Actualitate

Încă un loc pustiu, am rămas fără Eugen Pâslaru

Era în relații de prietenie cu soțul meu, jurnalistul Constantin Tănase. Astfel, am ajuns să-i cunosc şi să-i admir familia și verticalitatea, mai rar întâlnită. Scrie undeva că bucuria și omenia fac omul frumos, iar Eugen Pâslaru a fost anume Omul Frumos, dacă e să-l cităm pe Dan Puric.
A fost omul cetății și-ți vorbea înflăcărat, dar și îndurerat, despre războiul de la Nistru din 1992. A fost şi el acolo. A fost pe linia întâi. N-a trișat cu Patria și Neamul.

Era un om harnic și putea să-ți vorbească despre muncă și planurile sale, ore în șir, cu mult entuziasm. Credea că vom izbândi doar prin efort, prin creativitate și perseverență.

Acum, în liniște și resemnare, se ridică spre ceruri. Acolo își va întâlni foștii camarazi de pe frontul transnistrean, dar și alţi confraţi de luptă pentru idealurile naţionale, printre care Grigore Vieru, Dumitru Matcovschi, Constantin Tănase, Andrei Vartic și alții care ne veghează de sus faptele…
Să te odihnești în pace, prietene Eugen Pâslaru. Locul pe care l-ai avut pe Pământ a rămas pustiu. Ne doare mult plecarea ta. Dumnezeu să-ți primească sufletul.

Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmărește TIMPUL pe Google News și Telegram!


Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *