Actualitate

Igor Dodon: Dacă PSRM va dori, va avea majoritate într-o săptămână

 „Noi nu vom face acest lucru pentru că noi suntem altfel, pentru că noi nu pentru aceasta am riscat la începutul lunii iunie, când am mers la crearea acestei majorități”, a declarat șeful statului.

Totodată, Igor Dodon spune că rândurile socialiștilor se va completa cu încă un deputat în curând. Președintele s-a referit la alegerile care se organizează în cele patru circumscripții uninominale odată cu scrutinul local, la 20 octombrie. „Eu cred că fracțiunea socialiștilor se va mări doar din contul unor atare situații – când vor avea loc alegeri parlamentare anticipate în circumscripții”, a menționat șeful statului.

Igor Dodon vede doar două scenarii în ceea ce privește viitorul politic în Parlament: fie actuala majoritate se păstrează și își duce la bun sfârșit mandatul, fie alegeri anticipate. Președintele nu exclude, însă, faptul că din actuala coaliție de guvernare ar putea să se retragă unul dintre partidele care formează blocul ACUM. „Un plus al eventualelor alegeri parlamentare ar fi că numărul democraților în Parlament ar fi mult mai mic, iar reprezentanți ai Partidului Șor n-ar fi deloc, cel mai probabil. Dar merită pentru aceasta să ne riscăm șansele? Nu este cert că după alegeri s-ar putea crea o asemenea coaliție”, susține Igor Dodon.

Sursa: https://www.ipn.md

Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmărește TIMPUL pe Google News și Telegram!


Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *