Ultima oră

Investitorii „Air Moldova” cer să fie încetate presiunile politice asupra companiei aeriene

O perioadă îndelungată de timp compania aeriană „Air Moldova” nu a comentat situația creată în urma privatizării întreprinderii, dar și-a desfășurat activitatea indiferent de presiunile continue din partea instituțiilor politice și a organelor de anchetă.

În pofida multiplelor învinuiri care aveau drept scop formarea unei imagini negative, investitorii „Civil Aviation Group” și colectivul „Air Moldova” au continuat să lucreze în beneficiul companiei și al pasagerilor.

Punerea sub sechestru a capitalului statutar și a activelor companiei nu o singură dată a afectat negativ implementarea planului de dezvoltare în continuare a „Air Moldova”. Atacurile din partea structurilor de stat continuă să creeze un climat investițional neprielnic și pun în dificultate dezvoltarea companiei aeriene. Totodată statul nu și-a îndeplinit obligațiunile asumate cu privire la majorarea capitalului statutar cu 151 milioane lei.

Fondatorii „Civil Aviation Group” au achitat peste 80% din datoriile companiei de stat „Air Moldova”. Pe lângă datoriile de bază au fost achitate chiar și penalitățile și procentele pentru datoriile față de întreprinderile de stat „Moldatsa”, „Autoritatea Aeronautică Civilă”și Serviciul Fiscal, în valoare de 24 milioane de lei, care nu erau prevăzute în contractul de privatizare.

Investitorii au redus semnificativ datoriile față de partenerii externi și, de asemenea, au restructurat datoriile existente.

În pofida acestor condiții, compania aeriană „Air Moldova” își realizează activitatea operațională fără devieri, iar drept priorități rămân securitatea zborurilor și confortul pasagerilor înconformitate cu cerințele internaționale, fapt confirmat prin investițiile în valoare de 181 milioane lei în anul 2019.

În cadrul ședinței Consiliului Suprem de Securitate, din 21 Ianuarie 2020, Directorul General al „Air Moldova” a prezentat poziția investitorilor de a continua realizarea planului investițional, în cazul în care vor înceta atacurile din partea statului.

În speranța că vom fi înțeleși și vom realiza un dialog constructiv,
Fondatorii „Civil Aviation Group”

Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmărește TIMPUL pe Google News și Telegram!


Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *