Actualitate

Ideea privind un eventual referendum asupra aderării la UE revine în negocierile pentru formarea guvernului în Islanda

La două luni după legislativele din 29 octombrie, negocierile au loc între trei formațiuni de dreapta și de centru, Partidul Independenței (conservatori, eurosceptici), Partidul Reformei și Partidul pentru un Viitor Luminos (mai favorabile aderării la UE).

Presa islandeză a afirmat la sfârșitul săptămânii trecute că aceste trei partide vor înscrie referendumul asupra UE în programul lor de guvernare.

Președintele Partidului pentru un Viitor Luminos, Ottarr Proppe, a confirmat indirect, luni, această informație pentru cotidianul Frettabladid. "Cred că presa a fost mai eficientă ca mine în acest week-end în a obține informații. Nu am semnat programul de guvernare, discutăm asupra lui. Am înregistrat un anumit acord asupra unor idei, inclusiv asupra acesteia", a declarat el.

Islanda și-a înaintat candidatura pentru aderare la UE în 2009, în timpul unei guvernări de stânga. În 2013, succesorul său de centru-dreapta, din care făcea parte și Partidul Independenței, a promis să organizeze un referendum pentru a stopa acest proces, însă în 2015 acest guvern a retras candidatura islandeză fără nicio consultare populară. 

Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmărește TIMPUL pe Google News și Telegram!


Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *