Actualitate

În turul 2 al alegerilor se va confrunta vectorul prorus cu vectorul proeuropean

Cel mai consecvent și competitiv contracandidat a vectorului prorus promovat de Igor Dodon, este Marian Lupu. Cel puțin de această părere sunt experții invitați în platoul emisiunii „Tema Săptămânii”.

Potrivit acestora, Lupu a promovat constant subiectul integrării europene, drept prioritate națională, pe când ceilalți candidați de pe eșchierul de dreapta au fost gata nu o dată să pună batista pe țambal în acest sens. „Aici lucrurile sunt foarte clar tranșate: direcția proeuropeană și direcția spre Uniunea vamală, spre Rusia. Pentru că ceilalți candidați au avut în sensul acesta mesaje foarte confuze și contradictorii și chiar au pus la îndoială vectorul european al Republicii Moldova. Și Maia Sandu și Andrei Năstase au spus că sunt gata să pună batista pe țambal în ceea ce privește integrarea noastră europeană, doar vreau ca să câștige alegerile”, a reamintit analistul politic Vitali Catană.

Doctorul în istorie, Ruslan Șevcenco, este de părere că electoratul proeuropean se va activiza puternic la aceste alegeri și va vota nu neapărat o anumită persoană, ci vectorul estic și pe cel care îl promovează mai puternic și mai cu succes. „Mulți din cei care astăzi votează cu Maia Sandu, care votează chiar și parțial cu Andrei Năstase, ei în turul 2 vor alege totuși cursul proeuropean. Chiar dacă va fi Marian Lupu, pe care ei astăzi îl critică. Pentru dânșii important este nu persoana, nume concret Andrei Năstase sau, eu știu, Marian Lupu. Principalul este continuarea cursului. Pentru ei e mai importantă ideea decât personalitatea. De aceea se poate de așteptat că în caz dacă în turul doi vor intra totuși Marian Lupu și Igor Dodon marea majoritate a acestor oameni vor vota totuși cursul european”, susține Șevcenco.

Reamintim că joi, candidatul PDM, Marian Lupu, a lansat o declarație în care reiterează cursul proeuropean drept prioritate principală. Tot în acest context, Lupu a declarat că principalul său contracandidat și inamic politic este Igor Dodon, care realizează un proiect extern în Moldova, și anume cel de deturnare a Moldovei de pe cursul său pro-occidental.

Sursa: evenimentul.md

Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmărește TIMPUL pe Google News și Telegram!


Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *