John Higgins a devenit Campion Mondial de Snooker pentru a 4-a oară

publicat în Snooker pe 3 Mai 2011, 08:08

Scoţianul John Higgins a devenit Campionul Mondial de Snooker 2011, adăugându-şi totodată plamaresului al patrulea trofeul de campion mondial, după ce a trecut în finală de englezul Judd Trump cu 18-15.
 

După prima zi a finalei Trump conducea cu 10-7, având nevoie de 8 jocuri pentru a deveni în premieră Campion Mondial. Tinereţea însă şi-a spus în cele din urmă cuvântul, Trump oferindu-i nenumărate şanse adversarului său, ce a profitat şi a gâştigat game după game.

,,Nu mă aşteptam să am un turneu aşa de bun. Am vrut să câştig finala, dar evident John a fost jucătorul mai bun. A jucat cel mai bun snooker din aceste zile şi a meritat cu prisosinţă victoria. Am avut atât de mult sprijin din partea publicului în aceste zile încât nu mi-a venit să cred. Acum ceva timp eram un nimeni, iar acum am reuşit să îmi creez o bază solidă de susţinători. N-a fost să câştig de data aceasta, dar ma voi întoarce la anul'' a declarat după finală Trump, aflat la prima sa finală de la Crucible.

,,El a jucat mai bine pe parcursul a două zile, nu am văzut un snooker aşa de bun practicat de un jucător atât de tânăr. Loviturile lui de distanţă au fost plăcute la vedere, dar pe mine m-au terminat pur şi simplu. A fost un meci foarte greu, însă este o victorie minunată. Ştiam că trebuie să joc foarte bine în prima sesiune a acestei zile decisive pentru a avea şanse la victorie. Mulţumesc tuturor pentru că au fost alături de mine în momentele grele prin care am trecut'' a spus Higgins cu lacrimi în ochi, promiţând să îi închine un pahar de wisky tatălui său, pe care l-a pierdut acum trei luni.

Pentru victorie, Higgins va primi 250.000 de lire sterline şi 10.000 de puncte, în timp ce Trump va fi recompensat cu 125.000 de lire sterline şi 8.000 de puncte contând pentru clasamentul mondial.