Astăzi 18 Septembrie 2018, Marţi - Ultima actualizare la ora 19:33
Abonamente

Atitudini 7 Octombrie 2011, ora 05:10    Din editia print

Marime Font

Intelectualii lui Putin sau cât costă fericirea?

Această poveste a avut loc acum câţiva ani... Anul 2007 a luat sfârşit cu o ştire care m-a pus pe gânduri.

 
 
 

Un număr important de intelectuali ruşi, majoritatea făcând parte din establishment-ul intelighenţiei ruse, au semnat o scrisoare adresată preşedintelui Putin în care cereau acestuia să rămână şi în cel de-al treilea mandat. Evident că au fost voci radicale care au criticat această scrisoare aberantă. Totuşi un astfel de gest nu ar fi fost posibil de conceput şi realizat nici măcar în perioada sovietică poststalinistă. Cred că s-a întâmplat ceva grav în atitudinea politică a intelectualităţii ruse, dacă în anul 2007, la atâţia ani după căderea comunismului, un grup atât de semnificativ şi compact cer preşedintelui să încalce Constituţia (sau s-o modifice) pentru a rămâne şi veghea la „liniştea şi bunul mers al lucrurilor”. Fiecare e liber să voteze şi să susţină pe cine doreşte, dar când apare un fenomen masiv de „îndrăgostire” de Preşedinte, oricare ar fi el, iar tonul îl dau intelectualii, atunci lucrurile devin sumbre. Fiind chiar în acea perioadă la Moscova, am fost curios să aflu părerea despre acest subiect de la una din ziaristele mele preferate (şi critic de artă) Ekaterina Degot. Povestea ei cu tâlc este următoarea:

„Gând eram mică (anii ’70), dar ţara era mare, eu făceam parte din intelighenţia sovietică. Din câte îmi amintesc, în acea vreme, intelighenţia sovietică avea două vise mari şi late: să citească cărţi interzise sau greu accesibile (alături de muzică şi filme) şi să călătorească peste hotare. Suferinţa poporului şi viitorul ţării nu erau lucruri care ne interesau prea mult. Aceste vise şi, mai ales, neîmplinirile lor deveneau treptat motive de a construi discursuri antiregim şi de a ne plânge de lipsa libertăţii.



Acum restricţiile sunt departe în urmă. Vizele au început să curgă şi suntem mai mereu plecaţi în diverse ţări, iar unii ne dau vize chiar pe cinci-zece ani. În ce priveşte numărul de cărţi şi CD-uri, nici nu are rost să mai vorbim, căci ele pur şi simplu ne-au invadat. În acest moment fac cozi mult mai mari cei care vor să vândă ruşilor, decât cei care vor să cumpere, aşa că marfă este din abundenţă: poţi să cumperi orice şi oriunde. Pe alocuri se vinde bine Ortodoxia, pe alocuri Mahomed, pe Rubliovka în Moscova se cumpără ce e prea scump la New York, iar obiectele de lux şi operele de artă din galeriile londoneze sunt la mare căutare.

Intelectualii cumpăra şi ei ce pot şi-şi îndeplinesc visurile din perioada brejnevistă care le-au produs atâtea frustrări. Toată această „fericire” s-a înfăptuit însă nu dintr-un exces de democratizare a ţării. Aş putea spune că la acest capitol, Rusia are un rating destul de scăzut şi iese din categoria ţărilor „poreadocinîh / cumsecade”. Paradoxal însă, cu excepţia unor grupuri marginale, pe nimeni nu interesează acest lucru. Toată această „fericire” s-a înfăptuit şi cucerit nu cum am fi crezut noi în anii ’70-’80, adică prin revoluţii şi lupte pentru mari transformări, ci prin ceea ce noi dispreţuiam: fericirea s-a înfăptuit prin bani. Am cumpărat totul, am cumpărat cărţile, CD-urile şi filmele pe care nu le-am avut, foile de călătorii la care visam atât de mult. Visul frumos al intelighenţiei s-a împlinit, iar acest vis, şi acest lucru trebuie să-l recunoaştem cu tristeţe, era un vis pur consumerist. Se pare că în acei ani sumbri ai comunismului, noi sufeream mai degrabă din cauză că nu aparţinem nomenclaturii sovietice, căci doar ea avea cărţile şi vinilurile la care visam noi. Iar acum, această intelighenţie a devenit, aproape inconştientă, nomenclatura însăşi. Privilegiile pe care odată le primea nomenclatura sunt transferate astăzi şi spre intelectualitate. Şi, fireşte că nu vrem să le pierdem. De aici vine şi teama noastră aproape paranoică în faţa schimbării. Cred că de teama schimbărilor care pot dăuna locului călduţ în care te afli şi pierderea privilegiilor acumulate, mulţi dintre noi nu numai că semnează petiţii în susţinerea Preşedintelui pentru al treilea mandat, ci ar vrea în sinea lor ca el să rămână acolo veşnic, atâta timp cât ei îşi păstrează privilegiile. Visul acesta se va împlini curând”.

Este o poveste tristă, de care intelectualitatea română şi cea din Est nu-i deloc străină.

Un articol de: Vasile Ernu Contactează autorul
blog comments powered by Disqus

Din aceeaşi secţiune

Cele mai noi ştiri de azi

Istorie 18 Septembrie 2018, ora: 19:33

Prima şedinţă a Sfatului Ţării (II) „Fericiți sub ochii noștri sunt care văd ceea ce nu au văzut”

Prima şedinţă a Sfatului Ţării (II) „Fericiți sub ochii noștri sunt care văd ceea ce nu au văzut” Din editia print

Un reportaj al ziarului „Ardealul (Transilvania)” despre prima ședință a parlamentului Basarabiei, care în 1918 a votat Unirea cu România Continuăm publicarea materialului „Dare de seamă asupra primei ședințe a Sfatului Țării din 21 noiembrie 1917”,...

( ) Citeşte tot articolul

Istorie 18 Septembrie 2018, ora: 08:04

Semnificaţii istorice pentru 18 septembrie / 1923 - S-a născut Regina Ana, soţia Regelui Mihai al României

Semnificaţii istorice pentru 18 septembrie / 1923 - S-a născut Regina Ana, soţia Regelui Mihai al României Foto: Mediafax.ro/Afp

1970 - A murit, la doar 28 de ani, Jimi Hendrix, considerat unul dintre cei mai mari chitarişti rock din lume. Stilul său de a cânta la chitara electrică a influenţat majoritatea chitariştilor moderni. În 2003 a fost numit de revista Rolling Stone „Cel mai mare chitarist al...

( ) Citeşte tot articolul



Editorial 17 Septembrie 2018, de Silviu Tănase

Cât de mult ne urăsc!

14 septembrie 2018, Ziarul TIMPUL

() Citeşte tot articolul

Opinii & Editoriale 16 Septembrie 2018, de Răzvan Munteanu

România ar putea juca un rol important în reconstrucţia Siriei

Siria a cunoscut cea mai complexă criză dintre statele lovite de Primăvara Arabă, afundându-se într-un război civil care a opus regimul de la Damasc şi forţele rebele, alături de care s-au adăugat pe parcurs alte grupări din afara ţării.

() Citeşte tot articolul

Opinii & Editoriale 13 Septembrie 2018, de Dan Nicu

O tragedie uitată – Cehoslovacia anului 1968

În a doua jumătate a lunii august, Europa a marcat 50 de ani de la invadarea Cehoslovaciei de către trupele URSS şi ale altor state din blocul sovietic.

() Citeşte tot articolul

Opinii & Editoriale 12 Septembrie 2018, de Moni Stănilă

Caritate sau reclamă?

Ori mai degrabă aș spune că ambele. Și când spun acest lucru, o fac cu convingerea că reclama va fi condiționată cu timpul de caritate.

() Citeşte tot articolul

Opinii & Editoriale 11 Septembrie 2018, de Răzvan Munteanu

Zece ani de la războiul ruso-georgian. Cauze și efecte

În această săptămână, s-au împlinit zece ani de la războiul ruso-georgian, care a condus la apariția a două noi conflicte înghețate în Regiunea Extinsă a Mării Negre: Abhazia și Osetia de Sud, recunoscute ca state independente, cu precădere, de către Federația Rusă. 

() Citeşte tot articolul

Opinii & Editoriale 10 Septembrie 2018, de Moni Stănilă

27 de ani

A mai trecut un an de la declararea independenței. Unii dintre noi au sărbătorit, au ţinut discursuri, au dansat, au mers la concerte. De parcă totul ar fi fost minunat. 27 de ani de dezamăgiri.

() Citeşte tot articolul

Editorial 10 Septembrie 2018, de Constantin Tănase

Tata cu trei feciori

Nu știu de ce, poate de-atâta că vine sezonul rece, când moldovenii (etnicii români), dârdâind de frig, revin la îndeletnicirea lor milenară – crearea folclorului – poate pentru că s-au întors deputații din vacanță și reîncepe sezonul fierbinte,...

() Citeşte tot articolul

 

 


Cele mai citite articole Timpul.md