Femeia

În timp

Nu voi vorbi acum despre jocul actoricesc sau acţiunea simplistă. Metafora din spatele peliculei este mult mai interesantă. Într-o perioadă din viitor, oamenii ajung să trăiască doar pentru timp. Unii trăiesc de pe o zi pe alta, alţii ţin ascunse sub zeci de coduri sute de milioane de ani.

Nu vi se pare că deja ne îndreptăm spre acest scenariu? Oamenii au luptat mii de ani pentru a comunica mai repede, mai uşor, pentru a câştiga timp pe care să-l petreacă alături de cei dragi. Iar la sfârşitul zilei de muncă, a unei săptămâni, tot zicem că „nu am avut timp să ne întâlnim”, „nu am avut timp să citesc”, „nu am avut timp să iubesc”. Ne pierdem în muncă inutilă, în discuţii şi conflicte seci, în lucruri neimportante.

Aţi observat că oamenii tind să spună „atunci când voi avea mai mult timp…” sau „atunci când voi avea mai mulţi bani”? Când „atunci” devine momentul prezent, apar mereu mici obstacole, care ne fură timpul şi din nou amânăm realizarea visurilor. Iar când avem mai mulţi bani, îi aruncăm pe televizoare 3D, telefoane (mai) inteligente, covoare ca ale cumetrei, maşină mai mare ca a vecinului, dulapuri în care să ţinem farfuriile dăruite la nuntă, pe care le vom folosi la un eveniment important (evident, un eveniment potrivit pentru farfurii nu mai are loc).

Ne trezim la un moment dat înconjuraţi de lucruri care nu ne transmit nimic. Ajungem să locuim într-un muzeu de obiecte fără istorie şi emoţii. Prea târziu realizăm că, în loc să adunăm amintiri, fotografii, zâmbete, călătorii şi vacanţe împreună cu familia, am strâns vechituri. 

Silvia Ursu
psihologie@timpul.md 
Sursa: Timpul Suplimentul Femeia

Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmărește TIMPUL pe Google News și Telegram!


Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *