Până a vizita Israelul, eram convins că aceasta e o țară în care mișună teroriștii palestinieni. Mă așteptam să aterizez într-un oraș plin cu polițiști și soldați înarmați, cu urlete de sirene și de girofaruri ale mașinilor poliției și ale pompierilor. Prima surpriză și „decepție” am avut-o în aeroportul din Tel Aviv: controlul a fost mai sumar chiar decât cel de la aeroportul din Chișinău. Când aterizezi la Chișinău și treci controlul pașapoartelor, în ghișeele de plastic te așteaptă niște grăniceri îmbrăcați în uniforme sovietice care te cercetează, îndelung, ca pe un infractor, cu priviri reci, de metal. La Tel Aviv ne-a controlat actele o doamnă cu un zâmbet larg pe buze. În jur – nici poliție, nici militari, nici teroriști arabi. În câteva minute obținusem și bagajele, când am ieșit din aeroport, soarele luneca spre asfințit, în apele Mării Mediterane. Orașul era scăldat în lumini. Străzile – pline de mașini și de oameni. Și aici, în oraș, ca și în aeroport, nici poliție, nici militari, nici teroriști palestinieni. Aceasta a fost cea de a doua surpriză și „decepție”. Cât am stat în Israel, în fiecare zi am avut parte numai de asemenea surprize și „decepții”…
Lipsind din Moldova câteva săptămâni, când te întorci acasă, ai senzația că ai nimerit într-o țară latino-americană în care o juntă militară a făcut o lovitură de stat. Chiar la aerogară nimerești într-o atmosferă apăsătoare, iar primii oameni de care te ciocnești în semiobscuritate sunt grănicerii cu chipuri reci de metal. Drumul spre oraș e înecat în întuneric. În oraș, la fiecare intersecție, echipaje de poliție. Pe trotuare – patrule de carabinieri.
Zilele acestea, nu știu care deștepți de la Internet sau din administrația municipală, au decis să ne facă o „surpriză”: dimineața, când orășenii merg la serviciu, străzile au fost umplute cu doamne în uniforme negre. Adevărate stopuri de ciori negre. O priveliște stupidă. În ultimii ani, Moldova a devenit o țară îmbrăcată în uniformă – uniforme de carabinieri, de polițiști, de procurori, grăniceri, pădurari, lucrători ai căilor ferate… O armată uriașă, purtând uniforme negre, secătuiește bugetul acestei țări sărace, cu oameni necăjiți și speriați.
Cât e ziua de mare Chișinăul vuiește de mașini guvernamentale. Ambuteiaje, girofaruri urlând, polițiști în panică, orășeni amărâți suflați de prin intersecții și împinși cu brutalitate pe trotuare… Motivul e foarte serios: ori Voronin vine de la Cricova, ori Tarlev se duce la Mileștii Mici, ori Lupu se duce să bea un ceai.
… Cât a mai rămas ca și noi, cetățenii simpli, să fim îmbrăcați în uniforme (cu dungi verticale)? Pentru că, în uniforme și încolonați – un-doi, un-doi – ajungem mai repede în Europa.
Fragment din cartea „Blestemul de a fi”, 2009, 19 aprilie 2006
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmărește TIMPUL pe Google News și Telegram!
