Au trecut deja cateva zile de la spectacolul de poezie si muzica, desfasurat in seara de 21 mai 2009, la Sala Palatului din Bucuresti, dar ecourile acestui unic eveniment mai staruie inca in sufletul spectatorilor.
Sa reamintim ca in acea seara de neuitat, cu binecuvantarea si in prezenta Preafericitului Parinte Daniel, Patriarhul Bisericii Ortodoxe Romane, sub auspiciile Ministerului Culturii, Cultelor si Patrimoniului National, un mare numar dintre cei mai renumiti artisti, tineri si varstnici, majoritatea sositi din Basarabia, au prezentat in vesmant muzical o selectie din versurile marelui poet Grigore Vieru, revarsand spre sala arhiplina, dar si spre numerosi ascultatori ai postului Radio Romania Actualitati, care a transmis spectacolul in direct, fiorii lirici ai unei creatii de exceptie ce se grabeste sa-si ocupe locul binemeritat in cultura romana.
De aproape doua decenii, numele lui Grigore Vieru este tot mai cunoscut si in randul romanilor de dincoace de Prut. Spectacolul de la Sala Palatului ne-a dovedit, insa, trebuie sa recunoastem, ca opera marelui poet abia acum incepe sa fie descoperita si pretuita cu adevarat, pe masura valorii ei. Unii considera ca acordul fin dintre textul poetic si maiestria interpretarii melodice ar fi una din explicatiile intensitatii trairilor emotionale si intelectuale ale participantilor la acest magnific moment de cultura si spirit. Altii sunt de parere ca profunzimea textului ideatic si, deopotriva, capacitatea de a comunica in forme simple, pline de delicatete, accente si tonalitati grave ale existentei si trecerii prin lume a romanilor basarabeni ar fi cheia castigarii cu atata usurinta a inimilor miilor de spectatori si radioascultatori, incantati si uimiti in acelasi timp de evenimentul la care participau.
De mai multe ori am vazut oameni inlacrimati, dar nu de jale, desi evocarea poetului disparut de curand in conditii tragice era prin ea insasi un moment de mare tristete. Am notat cateva din versurile care smulgeau ropote de aplauze, dar si lacrimi de bucurie: „Basarabie cu jale,/ De pe deal si de pe vale,/ Basarabie!” – in interpretarea de exceptie a actritei Lucia Muresan – sau „Casa parinteasca nu se vinde,/ Nu se vinde tot ce este sfant” (interpretat de Mihai Ciobanu). Pentru a nu mai vorbi de strofa dintr-o poezie dedicata limbii romane: „Dumnezeu prima oara/ Cand a plans printre astre,/ El a plans peste ?ara/ Cu lacrima limbii noastre!”, strofa intonata, impreuna cu interpretul Mihai Munteanu, de intreaga sala ridicata in picioare, si reluata in finalul spectacolului la solicitarea poetului Adrian Paunescu, prezent in primele randuri alaturi de academicianul Mihai Cimpoi.
Timp de doua ore si jumatate, cat a durat spectacolul, ne-am simtit cu totii basarabeni, inconjurati de iubirile si grijile mamelor noastre, ale sfintilor nostri parinti, care mai sunt ori nu mai sunt printre noi, ne-am simtit – gratie textelor poetice si interpretilor -, fie doar si pentru cateva clipe, amenintati in soarta noastra pamanteasca de basarabeni, despartiti de frati si de surori, regasiti si dusmaniti de atatea si atatea ori, dar ocrotiti si salvati intotdeauna de Dumnezeu transfigurat in cantecul de leagan, in limba materna, limba pe care o vorbim, Limba Noastra. „Dumnezeu prima oara/ Cand a plans…” murmurau cu emotie numerosi spectatori, coborand treptele Salii Palatului si zambind pentru sine cu gandul la fabulosul poet Grigore Vieru, caruia ii aduceau si in acest fel un nepretuit omagiu.
Luiza Popa,
Bucuresti, pentru TIMPUL
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmărește TIMPUL pe Google News și Telegram!
