Astăzi 22 Septembrie 2018, Sâmbătă - Ultima actualizare la ora 09:46
Abonamente

Constantin Tănase 28 Decembrie 2015, ora 07:25    Din editia print

Marime Font

Iluzia de a fi fiind

Fragment din cartea „Hoții de mituri”, 2004

 
 
 

... precum vă spuneam, se făcea că eram mort. Ba nu, nu eram, ci fusesem. Nu, nici așa nu e bine. Ce înseamnă fusesem? E un aspect al timpului trecut, care nu are nici noapte, nici zi, nici toamnă și nici primăvară. Eram e mai bine, deoarece deși e tot un timp mort, exprimă moartea într-o anumită dinamică, evoluție. E bine zis, nu-i așa? Moartea în evoluție. Dar parcă moartea în evoluție îți lasă vreo speranță? Haideți dar să zic astfel: se făcea că voi fi fiind mort. Nu că voi fi fost, ci voi fi fiind. E cam confuz și acest aspect temporal al verbului a fi, dar oricum, la umbra acestei confuzii ai un spațiu de manevră mai mare. Ba nu, nu un spațiu de manevră, ci un spațiu de iluzii. Uite așa e bine, chiar foarte bine: un spațiu de iluzii. Pentru că ce va fi fost, ce va fi fiind viața noastră dacă nu un spațiu de iluzii?

Așadar, se făcea că voi fi fiind mort. Mergeam cu Patria de mână printr-un lan de măzăriche. Nu știți ce aia măzăriche? O, voi, victime nenorocite ale epocii Internetului! Domnilor, măzărichea – cum să vă spun, ca să mă înțelegeți? – măzărichea e ceva luminos de trist ca un dor pierdut spre care alergi toată viața, alergi desculț prin proverbe încărcate de rouă, alergi spre linia orizontului. Cum, nu ați mers niciodată desculț prin proverbe încărcate de rouă spre linia orizontului vostru? Atunci de ce ați mai trăit pe lumea aceasta, voi, făbricuțelor ambulante de vise deșarte? (Da, așa este: omul e o făbricuță ambulantă de vise deșarte!) Abia acum înțeleg: dacă nu ai fost niciodată mort și nu ai mers cu Patria ta de mână printr-un lan de măzăriche, înseamnă că ți-ai ratat destinul în ipostaza lui divină, ca spațiu al iluziilor.



Mergeam, precum ziceam, cu Patria de mână. Apropo, Patria de fapt e altceva decât cred unii. Patria e un cuib de ciocârlie. N-ați văzut niciodată un cuib de ciocârlie? Mari nenorociți mai sunteți! Domnilor, un cuib de ciocârlie e – cum să vă spun ca să mă înțelegeți? – o carte de legende despre facerea lumii. Uite așa! Îmbătrânit de întrebări fără răspunsuri, ieși în câmp, iar pe valurile verzi de măzăriche lunecă o flotă de cântece bisericești, iar în fiecare cântec stă îngropat un cuib de ciocârlie, un bulgăr de lumină la care ai acces pe gratis. Iată aceasta este Patria – accesul neîngrădit și pe gratis la frumusețe.

Vi se pare bizară scena: un mort merge cu Patria de mână printr-un lan de măzăriche? ... Liniște adâncă, mai ceva ca dincolo de începuturile lumii acesteia. Numai vântul gângurește prin ierbi, apleacă valuri moi de negară, ridică valuri moi de negară, fluierând poeme postmoderniste polemice. Măzărichea tremură, se zbuciumă, sărmana, la umbra ei mișcătoare potârnichile spun povești, alături, în câmpul cu orz, cântă fatal cucul, proaspătul repatriat, șomer de câteva secole de când neamul nostru nu mai naște folclor. Deasupra câmpului și deasupra cucului zboară Dumnezeu cu barbă și mustăți din mătase de porumb. La un moment dat, Patria își smulge palma din mâna ta, se ridică în sus, ajunge până la Dumnezeu, iar tu rămâi singur-singurel, într-un lan de măzăriche, copil al nimănui. Valurile moi de negară îți spală picioarele, sufletul ți-e dezgolit, capul îți vuiește ca marea în furtună. N-ați văzut niciodată o mare în furtună? Mare pedeapsă de la Cel de Sus! Domnilor, o mare furtună e – cum să vă spun ca să mă înțelegeți? – e ca un cireș în floare, atacat de albine. Vuiesc florile de cireș, vuiesc albinele, tu stai pe gânduri, urmând pescărușii care au pierdut țărmul... Se zbuciumă marea, scoate la mal pietre scumpe și ritmuri orientale, aduse tocmai din Marea Marmara, tu stai singur pe mal, numai tu și lanul de măzăriche. Aici cercul se închide. Iar voi mai aveți tupeul să mă întrebați de ce nu sunt vesel...

Patria, domnilor, e o chestie intimă. Curat metafizică! În relațiile cu ea nu ai nevoie de intermediari. Când apar intermediari, Patria dispare. Dacă o ai, ea e numai a ta. O iei de mână și mergi cu dânsa printr-un lan de măzăriche, mergi ani întregi, călcând desculț prin proverbe, atunci câte un bănuț în direcția de unde-ți cântă cucul, mai pui o lumânare în amintirea celor plecați și tot depeni, depeni, depeni, până ajungi în fața liniei orizontului. N-ați văzut niciodată linia orizontului? Mare blestem pe capul nostru! Domnilor, linia orizontului e – cum să vă spun ca să mă înțelegeți? – frica voastră de moarte. Voi doar vă temeți, animalic, de moarte! În fiecare zi vă amintiți de ea și tremurați. Frica de moarte vă paralizează și vă face lași. Nu în zadar vă imaginați moartea ca pe o babă cu coasa, pe când ea e frumoasă ca o mireasă. Ca ultima mireasă a lumii. De aceea, vă rog, nu vă mai etalați tupeul de a fi optimiști.

Patria, domnilor, e ceva de neînțeles. Mergi cu ea de mână printr-un lan de măzăriche și nu înțelegi, nu simți cu cine mergi de mână. Și e atât de frumoasă această neînțelegere, e atât de dulce beția acestei nesimțiri, încât nici nu mai ai puterea de a te cunoaște pe tine însuți. Și mori prost. Uite așa: o viață întreagă mergi cu Patria de mână prin lanul de măzăriche, îți pare că ai înțeles totul, inclusiv rostul tău, ca până la urmă să mori prost pentru că nu ai înțeles cu cine ai mers de mână întreaga viață. Fiecare are Patria lui – e o mare tâmpenie chestia ceea cu Patria comună. Numai, vă rog, nu confundați, Patria cu pata cea colorată de pe hartă. Hărțile nu au în ele nimic metafizic, ele se recroiesc periodic, după chipul celora pe care Dumnezeu i-a pus stăpâni peste noi. Noi, basarabenii, suntem o seminție de oameni fără o Patrie comună – precum am zis, fiecare cu patria mă-sii! Dar nu doresc să intru în polemică, căci devin amărât și agresiv. Mai bine intru într-o amintire.

... Era o dimineață verticală de început de iunie. Stăteam în câmp, singur în fața orizontului. În față aveam Prutul, iar în spate – lanul de măzăriche. Între Prut și lan a apărut un ciocârlan. (Doamne, ce cuvânt urât. Cio-câr-lan! Nu rezistă alături de ciocârlie! Să fie ciocârlanul bărbatul ciocârliei, iar ciocârlia – soața cio-câr-la-nu-lui? Înfiorător!) Ciocârlanul era șchiop. Vine spre mine - șontâc, șontâc - și-i tot trage un țurlui-țurlui – un fel de reproș: chipurile, ce cauți, bă, în spațiul meu vital, de ce te-ai băgat între Prut și lanul meu de măzăriche, au nu vezi tu că aici e Patria mea? (Am rămas trăsnit: ciocârlanul să aibă patrie?!) În fine: în față aveam Prutul, în spate Lanul de măzăriche. Era o dimineață cum nu mai văzusem până atunci: eu, eu aflat în polemică principală cu ciocârlanul – vădăoiul dracului! – stau prins între două linii de orizont – o linie într-o țară – dincolo de lanul de măzăriche. Deasupra Dumnezeu, iar alături – intermediarul șchiop. Țurluind transcendental. Un țurluit care-mi contura linia viitorului meu destin. Firește, mi-a stricat dispoziția. Și astăzi umblu cu dispoziția stricată încă atunci, pe malul râpei, de ciocârlanul cela. Mi-a spus el atunci o vorbă pe care încă nu v-o pot spune, nu am dreptul să v-o spun, că vă stric și vouă dispoziția. Povestea e mai gravă – vorba e că ciocârlanul cela a mai apărut de vreo câteva ori în viața mea... De aici, probabil, și metafizica relațiilor mele cu Patria. Pentru că, într-adevăr, cum steaua mă-sii! Să-ți duci viața strâns între două linii de orizont?! Între două linii unde, în afară de tine, mai există un ciocârlan cu misiuni secrete, ce își monitorizează sentimentele. Iar voi, repet, mai aveți tupeul să mă întrebați unde-mi este și ce este patria.

Întrebați-mă ce este, de pildă, o biserică, o înjurătură, un partid, un sonet, o ploaie și am să vă spun. Da eu știu ce este o ploaie. Dar voi știți ce este o ploaie? Nenorociților, voi știți ce este o ploaie? Cum, nu știți ce este o ploaie? Nenorociților ce sunteți! Domnilor, domnișoarelor și doamnelor! Dragi tovarăși! O ploaie este o schimbare de destin. Tu mergi prin lanul de măzăriche cu Patria de mână, calci desculț prin proverbe, iar deasupra ta un cer negru ca o trădare. Un cer sfârtecat de fulgere, ca niște semnături sub sentința de condamnare la moarte prin uitare. Mergi prin măzăriche, ploaia te îndeasă în pământ, spațiul iluziilor devine tot mai redus, linia orizontului ți se încâlcește printre degetele de la picioare, picioarele ți se fac de lut, iar Patria, frumoasă ca prima mireasă a lumii, își smulge palma din mâna ta și se ridică în sus, sus-sus, unde zboară Dumnezeu cu barbă și mustăți din mătase de porumb. Tu te duci în pământ, apăsat de ploaie, iar ea rămâne. Tu putrezești, iar ea așteaptă pe un altul în locul tău, să se plimbe prin lanul de măzăriche. Astfel, Patria este o trădare, un proverb, care a dezertat din tabăra înțelepților și a trecut de partea proștilor. Nu sunteți de acord? Ei, și? Puteți să nu fiți – faptul nu mă deranjează deloc.
Iar voi mai aveți tupeul să mă întrebați ce este patria. Muriți dintâi și apoi să-mi puneți asemenea întrebări. Lăsați-mă, așadar, în lumea mea: într-un spațiu al iluziilor, între două linii de orizont în care freamătă un lan de măzăriche, minat de cuiburi de ciocârlii prin care eu mă plimb cu Patria mea de mână. Și cât în acest lan de măzăriche mai există un țintirim – da, da! Un țintirim, nu un cimitir - și cât la marginea acestui țintirim două cruci stinghere mai fac umbră pământului, înseamnă că Patra mea e încă un copil și eu trebuie s-o țin în mână, când ies cu ea la plimbare...

Într-un cuvânt – ca să închei, totuși, pe o notă optimistă – muriți mai întâi, înviați din morți și apoi veți avea Patrie ca să vă plimbați cu ea de mână printr-un lan de măzăriche. Hristos a înviat, oameni buni!

16 aprilie 2004

Un articol de: Constantin Tănase
blog comments powered by Disqus

Din aceeaşi secţiune

Cele mai noi ştiri de azi

Istorie 21 Septembrie 2018, ora: 17:00

Prima şedinţă a Sfatului Ţării (II) „Fericiți sub ochii noștri sunt care văd ceea ce nu au văzut”

Prima şedinţă a Sfatului Ţării (II) „Fericiți sub ochii noștri sunt care văd ceea ce nu au văzut” Din editia print

Un reportaj al ziarului „Ardealul (Transilvania)” despre prima ședință a parlamentului Basarabiei, care în 1918 a votat Unirea cu România Continuăm publicarea materialului „Dare de seamă asupra primei ședințe a Sfatului Țării din 21 noiembrie 1917”,...

( ) Citeşte tot articolul

Actualitate 21 Septembrie 2018, ora: 11:51 de Doina Stimpovschii

Dodon riscă o nouă suspendare din funcție după ultimele remanieri în Guvern

Dodon riscă o nouă suspendare din funcție după ultimele remanieri în Guvern Din editia print

Prin schimbarea a doi miniştri, guvernarea face o mișcare de PR înainte de alegeri, consideră analiştii politici

( ) Citeşte tot articolul

Actualitate 21 Septembrie 2018, ora: 11:28

OMUL SĂPTĂMÂNII: George Simion, ACTIVIST CIVIC, ZIARIST

OMUL SĂPTĂMÂNII: George Simion,  ACTIVIST CIVIC, ZIARIST Din editia print

Liderul unioniștilor, George Simion, s-a născut pe 21 septembrie 1986, la Focșani. În 2005, a absolvit Colegiul Național „Gheorghe Lazăr‟ din București.

( ) Citeşte tot articolul



Editorial 21 Septembrie 2018, de Silviu Tănase

Unioniștii, alegerile și opoziția

Campania electorală pentru următoarele alegeri parlamentare în R. Moldova a început deja. Toate partidele își pregătesc armele pentru această luptă.

() Citeşte tot articolul

Editorial 20 Septembrie 2018, de Constantin Tănase

Viața și moartea doamnei Clara

…O cheamă doamna Clara, locuiește într-un apartament cu două odăi, are 45 de ani, doi băieți, unul de 22, iar altul de 19 ani.

() Citeşte tot articolul

Opinii & Editoriale 19 Septembrie 2018, de Moni Stănilă

Anotimpul și cheltuielile

Cât nu am vrea să ne ferim de cheltuieli, fiecare anotimp vine cu lista lui de cumpărături. Că sunt sărbătorile de iarnă, că este Paștele, că e vară și vrem concedii – o cheltuială apare întotdeauna.

() Citeşte tot articolul

Editorial 17 Septembrie 2018, de Silviu Tănase

Cât de mult ne urăsc!

14 septembrie 2018, Ziarul TIMPUL

() Citeşte tot articolul

Opinii & Editoriale 16 Septembrie 2018, de Răzvan Munteanu

România ar putea juca un rol important în reconstrucţia Siriei

Siria a cunoscut cea mai complexă criză dintre statele lovite de Primăvara Arabă, afundându-se într-un război civil care a opus regimul de la Damasc şi forţele rebele, alături de care s-au adăugat pe parcurs alte grupări din afara ţării.

() Citeşte tot articolul

Opinii & Editoriale 13 Septembrie 2018, de Dan Nicu

O tragedie uitată – Cehoslovacia anului 1968

În a doua jumătate a lunii august, Europa a marcat 50 de ani de la invadarea Cehoslovaciei de către trupele URSS şi ale altor state din blocul sovietic.

() Citeşte tot articolul

Opinii & Editoriale 12 Septembrie 2018, de Moni Stănilă

Caritate sau reclamă?

Ori mai degrabă aș spune că ambele. Și când spun acest lucru, o fac cu convingerea că reclama va fi condiționată cu timpul de caritate.

() Citeşte tot articolul

 

 


Cele mai citite articole Timpul.md