci multe sacrificii de dragul persoanei iubite, doar pentru a-i dovedi că ţii la ea. Eşti supus unor teste de care vei trece cu greu şi care te vor lăsa cu un gust amar. Relaţia ta nu va mai fi niciodată aceeaşi după această poveste. Dacă te-ai despărţit recent de partener, vei acţiona în ideea de a face lucrurile să meargă şi să nu superi pe nimeni. Nu e exclus să cazi în capcana lui!

Viața profesională și situația financiară vor fi pe loc secund în această lună și e doar decizia ta. E posibil ca munca depusă în ultima perioadă să te fi extenuat atât fizic, cât și psihic. Chiar dacă ești o fire foarte ambițioasă și nu îți place să cedezi niciodată, acum vei fi nevoit. Ai câștigat destui bani până acum astfel încât să îți poți permite o pauză!

Fecioară
Luna octombrie nu este cea mai bună perioadă pentru dragoste. E posibil să aibă loc despărţiri, dar şi împăcări în egală măsură. Indiferent despre ce ar fi vorba, e clar că nimic nu depinde de tine şi te vei trezi în faţa faptului împlinit. O oază de speranţă vine pentru cei căsătoriţi, care evoluează şi care funcţionează foarte bine în echipă.

Luna octombrie vine cu vești bune pentru tine în ceea ce privește banii, dar și cariera. O nouă colaborare îți poate aduce toate astea, cu mențiunea că trebuie să primești puțin ajutor din partea celor dragi. Este important să ieși din zona ta de confort și să accepți, chiar dacă nu ești foarte sigur pe tine. Dacă nu îți iese, măcar te vei perfecționa!

Balanţă
Luna octombrie este luna ta, de aceea vei fi răsfăţat de toată lumea, mai ales de partenerul de viaţă. Dacă eşti singur, vei avea şansa să pleci într-o călătorie care îţi poate scoate în faţă alesul sau aleasa inimii. Trebuie doar să fii pe fază şi să fii mai atent la cei care au aceleaşi pasiuni ca şi tine. Va fi oarecum evident după locurile pe care le vizitaţi!

Luna octombrie va fi o lună în care vei cheltui mai mult decât de obicei, însă ai toate motivele să o faci. Fie că este vorba de petreceri sau de excursii, cert este că decizi să nu te mai uiți la bani. Și bine faci! Cu toate acestea, astrele te sfătuiesc să ai grijă în cazul bunurilor comune, pentru că partenerul de viață ți-ar putea sări în cap!

Scorpion
Luna aceasta vei fi mai deschis şi vei spune exact ce simţi, chiar dacă e de bine sau de rău. Această atitudine schimbată este benefică relaţiei în care eşti implicat. Sinceritatea şi exprimarea emoţiilor fără menajamente ajută chiar şi cuplurile cu probleme mari, deşi la tine nu e cazul. Dacă eşti singur, este foarte important să nu aştepţi ca persoanele de sex opus să facă ele primul pas, ci să iei tu iniţiativa.

Te vei concentra mai mult pe siguranța ta financiară în luna octombrie decât pe oricare alt aspect al vieții tale. Indiferent dacă ai o familie sau nu, dacă întreții pe cineva sau nu, cert este că nu îți place să trăiești de pe azi pe mâine și vei face tot posibilul să nu ajungi în această situație. Nu întâmpini probleme cu banii, ba chiar se poate întregistra o creștere financiară spre final de lună.

Săgetător
Este o lună bună pentru reconcilieri în dragoste, cu menţiunea că acestea trebuie să vină din inimă. Orice lucru pe care nu îl faci din suflet şi pe care nu îl simţi va avea repercusiuni în viitorul apropiat. Dacă eşti singur, te vei concentra mai mult pe prieteni şi mai puţin pe lipsa unui partener de viaţă.

Se anunță vești bune pentru tine pe plan financiar în luna octombrie. Veniturile tale devin din ce în ce mai stabile și te bucuri de sprijin necondiționat din partea celor dragi. Traversezi o perioadă care te face să capeți mai multă încredere în tine și în forțele tale. Chiar dacă cei care te iubesc îți țin spatele, asta nu înseamnă că nu ai putea și fără ajutorul lor. Tu ai nevoie doar să știi că e cineva lângă tine în caz de nevoie!

Capricorn
Viaţa ta sentimentală va fi mai animată luna aceasta, indiferent dacă eşti singur sau implicat într-o relaţie. Se produc schimbări care îţi îmbunătăţesc starea de spirit, dar, în acelaşi timp, te şi pun pe gânduri. Cele din urmă provin din cauza temerii tale că binele va fi urmat întotdeauna de rău. Dacă ar fi aşa, înseamnă că şi răul va fi urmat de bine!

Luna octombrie favorizează schimbările, în special pe cele profesionale. Nu e o idee rea să își schimbi job-ul sau chiar domeniul de activitate dacă simți că te mai atrage și altceva. Cei dragi te vor încuraja în tot ce îți propui și te vor ajuta să îți pui ideile în practică. Nu trebuie să te gândești la bani pentru moment!

Vărsător
Dacă ai trecut recent printr-o despărţire, luna aceasta s-ar putea să vezi situaţia cu alţi ochi. Observi că te îndrepţi către direcţia dorită, ceea ce înseamnă că dispariţia celui care ţi-a fost partener a fost cel mai bun lucru care ţi se putea întâmpla. Dacă eşti implicat într-o relaţie, atmosfera din cuplu este tensionată şi nu dă semne de calmare în viitorul apropiat.

Traversezi o perioadă de glorie. Luna octombrie te va prinde pe culmile succesului în ceea ce privește cariera sau munca efectivă. Ești mai apreciat decât oricând de superiorii tăi și mai invidiat decât oricând de colegii tăi. Se pare că toate acestea te fac să ai mai multă încredere în tine, însă nu vei permite niciodată să devii arogant. Indiferent cât ai cheltui, buzunarele tot pline îți vor rămâne!

Pești
Va fi o lună plină de aventură pentru tine, în special dacă eşti singur. Nu ai niciun gând de a renunţa la libertatea ta şi la toată distracţia care vine odată cu ea. Dacă eşti implicat într-o relaţie, cel mai probabil şi partenerul tău are aceleaşi dorinţe ca şi tine şi îţi va fi destul de uşor să îţi pui planurile în aplicare.

Nu traversezi cea mai bună perioadă a ta în ceea ce privește banii, de aceea în luna octombrie ai putea avea nevoie de ajutorul celor din jur. Nu ești în cea mai bună formă a ta, iar starea de latență care a pus stăpânire pe tine te face să pierzi oportunități grozave care se perindă prin jurul tău. Pentru a putea aduce îmbunătățiri situației tale financiare, e necesar să schimbi ceva în viața ta. Fie că este vorba de atitudine, de job sau de parteneri și colegi, cert este că trebuie să schimbi ceva!

https://www.eva.ro 

 Urmărește știrile Timpul.md pe Telegram
loading...
blog comments powered by Disqus

Din aceeaşi secţiune

Cele mai noi ştiri de azi

Culinar.md 8 August 2020, ora: 11:42

Cum faci cele mai bune CHIFTELUŢE din carne. Ingredientul secret care dă tot gustul

Cum faci cele mai bune CHIFTELUŢE din carne. Ingredientul secret care dă tot gustul

Se ştie, fiecare bunică are propria reţetă de chifteluţe… Unele înmoaie pâinea în lapte, altele folosesc un amestec de ierburi aromatice numai de ele ştiut, altele, ceva mai îndrăzneţe, combină diverse tipuri de carne pentru a căpăta o textură perfectă....

( ) Citeşte tot articolul

Culinar.md 8 August 2020, ora: 11:41

Vânăta - ajută la optimizarea funcțiilor hepatice și protejează sănătatea inimii

Vânăta - ajută la optimizarea funcțiilor hepatice și protejează sănătatea inimii

Pe lângă faptul că este un aliat de nădejde în curele de slăbire, vânăta ajută la optimizarea funcțiilor hepatice și protejează sănătatea inimii. În mod interesant, vânata a fost considerată mult timp un aliment toxic. Acest lucru se datorează...

( ) Citeşte tot articolul

Lumea 8 August 2020, ora: 11:39

China, Rusia și Iranul încearcă să influențeze alegerile prezidențiale din SUA

China, Rusia și Iranul încearcă să influențeze alegerile prezidențiale din SUA

China, Rusia și Iran încearcă să înfluențeze alegerile din Statele Unite în funcție de propriile interese, avertizează serviciile americane de informații, potrivit CNN.

( ) Citeşte tot articolul

Timpul Local 8 August 2020, ora: 11:31

VIDEO: Mai multe femei au fost surprinse când fură pavajul unei străzi din Chişinău şi îl urcă într-o maşină de lux

VIDEO:  Mai multe femei au fost surprinse când fură pavajul unei străzi din Chişinău şi îl urcă într-o maşină de lux

 Patru femei au fost filmate când fură plăci din pavajul unei străzi din Chişinău și le pun într-un autoturism de lux. Primarul Ion Ceban a cerut ca persoanele să fie identificate imediat şi a insistat ca imaginile cu cetăţeni care fură bunuri de pe stradă să fie...

( ) Citeşte tot articolul

Timpul Local 8 August 2020, ora: 09:28

Piscinele se DESCHID de la 10 august. Ce reguli trebuie respectate

Piscinele se DESCHID de la 10 august. Ce reguli trebuie respectate

Comisia națională extraordinară pentru sănătate publică s-a întrunit astăzi în ședință. Ca urmare a analizei situației epidemiologice actuale, precum și a evaluării nivelului de respectare a măsurilor de sănătate publică, membrii CNESP au decis că,...

( ) Citeşte tot articolul

Externe 8 August 2020, ora: 09:25

VIDEO: Un avion al Air India s-a rupt în două la aterizare; cel puţin 14 MORȚI şi 15 răniţi grav

VIDEO: Un avion al Air India s-a rupt în două la aterizare; cel puţin 14 MORȚI şi 15 răniţi grav

Cel puţin 14 oameni au murit şi 15 sunt răniţi grav după ce un avion al Air India care transporta 191 de pasageri şi membri ai echipajului a părăsit pista la aterizarea pe aeroportul din Kozhikode, în vestul Indiei, şi s-a rupt în două, a anunţat poliţia, citată de AFP.

( ) Citeşte tot articolul

Timpul Local 8 August 2020, ora: 09:16

Avertizare meteo de CANICULĂ. Ce temperaturi se vor atinge astăzi

Avertizare meteo de CANICULĂ. Ce temperaturi se vor atinge astăzi

 Încă o zi toridă ne așteaptă astăzi, cu maxime de 33 de grade în nord și de 35 de grade în sud. Vântul va fi destul de vioi și ne va ajuta să facem față arțiței. Două avertizări meteorologice de tip Cod Galben sunt în vigoare în Republica...

( ) Citeşte tot articolul

Horoscop 8 August 2020, ora: 09:05

Horoscopul zilei de azi SÂMBĂTĂ 8 AUGUST 2020. Cum te influențează Portalul Leului azi?

Horoscopul zilei de azi SÂMBĂTĂ 8 AUGUST 2020. Cum te influențează Portalul Leului azi?

 Ultimele zile au fost marcate de evenimente astrale importante. Mercur a intrat in Leu, Venus a intrat in Rac. Si nici ziua de azi nu este una obisnuita. Azi se deschide Portalul Leului, poarta care face legatura intre lumea fizica si lumea spirituala. In plus, Luna este in Berbec si este...

( ) Citeşte tot articolul

Actualitate 7 August 2020, ora: 11:25

MOLDOVA - ÎN IZOLARE ABSOLUTĂ! Cozi imense la vama Leușeni: Zeci de moldoveni sunt întorși din drum la frontiera română / VIDEO

MOLDOVA - ÎN IZOLARE ABSOLUTĂ! Cozi imense la vama Leușeni: Zeci de moldoveni sunt întorși din drum la frontiera română / VIDEO

Zeci de moldoveni au format cozi imense la vama Leușeni și frontierele române, încercând să ajungă în mai multe state din Uniunea Europeană pe timp de pandemie. Chiar dacă la frontiera Republicii Moldova acestora le este permis să treacă prezentând doar...

( ) Citeşte tot articolul

Politică 7 August 2020, ora: 09:34

opinie Sergiu Litvinenco: „Dodon pregătește fraudarea masivă a alegerilor și prin intermediul pădurarilor”

Sergiu Litvinenco: „Dodon pregătește fraudarea masivă a alegerilor și prin intermediul pădurarilor”

„Dodon este dispus să folosească toate metodele pentru fraudarea alegerilor. E clar și de ce – fără fraudă nu are nicio șansă să rămână în funcție; iar dacă pierde puterea, e doar un pas până la pierderea libertății”, scrie pe FB deputatul...

( ) Citeşte tot articolul

Actualitate 7 August 2020, ora: 08:54

Programul prin care românii își pot eficientiza energetic locuințele începe din 15 septembrie. Ce pot face cu cei 15.000 de euro de la stat

Programul prin care românii își pot eficientiza energetic locuințele începe din 15 septembrie. Ce pot face cu cei 15.000 de euro de la stat

Programul "Casa Eficientă Energetic" pentru persoane fizice va debuta pe data de 15 septembrie 2020, iar proprietarii de case din România pot depune cereri de finanţare pentru a primi până la 15.000 de euro, a anunţat ministrul Mediului, Costel Alexe.

( ) Citeşte tot articolul

Lumea 7 August 2020, ora: 07:58

LIBAN / Gaze lacrimogene împotriva manifestanţilor antiguvernamentali la Beirut

LIBAN / Gaze lacrimogene împotriva manifestanţilor antiguvernamentali la Beirut

 Forţele de ordine libaneze au folosit gaze lacrimogene joi seară pentru a dispersa zeci de manifestanţi care protestau după explozia masivă mortală din portul Beirut în această săptămână, devenită un simbol al incompetenţei şi corupţiei autorităţilor, informează...

( ) Citeşte tot articolul

Istorie 7 August 2020, ora: 07:55

Cum au reuşit ostaşii români, după un an de pierderi masive, să revină miraculos pentru a câştiga cea mai importantă bătălie din Primul Război Mondial

Cum au reuşit ostaşii români, după un an de pierderi masive, să revină miraculos pentru a câştiga cea mai importantă bătălie din Primul Război Mondial

Pe 6 august s-au împlinit 103 ani de la cea mai importantă operaţiune militară desfăşurată de Armata Română în timpul Primului Război Mondial.

( ) Citeşte tot articolul

Timpul Local 7 August 2020, ora: 07:52

Un nou record NEGATIV: 406 noi cazuri de COVID-19, după prelucrarea a 2254 de teste

Un nou record NEGATIV: 406 noi cazuri de COVID-19, după prelucrarea a 2254 de teste

 Alte 406 cazuri noi de infectare cu COVID-19 au fost confirmate ieri în Republica Moldova, dintre care 5 în Transnistria. Numărul total de cazuri în Transnistria- 1585. Din numărul total de cazuri, 5 sunt de import (Turcia-2, România-2, Portugalia-1). 

( ) Citeşte tot articolul

Politică 7 August 2020, ora: 07:42

Ambasadorul Franței, solidar cu afirmațiile lui Michalko privind frauda bancară. Diplomatul amintește de angajamentul R. Moldova față de UE

Ambasadorul Franței, solidar cu afirmațiile lui Michalko privind frauda bancară. Diplomatul amintește de angajamentul R. Moldova față de UE

Ambasadorul Franței este pe deplin solidar cu afirmațiile Excelenței Sale Peter Michalko, Ambasadorul Uniunii Europene în Republica Moldova. Mesajul postat pe pagina misiunii țin de procedurile judiciare referitoare la fraudele bancare masive în Moldova, la care s-a referit și ambasadorul...

( ) Citeşte tot articolul

Externe 7 August 2020, ora: 07:42

Anglia reimpune carantina pentru persoanele care vin din Belgia, Andorra sau Bahamas

Anglia reimpune carantina pentru persoanele care vin din Belgia, Andorra sau Bahamas

 Ministerul Transporturilor din Marea Britanie a anunţat joi că persoanele care vin din Belgia, Andorra sau Bahamas vor fi din nou supuse carantinei începând de sâmbătă, măsură luată din cauza unei ''creşteri semnificative'' a cazurilor de infectare cu noul...

( ) Citeşte tot articolul

Horoscop 7 August 2020, ora: 07:40

Horoscopul zilei de azi VINERI 7 AUGUST 2020. Cum te simți cu Venus în Rac?

Horoscopul zilei de azi VINERI 7 AUGUST 2020. Cum te simți cu Venus în Rac?

 Venus intra in Rac si este timpul sa celebrezi valorile de familie. Venus in Rac are nevoie de imbratisari de la oamenii dragi. Venus in Rac are nevoie de frumusete, de romantism, de timp petrecut cu familia.

( ) Citeşte tot articolul

Actualitate 7 August 2020, ora: 07:22

Alegerile prezidențiale din Belarus: începutul sfârșitului pentru Lukașenko?

Alegerile prezidențiale din Belarus: începutul sfârșitului pentru Lukașenko? Foto: simbol

Duminică, 8 august, vor avea loc – într-o atmosferă extrem de tensionată – alegeri prezidențiale în Republica Belarus, fostă republică sovietică condusă în ultimii 26 de ani de Aleksandr Lukașenko, pe care media occidentală îl numește ultimul...

( ) Citeşte tot articolul

Culinar.md 7 August 2020, ora: 02:15

Fie că-ţi petreci zilele de vara acasă sau în aer liber, porumbul copt e un adevărat deliciu care se prepară uşor atât în propria bucătărie, cât şi pe grătar, la o ieşire la iarbă verde alături de prieteni.

( ) Citeşte tot articolul

Lumea 7 August 2020, ora: 01:46

Coronavirus: Israelul va începe în octombrie testarea unui vaccin pe oameni

Coronavirus: Israelul va începe în octombrie testarea unui vaccin pe oameni

 Un institut israelian de cercetări medicale subordonat Ministerului Apărării intenţionează să înceapă în luna octombrie testele clinice pe oameni pentru un vaccin împotriva COVID-19, a declarat joi ministrul israelian al apărării, Benny Gantz, potrivit Reuters.

( ) Citeşte tot articolul

Culinar.md 7 August 2020, ora: 00:10

Cum să prepari cea mai aromată cafea: trucuri și idei

Cum să prepari cea mai aromată cafea: trucuri și idei

 Nimic nu se compară, dis-de-dimineață, cu aroma intensă a unei cafele, care îți trezește simțurile și te încarcă de energie și de bună dispoziție. Tabiet, obicei sau motiv de întâlnire cu prietenii, băutul cafelei vine de pe tărâmuri arabe....

( ) Citeşte tot articolul

Istorie 7 August 2020, ora: 00:07

Vlahii de pe culmile Alpilor. Urme românesti în Slovenia

Vlahii de pe culmile Alpilor. Urme românesti în Slovenia

- E o nebunie curată să crezi că vlahii au ajuns până în vârful Munţilor Alpi. Dar pe urmă gă­seşti pe hartă "Vârful Rodica", "Velika Planina" şi mergi acolo să vezi dacă este adevărat. Şi este! Primii locuitori ai Alpilor au fost...

( ) Citeşte tot articolul

Istorie 7 August 2020, ora: 00:06

Rusia, „duşmanul natural” al României. Rusia de azi, Uniunea Sovietică de ieri, Rusia dintotdeauna

Rusia, „duşmanul natural” al României. Rusia de azi, Uniunea Sovietică de ieri, Rusia dintotdeauna

Actualitatea lui... rămâne un clişeu dătător de dureri de măsele nu numai al redactării, dar şi al cercetării premergătoare unei publicări. Cum textele de referinţă ale Istoriei intelectuale a lumii au profunzimi de Groapa Marianelor sute de ani după ce-au văzut lumina...

( ) Citeşte tot articolul
Current tier / breakpoint: xs sm md lg xl (= visible only on this breakpoint)

.hidden-xs-down .hidden-sm-down .hidden-md-down .hidden-lg-down

.hidden-xs-up .hidden-sm-up .hidden-md-up .hidden-lg-up .hidden-xl

.hidden-xs (only) .hidden-sm (only) .hidden-md (only) .hidden-lg (only) .hidden-xl (only)