În culisele Istoriei: Un monument de neuitat...

publicat în Istorie pe 22 Octombrie 2015, 09:38

În enciclopedia Chişinău (Chişinău, 1997), am inserat un articol, semnat de arhitectul Pavel Răileanu, intitulat Un monument care a existat la intrarea în Chişinău dinspre Ghidighici.

Viaţa lui a fost extrem de scurtă, început în 1942, el a fost demolat imediat după război, în august 1944, încât astăzi, nici chiar martorii acelei construcţii nu-şi mai pot aminti exact locul. Însă, alegerea locului pentru edificarea acestui monument al dezrobirii s-a făcut în baza unei motivaţii istorice. Statul-Major al mareşalului Ion Antonescu s-a oprit pe acea colină, înainte de a intra în Chişinăul eliberat de sub „tutela” sovietică. Era nevoie de o operă de arhitectură care să simbolizeze eliberarea Basarabiei, era o recompensă infimă pentru anul tragic 1940-41, care le-a fost dat basarabenilor să-l trăiască sub jugul sovietic.

În literatură, acest monument a fost descris de scriitorul Alexandru Lascarov-Moldovanu, care în volumul său Cutreierând Basarabia dezrobită (Bucureşti, 1943) pomeneşte despre monumentul de la Ghidighici.

În ianuarie 2003, Paul Goma a expediat o scrisoare academicianului Mihai Cimpoi, solicitându-i informaţii despre acest monument, căci în Franţa l-a întâlnit pe fiul arhitectului Octav Doicescu, însufleţitorul care a proiectat această lucrare. Am folosit pentru acest articol foarte detaliata descriere făcută de cineva originar din Ghidighici, regretatul profesor Vlad Dumbravă, după 1944 locuitor al Bucureştiului, care a acumulat o informaţie exhaustivă despre acest ansamblu monumental: „Turnul a fost construit din piatră albă cochiliferă şi oolitică, scoasă din vestitele cariere de la Ghidighici şi Cricova – localităţi apropiate; a fost ridicat pe o colină în faţa oraşului Chişinău, în direcţia barierei Sculeni, pe partea stângă a şoselei ce vine dinspre Străşeni-Ungheni. Distanţa de oraş cca 2 km în poziţie geografică N-V. De aici se vedeau bine satele Ghidighici în partea nordică, pe moşia căruia a fost înălţat, apoi spre vest satul Durleşti, spre est Cheile Bâcului şi calea ferată, spre S-E şesul Bâcului, în direcţia gării Visterniceni, peste şes satul Petricani.


Scriitorii: Alexandru Lascarov-Moldovanu şi pr. Petre Gheorghian, Basarabia, Bălţi (1942)

Monumentul a fost ridicat în 60 de zile. La el au lucrat peste 500 muncitori. La cererea autorităţilor locale, lucrarea a fost concepută şi condusă de arhitecţii Octav Doicescu şi Dumitru Chiulamila, şef de lucrări fiind Soare Stoianu. Pe colină s-a construit o platformă de 60/50 m.p. şi pe o porţiune mai ridicată de cca 2 m s-a înălţat ansamblul construcţiei, format din trei părţi:
1) turnul – partea centrală (principală);
2) blocul de piatră în faţă cu pisania;
3) colonada (propilee) din stâlpi de piatră pe partea dreaptă a turnului.
Vederea oraşului era înscrisă între propilee şi blocul de piatră.

1. Construcţia turnului avea formă pătrată, cu latura de cca 10-11 m, înălţimea de cca 30 m, partea de sus cu creneluri, unde fâlfâia steagul tricolor al Ţării. Pe feţele turnului erau încrustate 14 semne din marmură, reprezentând stema României, a Moldovei lui Ştefan cel Mare, a Basarabiei, a judeţelor şi capitalelor importante.

Deasupra intrării în turn era un basorelief mare, imaginea arătând un fragment din Columna lui Traian: pe împăratul Traian şi câţiva generali din suita sa. Erau şi următoarele cuvinte ale Mareşalului: «Ca şi Columna lui Traian, suntem unde am fost şi rămânem unde suntem.»
Uşa de intrare era din stejar masiv, iar înăuntru te urcai pe o scară elicoidală cu șase paliere-balcoane de popas, de pe care se vedeau fragmente din frescă cu lupte din istoria poporului român pe o pânză din jur, scene ce urmau să fie dăltuite în piatră sau marmură. Toţi marii voievozi urmau să fie reprezentaţi în această frescă de mare suprafaţă. Scara ducea sus la o cameră de rugă şi reculegere pentru cei care s-au jertfit la eliberarea Basarabiei.

Aici era o cruce mare din piatră, o candelă şi urma să se completeze un inventar adecvat. Sus de tot era o terasă ce avea în mijloc o hartă în relief din marmură şi granit, cu scene din luptele de eliberare a Basarabiei; harta era cu puţin sub nivelul terasei.
Împrejurul terasei se găsea o prispă din beton, pentru cei care-l vizitau, şi o piatră dreptunghiulară pe care se putea sta. Drumurile de pe hartă, care arătau direcţia de intrare în oraş unde s-au dus lupte, precum şi străzi din Chişinău, încă mai trebuiau să fie marcate mai distinctiv. De sus se vedeau împrejurimile sub o formă panoramică încântătoare, iar pe timp limpede, senin, se vedea până la Nistru.

2. În faţa turnului era un bloc masiv din piatră de aproape 8 metri înălţime, cu o pisanie cu următorul înscris:
«S-a înălţat acest turn al dezrobirii Basarabiei sub domnia regelui Mihai I, conducător al statului fiind Mareşalul Ion Antonescu, vicepreşedinte al Consiliului de miniştri fiind dl. prof. Mihai Antonescu şi guvernator al Basarabiei general Constantin Voiculescu. Construit pe locul de unde Ion Antonescu, comandatul de căpetenie al armatelor româno-germane, în ziua de 15 iulie 1941 a urmărit şi a condus operaţiile pentru eliberarea oraşului Chişinău.

Turnul dezrobirii, simbol al faptelor glorioase de arme ale armatelor române şi germane şi strajă neclintită a drepturilor noastre pentru aceste pământuri, este predestinat să servească generaţiilor viitoare ca:
– loc de reculegere,
– nălţare morală şi
– mândrie naţională. Septembrie, 1942.»


Arhitectul Octav Doicescu

3. Colonada (propileele).
Erau în număr de 24 stâlpi din piatră, stând 12 în faţa altor 12, sus legaţi cu o centură din piatră, totul descoperit. Pe aceste propilee erau înscrise numele unităţilor care au luptat aici pentru eliberarea Chişinăului.

Aceste coloane de tip roman erau cu sens decorativ. De la capătul lor până la turn era o porţiune din plăci de marmură care dădea o notă deosebită acestei cărări de intrare în turn. În jurul platformei ridicate peste nivelul pământului din jur, cu întreg ansamblul monumentului, s-au sădit pomi.

Pentru întreaga construcţie, unică în felul ei atunci în România şi chiar în regiunea balcanică, s-au folosit peste 1200 vagoane de piatră, scoasă din carierele mari de la gara Ghidighici, de la Cheile Bâcului şi din altele; peste 60 vagoane de ciment, 50 vagoane de schelărie, cinci vagoane de fier, cca. 3000 m.c. de pământ dislocat şi împrăştiat, mâna de lucru locală.

Concepţia, părţile de artă, au fost ale artiştilor şi specialiştilor. Inaugurarea turnului a fost la 1 noiembrie 1942, ziua în care dimineaţa a fost sfinţită Catedrala din Chişinău – după noile reparaţii şi după defilare, iar după amiază vizita la turnul dezrobirii, turnul – monument.
După o slujbă religioasă au vorbit: generalul Constantin Voiculescu, guvernatorul Basarabiei şi profesorul universitar Mihai Antonescu, vicepreşedinte al Consiliului de miniştri, fiind de faţă miniştrii guvernului şi regele cu regina-mamă Elena. Era sâmbătă.

Duminică, 2 noiembrie 1942, a urmat inaugurarea muzeului religios la vechea catedrală a oraşului, folosită de marele mitropolit transilvănean, Gavriil Bănulescu-Bodoni, unde acesta avea şi reşedinţa (1812-1821). El este acela care a înfiinţat prima şcoală secundară din Basarabia – Seminarul Teologic din Chişinău, la 31 ianuarie 1813, precum şi tipografia din Chişinău, a tradus Biblia de la Blaj pentru românii moldoveni cu litere slave şi multe alte tipărituri. Apoi a vorbit IPSS Episcopul Efrem Tighineanu al Basarabiei.

În aceeaşi zi, după-amiază, s-au desfăşurat mari manifestări sportive şi artistice pe stadionul „Câmpul sportiv”, executate de tineretul şcolar din Chişinău. După anul 1944, la sosirea sovieticilor, acest măreţ şi impunător monument, o frumoasă realizare arhitecturală în răsărit de ţară, a fost distrus, ca şi un altul, mai mic, de la gara Ghidighici, care era în cinstea primilor soldaţi români căzuţi pentru Basarabia în 13 ianuarie 1918, din armata generalului Ernest Broşteanu, venit la chemarea Sfatului Ţării de la Chişinău cu aprobarea guvernului român de la Iaşi.
Cinstită să fie memoria celor căzuţi pentru patrie şi neam!

Bucureşti, 1 iulie 1991
(Vlad de la Ghidighici)”

Fiind stimulat de informaţiile profesorului Dumbravă, am purces în căutarea celor doi arhitecţi responsabili de monument: Octav Doicescu şi Dimitrie Chiulamila. Despre primul am găsit un articol mare în Dicţionarul universal al arhitecţilor, semnat de Paul Constantin (Bucureşti, 1986) din care cităm:
„DOICESCU Octav (8 ianuarie 1902, Brăila – 10 mai 1981, Bucureşti), arhitect român. Personalitate de frunte a arhitecturii moderne româneşti, situat ca orientare la confluenţa a două curente: neoromânesc, foarte simplificat şi funcţionalist. Studiază la Şcoala superioară de arhitectură din Bucureşti (diplomat 1930). Prof. la Institutul de Arhitectură „Ion Mincu” din Bucureşti. Se afirmă curent, atât prin construcţii – un complex de vile la Snagov, restaurantul din Pădurea Băneasa ori cel din Grădina Botanică – Bucureşti (1930-34), cât şi prin activitatea sa teoretică şi publicistică – tipăreşte împreună cu M. Iancu şi H. Creangă, broşura Către o arhitectură a Bucureştilor – 1935, una din primele pledoarii competente pentru o urbanistică modernă românească.”

Despre cel de-al doilea arhitect n-am aflat aproape nimic. Numele lui nu figurează în dicţionarele de specialitate.

În primăvara anului 2003 am primit câteva răvașe:
„P.S. Paris, 5.05.2003.
Stimate Domnule Iurie Colesnic,
Mă numesc Andrei Doicescu, fiul arhitectului ce-a construit Turnul dezrobirii din Chişinău – Paul Goma v-a scris despre acest monument şi mi-a înmânat şi mie articolul pe care l-aţi trimis. Vă mulţumesc nespus. Nu aveam alte informaţii despre acest monument (tatăl meu a murit în 1981, iar eu eram plecat de mult în Franţa) şi nici arhitecţii şi urbaniştii din Bucureşti nu deţin informaţii mai detaliate. Cunoştinţe din Statele Unite m-au întrebat amănunte şi eu n-am ştiut ce să le răspund. Acuma graţie D-voastră şi a cercetării ce aţi făcut-o o să le pot da celor interesaţi mai multe informaţii.

Nu ştiu de cartea lui Alexandru Lascarov-Moldoveanu, scrisă în 1943 şi denumită Cutreierând Basarabia dezrobită! O s-o semnalez celor interesaţi. Cât despre monumentul privind pogromul din 1903 făcut de ruşi, sper ca acesta să nu fie construit chiar pe locul Turnului dezrobirii… În fine, vom trăi şi vom vedea. Dacă nu mă înşel în calcule, primarul Chişinăului în 1941 era Traian Popovici, un om de bine ce a salvat evreii timp de doi ani în zona Chişinăului. Pe 4 mai 2003 s-a inaugurat o stradă în Bucureşti ce-i poartă numele. La manifestare a participat șeful comunităţii evreieşti din Bucureşti.

Încă o dată mulţumesc pentru informaţii şi vă mai ţin la curent cu alte descoperiri, ce poate le voi face, privind monumentul Reîntregirii Neamului, cum îl numesc românii din Regat şi de aiurea.

Cu stimă,
Andrei Doicescu
123 Rue de Grenelle
Paris 7-e. France”

Şi alt răvaş:
„Paris, 15 mai 03
Stimate Domnule Colesnic,
Mulţumesc pentru faxul primit. Al D-stră nu merge. Vă trimit alăturat câteva poze ale tatălui meu, cam proaste pentru reprodus, dar nu prea am altele. Una este cu mama mea pe vaporul ce-i ducea la New York, unde a făcut pavilionul românesc (1939) devenind astfel Cetăţean de Onoare al oraşului New York. Alta este cu Brâncuşi la Târgu Jiu (anul 1937) unde plănuiau un monument pentru o prinţesă din India. Monumentul nu s-a mai făcut. Războiul a venit şi totul s-a schimbat. Asta este în anii 1945, acasă la el în Bucureşti cu copiii săi (unul sunt eu).
Vă mai trimit fotografii cu monumentul (adică al machetei).
Traian Popovici a fost primarul Cernăuţiului, deci am făcut o mare confuzie. Uităm deci de greşeala asta.
Vă rog să-mi confirmaţi primirea plicului. Rămânem în contact.
Cu mulţumiri,
Andrei Doicescu
123 Rue de Grenelle
Paris 7-e”

Chişinăul şi Basarabia în întregime au avut parte de monumente care, într-un fel sau altul, vroiau cu orice preţ să accentueze nişte momente istorice.
Mai mult ca sigur, simbolul acestui popor năpăstuit trebuia să fie un Monument al Dezrobirii.
Cred că refacerea turnului de la Ghidighici ar fi cea mai merituoasă contribuţie a noastră la actul de eliberare naţională, început la finele secolului XX. Contextul istoric actual ne dovedeşte justeţea acestei afirmaţii. Monumentul nostru – Turnul dezrobirii.