Actualitate

Igor Dodon a semnat decretul privind demiterea judecătoarei Domnica Manole

La începutul lunii iulie, în baza avizelor Serviciului de Informații și Securitate, Consiliul Superior al Magistraturii a declarat-o pe judecătoarea Domnica Manole incompatibilă cu funcția de magistrat. CSM a propus șefului statului să o elibereze din funcție. Atunci magistrata a apreciat această decizie ca fiind o comandă politică, o decizie ilegală, cu depășirea flagrantă a tuturor prevederilor legale. Domnica Manole mai declara că hotărârea CSM are și scopul de a intimida alți judecători care ar putea proceda cum a procedat ea, atunci când nu s-a lăsat influențată de către factorul administrativ.

În luna aprilie a anului trecut, Domnica Manole a emis o hotărâre prin care Comisia Electorală Centrală a fost impusă să desfășoare referendumul constituțional inițiat de către Platforma „DA”. Adresarea la CSM pentru cercetarea judecătoarei a fost înaintată drept urmare a deciziei Curții Supreme de Justiție prin care s-a constatat caracterul vădit ilegal al hotărârii emise de judecătoare și a sesizării președintelui CEC de atunci, Iurie Ciocan, prin care se solicita tragerea la răspundere penală a acesteia. 

IPN

Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmărește TIMPUL pe Google News și Telegram!


Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *