Moldova

Ion Sturza: TV varianta 8 nu mai poate fi salvată!

 ”Penibil la nivel înalt.

TV varianta 8 nu mai poate fi salvată!

Asta cu „nu am știut”, pe care se insistă cu încăpățânare, nu ține!

S-a știut! De la început. Așa cum s-a știut că în televiziune există mai multe cârtițe, care compromit ideea de independent și scopurile urmărite de donatori. Discuțiile interne au mers permanent cu implicarea fondatorilor, a Consiliului de observatori, dar și a donatorilor.

Trebuie să recunosc că și eu am știut multe lucruri. Analizat, documentat. De ce? Din curiozitate, când am văzut cum subtil se promovează persoane dubioase în tandem cu o altă cârtiță notorie de la un site de limba rusă (finanțat de donatorii din Vest!), care face parte din „kremlevskii pul". O întreagă caracatiță de „influenceri” ataca zilnic persoane notorii (inclusiv pe Maia Sandu) de la adresele IP ale acestei televiziuni. Dar și de la alți „independenți”.

Tot trebuie să fie clar:

– de luni bune donatorii nu mai finanțează TV8;

– după aceste dezvăluiri, majoritatea reclamei comerciale va dispărea;

– spectatorii fideli vor schimba registrul. Se simt nu, nu trădați – umiliți.

TV8 este o jucărie foarte scumpă. În ea s-au investit peste 3,5 milioane USD. Bani veniți de la donatori. Echipamente sofisticate, platouri, cafea, ceai și șampanie de la case mari. Dar și salarii și onorarii pe măsură.

Acest model de TV nu este sustenabil și fără de scandaluri. Un telefon mobil și YouTube substituie toată construcția respectivă. Așa că vorbim de o vrăjeală!

Dar…

TV8 nu-i aparține Nataliei Morari. Este o organizație nonprofit. Doamna Morari & Co sunt doar custodiile societății civile. TV8 trebuie să fie transmisă societății civile. Acest lucru trebuie să fie impus de donatori.

Toți fondatorii și membrii Consiliului de observatori actuali (complici și părtași), fără excepție, trebuie să plece.

P.S. Și da, încetați să ne masați creierii cu maseuze balineze. După cum vedeți, avem destule moldovence pentru acest exercițiu”, a declarat Sturza.

Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmărește TIMPUL pe Google News și Telegram!


Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *