Comentariu

Maia Sandu – de la salariile bugetarilor la pierderea alegerilor

Site-ul Timpul.md a publicat în această săptămână câteva știri referitoare la mesajele transmise de Maia Sandu în cadrul acestei emisiuni. Una dintre care se referea la creșterile salariale ale bugetarilor. Dna Sandu a declarat următoarele: „Statul nu dispune de bani pentru majorări de salarii și după alegerile parlamentare acestea nu vor mai fi plătite”. Știrea publicată pe pagina Timpul.md redă exact declarațiile dnei Sandu, chiar dacă titlul vine cu o concluzie mai categorică.


Maia Sandu în Sala „Consantint Tănase” (studioul 10TV)

Această declarație nu putea fi trecută ușor cu vederea. Vom explica de ce. Salariile bugetarilor se modifică prin legea salarizării. În momentul adoptării bugetului de stat, banii se bugetează în ordinea priorităților. Mai întâi, se bugetează cheltuielile indispensabile sau cele certe – care sunt salariile bugetarilor, pensiile etc. și, mai apoi, se bugetează celelalte cheltuieli. În cazul în care bugetul nu este suficient, se fac anumite reduceri, de cele mai dese ori din investiții capitale, dar nu și din salarii. În cei 27 de independență n-a fost nicio situație când în procesul de bugetare, în caz de insuficiență de bani, să fie micșorate salariile sau să „să nu fie plătite
”. Repet: asemenea cazuri nu au fost!

Sunt convins că dna Sandu cunoaște foarte bine acest lucru în calitate de fost angajat al Băncii Mondiale, dar și în calitate de fost membru în două guverne. Prin urmare, Maia Sandu, pur și simplu, a manipulat audiența sau a emis unele informații false că „după alegerile parlamentare acestea nu vor mai fi plătite”. Vă promitem că vom reveni neapărat la acest subiect după alegeri, deocamdată ne vom limita la precizarea că titlul acelei știri este exact pe măsura afirmației făcute de dna Sandu. Nu ar trebui să fie o noutate pentru nimeni, că toate instituțiile mass-media din lume folosesc titluri ascuțite pentru a capta atenția publicului. Dacă ai pretenția să obții voturile intelectualității, atunci nu-i trata ca pe niște proști, cărora le poți spune tot felul de bazaconii.

Din declarația Maiei Sandu apar mai multe întrebări „retorice”: Cine va guverna? Cine nu va plăti salariile de după alegeri? Din declarație rezultă că actuala putere va forma un nou guvern și nu le va putea plăti salariile sau că Maia Sandu va prelua puterea și nu le va plăti? Oricare ar fi fost ideea, pe care dorea s-o exprime dna Sandu, n-ar strica să încerce să-și pregătească un discurs care să aibă o minimă logică politică, dar și decență.

Tot ieri, în cadrul aceleiași emisiuni de la TVR Moldova, dna Sandu a mai făcut o declarație bizară. De astă dată referitoare la reformă justiției, când președinta PAS afirma, cu referire la experții străini, că „doar 30% din persoanele care lucrează în domeniul justiției sunt buni”.

Nu vom intra în detalii, dar ne vom limita la a-i adresa Maiei Sandu câteva întrebări, la care sperăm să obținem un răspuns exact:

1. La ce fel de „lucrători ai justiției” s-a referit (judecători, procurori, grefieri, executori, consultanți, referenți, asistenți judiciari etc.)?
2. La care dintre ei se referă cifra de 30%?
3. Numiți experții străini care au identificat această cifră?
4. Explicați-ne metodologia evaluării, prin care s-a ajuns la această cifră?
5. 
Ați putea să furnizați redacției TIMPUL o copie a raportului elaborat de „experții străini”, la care v-ați referit?

Vom aștepta cu nerăbdare răspunsul la aceste întrebări, pentru a ne convinge că dna Sandu, atunci când se dă cu părerea pe chestiuni de politici (bugetare, judiciare etc), vorbește în cunoștință de cauză și nu manipulează publicul căruia i se adresează.

Cu titlu de concluzie, nu pot decât să-mi exprim regretul că Maia Sandu a îmbrățișat stilul de comunicare al unor politicieni, care au pe creier o singură circumvoluțiune, pe care este scris doar un cuvânt „Plahotniuc”. O explicație universală pentru toate problemele și toate insuccesele. Dna Sandu trebuie să înțeleagă că în politică nu există „vaci sacre”, iar atitudinile critice în adresa politicienilor sunt o normalitate în lumea civilizată. În cazul în care ținta acestor atacuri este de a ne obliga să o lăudăm chiar și atunci când nu o merită, va avea mult de așteptat.

Până una-alta, de 17 ani, Ziarul TIMPUL și site-ul Timpul.md rămân a fi printre cele mai populare și citite surse de informare din R. Moldova.

Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmărește TIMPUL pe Google News și Telegram!


Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *