Astăzi 26 Mai 2020, Marţi - Ultima actualizare la ora 16:25
Abonamente

Actualitate 14 Martie 2020, ora 20:25

Iohannis: Am decis să decretez stare de urgenţă de săptămâna viitoare

Marime Font

 

Preşedintele Klaus Iohannis a declarat, sâmbătă, că apreciază votul din Parlament, parlamentarii dând dovadă de unitate. ”Majoritatea parlamentarilor şi partidelor au înţeles greutatea acestui moment”, a transmis preşedintele. El a anunţat că va decreta stare de urgenţă începând de săptămâna viitoare. Starea de urgenţă este decretată de preşedinte prin decret, contrasemnat de primul-ministru şi publicat de îndată în Monitorul Oficial al României, în 5 zile de la decretare trebuind solicitată încuviinţarea Parlamentului. Starea de urgenţă se poate institui pe o perioadă de cel mult 30 de zile, dar preşedintele, cu încuviinţarea Parlamentului, poate prelungi durata şi poate extinde sau restrânge aria de aplicare a acesteia. Secretarul de stat din Ministerul Sănătăţii Nelu Tătaru spune că, prin decretarea stării de urgenţă, poate fi limitată deplasarea în anumite zone, ”izolarea va fi izolare” şi pot fi închise instituţii sau unităţi de alimentaţie publică, precum mall-uri, ori restaurante.

”Guvernul a fost votat, învesit şi a depus jurământul în condiţii foarte speciale din cauza epidemiei de coronavirus ”, a declarat, sâmbătă, Klaus Iohannis.

Loading...


Acesta a transmis felicitări şi succes Guvernului Orban.

”Apreciez votul care s-a dat în Parlamentul României. S-a transmis un mesaj de unitate. Sunt foarte bucuros să constat că majoritatea parlamentarilor şi partidelor au înţeles greutatea acestui moment”, a mai spus Iohannis.

Acesta a precizat că, pentru a simplifica lupta împotriva coronavirusului, va decreta stare de urgenţă, începând de săptămâna viitoare.

”Am decis să decretez stare de urgenţă la începutul săptămânii viitoate. Această stare de urgenţă va face posibilă alocarea de noi resurse importante pentru gestionarea crizei. În acest fel, Guvernul va avea posibilitaeta să aloce mai mulţi bani pentru domeniul sănătăţii”, a afirmat preşedintele.

Secretarul de stat din Ministerul Sănătăţii Nelu Tătaru spune că, prin decretarea stării de urgenţă, poate fi limitată deplasarea în anumite zone, ”izolarea va fi izolare” şi pot fi închise instituţii sau unităţi de alimentaţie publică, precum mall-uri, ori restaurante.

”Nu discutăm în cadrul stării de urgenţă de închiderea oraşului, discutăm despre nişte ordonanţe militare care se pot da în cadrul situaţiei de urgenţă. (...) În contextul acestei stări de urgenţă, se pot lua anumite decizii: se închid anumite instituţii, restaurante, mall-uri, se limitează circulaţia, se pot face percheziţii, se pot face controale se poate limita accesul în anumite zone”, a afirmat Nelu Tătaru, sâmbătă, într-o intervenţie telefonică la Realitatea Plus.

Acesta a precizat că al doilea om în stat devine ministrul Afacerilor Interne, iar măsurile se iau în contextul în care România trece la scenariul 3 în ceea ce priveşte evoluia cazurilor de îmbolnăvire, dar şi ţinând cont de contextul evoluţiei virusului pe plan european.

Tătaru a precizat că nu se pune în discuţie închiderea Capitalei, pentru că în acest moment Bucureştiul nu este un focar.

„Nu (se discută despre închiderea Capitalei - n.r.), se discută în cadrul stării de urgenţă despre nişte ordine şi ordonanţe militare care constau în limitarea unor drepturi, până la drepturile fundamentale care dau voie Guvernului şi ministrului de Interne să închidă anumite instituţii, să restricţioneze un anumit acces în măsura în care noi să e putem desfăşura activitatea în prevenirea şi tratarea acestei boli”, a adăugat acesta.

Reprezentantul Ministerului Sănătăţii a precizat că nu se poate evita trecerea la scenariul patru, în care numărul de cazuri creşte peste 2.000, însă poate fi prelungită perioada în care România se află în scenariul 3.

Acesta a adăugat că starea de urgenţă ”ajută în contextul în care izolarea va fi izolare, iar carantina şi limitarea accesului sau deplasării persoanelor, izolarea anumitor zone sau focare pentru a putea menţine local evoluţia”.

Tătaru a declarat a spus că Bucureştiul nu este un focar, iar în România sunt ”focare izolate” iar autorităţile încearcă limitarea extinderii acestora.

https://www.news.ro/  

 Urmărește știrile Timpul.md pe Telegram
loading...
blog comments powered by Disqus

Din aceeaşi secţiune

Cele mai noi ştiri de azi

Actualitate 26 Mai 2020, ora: 16:25

Singurele autorități care pot aduce moldovenii de peste hotare, chiar dacă-s domiciliați în stânga Nistrului, sunt cele de la Chișinău

Singurele autorități care pot aduce moldovenii de peste hotare, chiar dacă-s domiciliați în stânga Nistrului, sunt cele de la Chișinău

În legătură cu declarațiile reprezentanților așa-zisei administrații de la Tiraspol privind organizarea repatrierii în regiune a cetățenilor și a persoanelor cu domiciliu sau reședință în Republica Moldova, Biroul Politici de Reintegrare, informează cetățenii moldoveni cu...

( ) Citeşte tot articolul

Actualitate 26 Mai 2020, ora: 16:21

Iată cine ar putea conduce staff-ul de campanie al lui Ion Sturza, dacă va candida la Președinție!

Iată cine ar putea conduce staff-ul de campanie al lui Ion Sturza, dacă va candida la Președinție!

Dacă ex-premierul Ion Sturza va decide și va candida la funcția de Președinte la alegerile prezidențiale din acest an, staff-ul său de campanie ar putea fi condus de către actualul arhitect-șef al capitalei, Svetlana Dogotaru. Despre aceasta ne-au comunicat surse bine informate care au...

( ) Citeşte tot articolul

Horoscop 26 Mai 2020, ora: 14:02

Cele mai puternice ZODII din horoscop. Au lumea la picioare

Cele mai puternice ZODII din horoscop. Au lumea la picioare

 Fiecare semn zodiacal are cateva trasaturi tipice, care ii confera un anume tip de personalitate. Cele de pamant sunt ambitioase, cele de foc pline de energie, cele de aer au o curiozitate innascuta, iar cele de apa sunt sensibile si nu pot fi intotdeauna usor de descifrat. Astazi, vom...

( ) Citeşte tot articolul

Sănătate 26 Mai 2020, ora: 13:53

O singură linguriţă din acest amestec te scapă de 10 kg într-o lună

O singură linguriţă din acest amestec te scapă de 10 kg într-o lună

 Vrei să scapi cât mai sănătos de kilogramele în plus? Un amestec natural, foarte uşor de preparat, te poate ajută să ai o siluetă de vis.

( ) Citeşte tot articolul

Timpul Local 26 Mai 2020, ora: 13:40

Alertă în Sîngerei! O femeie a dispărut. Poliția cere ajutorul tuturor

Alertă în Sîngerei! O femeie a dispărut. Poliția cere ajutorul tuturor

O femeie de 47 de ani din satul Dumbrăvița, raionul Sîngerei a plecat de acasă și nu s-a mai întors, iar rudele nu mai știu unde să o caute.

( ) Citeşte tot articolul

ROMÂNIA 26 Mai 2020, ora: 13:13

Medic român: În R. Moldova a fost cea mai grea experiență din viața mea

Medic român: În R. Moldova a fost cea mai grea experiență din viața mea

Giorgiana Matei este unul dintre medicii români care s-au oferit să plece în misiunea de ajutor trimisă de România în Republica Moldova. Medic la SMURD Iași, ea a povestit, la Digi24, că ceea ce a văzut în cele două săptămâni petrecute la Chișinău a...

( ) Citeşte tot articolul

Lumea 26 Mai 2020, ora: 13:08

Danezii își pot întâlni iubiții sau soții din alte țări doar dacă relația este mai veche de 6 luni

Danezii își pot întâlni iubiții sau soții din alte țări doar dacă relația este mai veche de 6 luni

 Soții, partenerii de viață sau iubiții cetățenilor danezi li se permite acum să vină în țară atât din Germania, cât și din țările scandinave. Potrivit actualizărilor recente de călătorie ale Poliției Naționale din Danemarca, persoanele din aceste...

( ) Citeşte tot articolul

Lumea 26 Mai 2020, ora: 12:58

În sfârșit au apărut măștile de față cu care poți mânca / FOTO

În sfârșit au apărut măștile de față cu care poți mânca / FOTO

Compania Avtipus Patents and Inventions a prezentat săptămâna asta o mască pe care o poți controla prin telecomandă. În timp ce din ce în ce mai multe țări ridică din restricții, proprietarii restaurantelor și managerii au sarcina incredibilă să-și dea seama cum...

( ) Citeşte tot articolul

Muzică 26 Mai 2020, ora: 12:30

„EU-S FATĂ MARE, DAC-AIST-I PREZIDENT” / Dora Show - Coroana Mă-tii - Un cântec viral despre COVID-19 și Dodon (VIDEO)

„EU-S FATĂ MARE, DAC-AIST-I PREZIDENT” / Dora Show - Coroana Mă-tii - Un cântec viral despre COVID-19 și Dodon (VIDEO)

Actorul Emilian Crețu a lansat un adevărat hit la tema noului coronavirus.

( ) Citeşte tot articolul

Lumea 26 Mai 2020, ora: 12:01

10 locuri pe care să le vizitezi neapărat dacă mergi în Turcia

10 locuri pe care să le vizitezi neapărat dacă mergi în Turcia

 Pentru turiştii din întreaga lume, Turcia rerezintă una dintre cele mai atractive regiuni turistice, aflată la intersecţia a mai multor spaţii culturale această ţară oferă o experienţă completă. Cei care au vizitat această ţară ne povestesc despre o diversitate...

( ) Citeşte tot articolul

Lumea 26 Mai 2020, ora: 11:37

Descoperirea uluitoare care adânceşte misterul manuscriselor de la Marea Moartă. „Prima dată am crezut că nu văd bine“

Descoperirea uluitoare care adânceşte misterul manuscriselor de la Marea Moartă. „Prima dată am crezut că nu văd bine“

 O descoperire recentă a cercetătorilor britanici schimbă tot ce se ştia despre o parte dintre enigmanticele manuscrise aflate în custodia Universităţii Manchester. Pentru oamenii de ştiinţă care se ocupă de ele, surpriza a fost totală.

( ) Citeşte tot articolul

Actualitate 26 Mai 2020, ora: 10:24

VIDEO / INCENDIU LA MOLDEXPO!

VIDEO / INCENDIU LA MOLDEXPO!

Magazinul „Casa Moderna” din incinta MoldExpo este în flăcări. Pompierii încearcă să stingă focul...

( ) Citeşte tot articolul

Actualitate 26 Mai 2020, ora: 10:14

Un bărbat din Anenii Noi a câștigat la loterie 77 777 de lei și își va construi o saună

Un bărbat din Anenii Noi a câștigat la loterie 77 777 de lei și își va construi o saună

Andrei Gobjilă din satul Roșcani, raionul Anenii Noi, a prins norocul de coadă! Biletul ”Șeptarul de Aur”, ediția a treia, i-a oferit un câștig sclipitor de 77 777 de lei. 

( ) Citeşte tot articolul

Actualitate 26 Mai 2020, ora: 09:43

opinie Chicu nu mai este frecventabil nici la București, nici în Europa. Este punctul final al „carierei”

Chicu nu mai este frecventabil nici la București, nici în Europa. Este punctul final al „carierei”

Ion Sturza consideră că premierul Chicu nu mai are un viitor politic.

( ) Citeşte tot articolul

Actualitate 26 Mai 2020, ora: 09:17

România oferă 35.000 viziere pentru cadrele medicale R. Moldova / FOTO

România oferă 35.000 viziere pentru cadrele medicale R. Moldova / FOTO

Asociația VeDem Just din România a trimis către Republica Moldova un transport cu 35.000 viziere care urmează a fi donate cadrelor medicale implicate în lupta cu COVID-19.

( ) Citeşte tot articolul

Actualitate 26 Mai 2020, ora: 08:20

Deciziile luate după ședința Comisiei Naţionale Extraordinare de Sănătate Publică (DOC) / Promisiunile lui Dodon, un nou „fake news”

Deciziile luate după ședința Comisiei Naţionale Extraordinare de Sănătate Publică (DOC) / Promisiunile lui Dodon, un nou „fake news” Foto: simbol

Comisia Națională de Sănătate Publică nu a „acceptat”  re-deschiderea HoReCa și a centrelor comerciale din 1 iunie, așa cum „promis” ieri Dodon. 

( ) Citeşte tot articolul

Timpul Local 26 Mai 2020, ora: 08:11

Caz ȘOCANT la Sângerei. Un bărbat a fost găsit carbonizat / VIDEO

Caz ȘOCANT la Sângerei. Un bărbat a fost găsit carbonizat / VIDEO

  Un bărbat de 56 de ani anunțat în căutare a fost găsit carbonizat, la un kilometru de casa sa.

( ) Citeşte tot articolul

Actualitate 26 Mai 2020, ora: 08:04

Lilian Carp: Dodon vrea să SCAPE de guvernare, să arunce iresponsabilitatea sa pe umerii altor politicieni

Lilian Carp: Dodon vrea să SCAPE de guvernare, să arunce iresponsabilitatea sa pe umerii altor politicieni

Deputatul Lilian Carp s-a referit la inițiativele pe care le-a anunțat, ieri, 25 mai Igor Dodon de a dubla salariile medicilor și de a oferi un ajutor unic în valoare de 700 lei pentru toți pensionarii care primesc o pensie mai mică de 3000 de lei. Carp susține că acesta sunt...

( ) Citeşte tot articolul

Horoscop 26 Mai 2020, ora: 08:04

Horoscopul zilei de azi, MARȚI 26 MAI 2020. Conversații secrete!

Horoscopul zilei de azi, MARȚI 26 MAI 2020. Conversații secrete!

Luna in Rac iti intensifica emotiile, iar Mercur aduce la lumina conversatii secrete. Jupiter in Capricorn are si el secretele sale. Ce vrea sa-ti transmita Universul? Schimbari de stare de la Luna in Rac Luna este in Rac, iar tu poti avea schimbari de stare pe care ti-e greu sa le maschezi....

( ) Citeşte tot articolul
Current tier / breakpoint: xs sm md lg xl (= visible only on this breakpoint)

.hidden-xs-down .hidden-sm-down .hidden-md-down .hidden-lg-down

.hidden-xs-up .hidden-sm-up .hidden-md-up .hidden-lg-up .hidden-xl

.hidden-xs (only) .hidden-sm (only) .hidden-md (only) .hidden-lg (only) .hidden-xl (only)