Actualitate

Maria, fiica lui Vladimir Putin care a testat vaccinul anti-coronavirus

Ambele fete au ieșit de pe scena publică, cel puțin ca fiicele lui Vladimir Putin, încă din 1999, când tatăl lor a preluat funcția de premier și, apoi, a ajuns la președinție la sfârșitul anului. Maria, cea mai mare, și Ekaterina s-au retras de la școala germană din Moscova și au început studiile acasă cu profesori privați. Apoi, potrivit presei ruse, și-au schimbat numele pentru a-și proteja intimitatea, scrie ziarul italian Il Corriere della Sera, citat de Rador.

Astfel, Maria a devenit Vorontsova, a absolvit Medicina și s-a specializat în Endocrinologie. Cel mai probabil, ea este fiica lui Putin pe care a fost testat noul vaccin rusesc. Vladimir Putin a povestit că, după prima doză de vaccin, femeia, care are 35 de ani, „a avut febră 38; a doua zi a scăzut la 37 și, apoi, totul a decurs normal”.

Conform unor surse rusești, Maria este implicată într-un mare proiect pentru construcția unui spital pentru 20.000 de pacienți în apropiere de Sankt Petersburg. Alte surse au vorbit și despre o inițiativă diferită pentru crearea unui centru pentru cercetări asupra genomului.

Maria, căsătorită cu un antreprenor olandez, ar avea o fiică. Putin s-a limitat să vorbească la general despre „nepoți”, prin urmare, se crede că Ekaterina, fiica cea mică, în vârstă de 34 de ani, a devenit și ea mamă. Ekaterina, care are și un nume de familie diferit de cel al tatălui, Tikhonova, a apărut recent pe scena politică rusă. În schimb, despre Maria s-au știut întotdeauna foarte puține lucruri. Potrivit „Open Media”, portalul de știri al opoziției, Maria ar fi cumpărat o vilă rustică mare (dacea) în districtul Odinzovo, unde se află și reședința președintelui rus. Cele două case ar fi conectate printr-un drum care poate fi parcurs în 15 minute.
 
Igor Dodon anunță că vrea să-i injecteze pe moldoveni cu vaccinul lui Putin

Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmărește TIMPUL pe Google News și Telegram!


Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *