Astăzi 7 August 2020, Vineri - Ultima actualizare la ora 11:25
Abonamente

Actualitate 29 Iulie 2019, ora 13:48

Mărturii din casa groazei din Caracal: „Locul e plin cu fiare şi cu haine de femeie”

Marime Font

O ţară întreagă urmăreşte cu sufletul la gură cazul puştoaicelor ucise, tranşate şi dizolvate în acid de Gheorghe Dincă (65 de ani), mecanicul care locuia singur într-o gospodărie de la marginea Caracalului. După ce negase orice amestec, individul a mărturisit că le-a ucis pe Luiza Melencu (18 ani) şi Alexandra Măceşanu (15 ani), pe care le luase la ocazie cu maşina sa.

Casa lui Gheorghe Dincă, asasinul Luizei Melencu (dispărută la jumătatea lunii aprilie) şi al Alexandrei Măceşanu (răpită pe 24 iulie), e situată pe strada Craiovei şi are un gard înalt de patru metri. El nu avea prieteni, dar obişnuia să angajeze consăteni să-i gătească sau să-i cultive legume în grădină. Cei care băteau palma cu “Popicu”, aşa cum era poreclit bărbatul, nu se întorceau în casă şi a doua oară. „Am trecut pe acolo. Băi, să nu vă duceţi. Acolo e casa groazei”, spuneau de fiecare dată vecinii care îi treceau pragul gospodăriei.

Haos și mizerie în casa criminalului

Loading...


Locuinţa are şapte camere, „pline cu fiare şi multe, multe haine de femeie, saci întregi cu haine de femeie. Eu, când am intrat o singură dată la el, am ieşit aproape vomitând. Avea în fiecare cameră grâu pentru şobolani. În curte, un haos, o mizerie greu de descris”, a povestit o vecină care a intrat în casă în urmă cu două luni.
Gospodăria se întinde pe o suprafaţă de 3.000 de metri pătraţi. În curte sunt mai multe anexe, iar casa este cu etaj şi are şapte camere. Curtea are două intrări, una prin faţă, una prin spatele grădinii. Bărbatul dăduse un anunţ pe OLX că vrea să vândă casa şi terenul cu 75.000 de euro.

Detaliile legate de viaţa monstrului din Caracal sunt şocante şi sugerează profilul unui psihopat. Potrivit unei surse, tatăl lui Gheorghe Dincă se ocupa de uciderea cailor bolnavi. Crescut în preajma unor scene violente, Gheorghe avea o plăcere în a ucide la rândul său câini, notează Mediafax. “Îi plăcea să vadă cum se chinuie. Era sadic”, se spune despre el, care e descris de cunoscuţi drept un om retras.

Vecinii care au fost în casa ororilor s-au arătat dezgustați

Vineri a fost forfotă mare în gospodăria de la marginea Caracalului

“Nu era nici în şcoală o minte strălucită. A şi rămas repetent. După ce a crescut, a început să fie interesant pentru femei, mai ales că era un băiat înalt, blond”. În tinereţe a muncit la spitalul din Caracal, ca personal auxiliar, iar mai târziu a încercat să-şi facă un service auto. Alţi vecini au povestit că era foarte violent cu angajaţii săi, afacerea durând circa cinci ani, între 1995 şi 2000. De altfel, Dincă şi-a construit singur casa ororilor din Caracal, acolo unde au fost identificate rămăşiţele umane.

După anul 2000 a plecat, împreună cu soţia şi trei băieţi, în Italia. Cunoscuţii spun că, în străinătate, el a intrat într-o relaţie cu o româncă, iar relaţia s-a încheiat când Gheorghe ar fi fost prins încercând să abuzeze de fiica femeii. Aceleaşi surse susţin că omul a revenit în Caracal, după ce a avut interdicţie timp de cinci ani să mai calce în Italia, scrie adevarul.ro. Întrebat la un moment dat de ce face atâtea gropi în curte, ucigaşul ar fi răspuns că acolo pune fierul vechi. Individul a fost arestat pentru 30 de zile.

Fragmentele osoase sunt de natură umană

Probele au ajuns la Institutul Național de Medicină Legală

Au apărut deja informaţii potrivit cărora legiştii au efectuat analize ADN care au confirmat suspiciunea anchetatorilor: fragmentele osoase găsite în curtea lui Gheorghe Dincă sunt umane şi firele de păr, hainele şi cercelul găsite în maşina criminalului sunt ale Alexandrei Măceşanu.

Mai multe colete sigilate conţinând probe strânse în urma anchetei au ajuns la „Mina Minovici“ din Capitală, iar conţinutul lor va fi analizat luni, potrivit unor surse din cadrul Institutului Naţional de Medicină Legală. „Aceste probe se află în custodia noastră“, au declarat surse din institut pentru adevarul.ro. „Sâmbătă am primit mai multe colete sigilate, urmând a fi desigilate luni, în prezenţa organelor de justiţie“, detaliază sursele.

«Doamne, eu la ăsta m-am urcat în maşină?»

Profesoara Olga Filip a călătorit adesea cu maşina asasinului

O profesoară care face naveta de la Caracal la Dobrosloveni, unde predă la o clasă externă a Şcolii Populare de Artă, a povestit că a urcat de mai multe ori în maşina criminalului Gheorghe Dincă. Olga Filip a fost şocată când a văzut la televizor fotografia individului din dosarul Alexandrei Măceşanu. „Nu mi-a dat de bănuit, am făcut naveta cu el şi nu doar o dată. Mi-era frică de alţii... Urci la ăsta, că e om serios. Şi uite ce serios era. Doamne, eu la ăsta m-am urcat în maşină?“. Ea a mărturisit pentru adevarul.ro că ultima dată când a urcat în maşina lui a avut bănuiala că acesta ar fi consumat băuturi alcoolice. „Mi s-a părut că era beat, şi vorbă, şi privire, şi… Mi-a fost frică şi nu m-am mai dus cu nimeni, mă duceam cu microbuzul de Fălcoiu“, adaugă Olga Filip. Bărbatul nu era vorbăreţ, de obicei dialogul se rezuma la salutul de despărţire.
Profesoara a cunoscut-o bine pe Alexandra, care i-a fost elevă la clasa de cusături, din clasa a IV-a şi până în clasa a VII-a. „Ce să vă spun, o fată… A fost un copil-exemplu. Celelalte erau mai băieţoase. Ea avea un rafinament, o drăgălăşenie, aşa. Ne-a dat pe toţi cei care o cunoşteam peste cap întâmplarea asta“, încheie Olga Filip.

«A recunoscut că le-a omorât pe amândouă»
A cedat după două zile în care susținea cu încăpățânare că e nevinovat! Gheorghe Dincă, suspectul din Caracal, a recunoscut ieri uciderea celor două fete, Alexandra Măceșanu (15 ani), răpită pe 24 iulie, şi Luiza Melencu (18 ani), dispărută în aprilie, potrivit Mediafax, care îl citează pe Bogdan Alexandru, avocatul din oficiu al individului de 65 de ani. „Da, e adevărat. A recunoscut că le-a omorât pe amândouă. A oferit nişte explicaţii. Acum sunt din punctul dânsului de vedere, că ele au venit aici pentru a întreţine relaţii sexuale, au fost discuţii mai aprinse şi în urma acelor discuţii le-a lovit şi în urma loviturilor s-a întâmplat ce s-a întâmplat”, spune Bogdan Alexandru. Asasinul afirmă că puștoaicele ar fi venit de bună voie în casa lui. Anchetatorii au făcut, ieri dimineaţă, o a treia percheziţie la locuinţa lui Dincă, în prezenţa suspectului, adus din arest.

Alexandra Măceşanu, 15 ani

Alexandra Măceşanu a fost dată dispărută miercuri, 24 iulie, iar fata a sunat joi, începând cu ora 11.05, de trei ori la 112, anunţând că este sechestrată și că a fost schingiuită și violată. Cu toate datele furnizate, Serviciul de Telecomunicaţii Speciale (STS) n-a reuşit identificarea unei adrese exacte, ci o arie de căutare. Poliţiştii au avut nevoie de prea mult timp pentru a intra în gospodăria individului. După ce au analizat imaginile surprinse de camerele video din Dobrosloveni, unde fata s-a urcat în mașina lui Dincă, anchetatorii au identificat numărul de înmatriculare și l-au identificat pe monstru. Vineri, 26 iulie, la ora 4.00, polițiștii înconjuraseră locuința, dar au intrat abia la ora 6.00, motivând că abia atunci le-a permis procurorul de caz. Trecuseră nu mai puțin de 19 ore de la apelurile disperate ale copilei.

Luiza Melencu, 18 ani

Cu patru luni mai devreme, o altă tânără a fost dată dispărută, Luiza Mihaela Melencu (18 ani), bunicul ei fiind anunţat printr-un telefon că va pleca în Elveţia şi că nu vrea să se mai întoarcă. Un telefon asemănător a primit şi mama Alexandrei, a doua zi după dispariţia fetei sale, un bărbat spunându-i că vor pleca în Belgia şi că este iubitul tinerei. Cel mai probabil, autorul ambelor apeluri e Gheorghe Dincă, săltat vineri de anchetatori.

«Alexandra și Mihaela, iertați-ne!»

Cazul celor două adolescente a stârnit un val de revoltă în România. Mii de oameni au ieșit pe străzi în București și în țară pentru a cere autorităților să facă dreptate.

Aseară, mii de persoane au fost așteptate în Piaţa Revoluţiei, în faţa Ministerului de Interne. Sub titlul „Cade una, cădem toate!”, această manifestație a fost dedicată celor două fete, dar și tuturor femeilor hărțuite și bătute.

Sâmbătă seara, câteva mii de oameni au cerut, în fața Ministerului de Interne, demisia celor responsabili.

Alte sute au mers cu flori în Piața Victoriei din București, într-un marș tăcut. Și la Iași, zeci de români au ieșit în stradă cu lumânări şi o coroană de flori cu mesajul „Alexandra şi Mihaela, iertaţi-ne!”. Iar o sută de persoane au mers la casa criminalului pentru a-i cere socoteală.

Sute de oameni au protestat vineri seara în faţa casei criminalului pentru modul în care poliția s-a împiedicat de proceduri în timp ce un copil murea în chinuri.

La Cluj-Napoca, zeci de persoane au aprins lumânări şi au cerut iertare celor două fete pentru modul în care au murit sub ochii autorităților.

https://www.click.ro/ 

 Urmărește știrile Timpul.md pe Telegram
loading...
blog comments powered by Disqus

Din aceeaşi secţiune

Cele mai noi ştiri de azi

Actualitate 7 August 2020, ora: 11:25

MOLDOVA - ÎN IZOLARE ABSOLUTĂ! Cozi imense la vama Leușeni: Zeci de moldoveni sunt întorși din drum la frontiera română / VIDEO

MOLDOVA - ÎN IZOLARE ABSOLUTĂ! Cozi imense la vama Leușeni: Zeci de moldoveni sunt întorși din drum la frontiera română / VIDEO

Zeci de moldoveni au format cozi imense la vama Leușeni și frontierele române, încercând să ajungă în mai multe state din Uniunea Europeană pe timp de pandemie. Chiar dacă la frontiera Republicii Moldova acestora le este permis să treacă prezentând doar...

( ) Citeşte tot articolul

Politică 7 August 2020, ora: 09:34

opinie Sergiu Litvinenco: „Dodon pregătește fraudarea masivă a alegerilor și prin intermediul pădurarilor”

Sergiu Litvinenco: „Dodon pregătește fraudarea masivă a alegerilor și prin intermediul pădurarilor”

„Dodon este dispus să folosească toate metodele pentru fraudarea alegerilor. E clar și de ce – fără fraudă nu are nicio șansă să rămână în funcție; iar dacă pierde puterea, e doar un pas până la pierderea libertății”, scrie pe FB deputatul...

( ) Citeşte tot articolul

Actualitate 7 August 2020, ora: 08:54

Programul prin care românii își pot eficientiza energetic locuințele începe din 15 septembrie. Ce pot face cu cei 15.000 de euro de la stat

Programul prin care românii își pot eficientiza energetic locuințele începe din 15 septembrie. Ce pot face cu cei 15.000 de euro de la stat

Programul "Casa Eficientă Energetic" pentru persoane fizice va debuta pe data de 15 septembrie 2020, iar proprietarii de case din România pot depune cereri de finanţare pentru a primi până la 15.000 de euro, a anunţat ministrul Mediului, Costel Alexe.

( ) Citeşte tot articolul

Lumea 7 August 2020, ora: 07:58

LIBAN / Gaze lacrimogene împotriva manifestanţilor antiguvernamentali la Beirut

LIBAN / Gaze lacrimogene împotriva manifestanţilor antiguvernamentali la Beirut

 Forţele de ordine libaneze au folosit gaze lacrimogene joi seară pentru a dispersa zeci de manifestanţi care protestau după explozia masivă mortală din portul Beirut în această săptămână, devenită un simbol al incompetenţei şi corupţiei autorităţilor, informează...

( ) Citeşte tot articolul

Istorie 7 August 2020, ora: 07:55

Cum au reuşit ostaşii români, după un an de pierderi masive, să revină miraculos pentru a câştiga cea mai importantă bătălie din Primul Război Mondial

Cum au reuşit ostaşii români, după un an de pierderi masive, să revină miraculos pentru a câştiga cea mai importantă bătălie din Primul Război Mondial

Pe 6 august s-au împlinit 103 ani de la cea mai importantă operaţiune militară desfăşurată de Armata Română în timpul Primului Război Mondial.

( ) Citeşte tot articolul

Timpul Local 7 August 2020, ora: 07:52

Un nou record NEGATIV: 406 noi cazuri de COVID-19, după prelucrarea a 2254 de teste

Un nou record NEGATIV: 406 noi cazuri de COVID-19, după prelucrarea a 2254 de teste

 Alte 406 cazuri noi de infectare cu COVID-19 au fost confirmate ieri în Republica Moldova, dintre care 5 în Transnistria. Numărul total de cazuri în Transnistria- 1585. Din numărul total de cazuri, 5 sunt de import (Turcia-2, România-2, Portugalia-1). 

( ) Citeşte tot articolul

Politică 7 August 2020, ora: 07:42

Ambasadorul Franței, solidar cu afirmațiile lui Michalko privind frauda bancară. Diplomatul amintește de angajamentul R. Moldova față de UE

Ambasadorul Franței, solidar cu afirmațiile lui Michalko privind frauda bancară. Diplomatul amintește de angajamentul R. Moldova față de UE

Ambasadorul Franței este pe deplin solidar cu afirmațiile Excelenței Sale Peter Michalko, Ambasadorul Uniunii Europene în Republica Moldova. Mesajul postat pe pagina misiunii țin de procedurile judiciare referitoare la fraudele bancare masive în Moldova, la care s-a referit și ambasadorul...

( ) Citeşte tot articolul

Externe 7 August 2020, ora: 07:42

Anglia reimpune carantina pentru persoanele care vin din Belgia, Andorra sau Bahamas

Anglia reimpune carantina pentru persoanele care vin din Belgia, Andorra sau Bahamas

 Ministerul Transporturilor din Marea Britanie a anunţat joi că persoanele care vin din Belgia, Andorra sau Bahamas vor fi din nou supuse carantinei începând de sâmbătă, măsură luată din cauza unei ''creşteri semnificative'' a cazurilor de infectare cu noul...

( ) Citeşte tot articolul

Horoscop 7 August 2020, ora: 07:40

Horoscopul zilei de azi VINERI 7 AUGUST 2020. Cum te simți cu Venus în Rac?

Horoscopul zilei de azi VINERI 7 AUGUST 2020. Cum te simți cu Venus în Rac?

 Venus intra in Rac si este timpul sa celebrezi valorile de familie. Venus in Rac are nevoie de imbratisari de la oamenii dragi. Venus in Rac are nevoie de frumusete, de romantism, de timp petrecut cu familia.

( ) Citeşte tot articolul

Actualitate 7 August 2020, ora: 07:22

Alegerile prezidențiale din Belarus: începutul sfârșitului pentru Lukașenko?

Alegerile prezidențiale din Belarus: începutul sfârșitului pentru Lukașenko? Foto: simbol

Duminică, 8 august, vor avea loc – într-o atmosferă extrem de tensionată – alegeri prezidențiale în Republica Belarus, fostă republică sovietică condusă în ultimii 26 de ani de Aleksandr Lukașenko, pe care media occidentală îl numește ultimul...

( ) Citeşte tot articolul

Culinar.md 7 August 2020, ora: 02:15

Fie că-ţi petreci zilele de vara acasă sau în aer liber, porumbul copt e un adevărat deliciu care se prepară uşor atât în propria bucătărie, cât şi pe grătar, la o ieşire la iarbă verde alături de prieteni.

( ) Citeşte tot articolul

Lumea 7 August 2020, ora: 01:46

Coronavirus: Israelul va începe în octombrie testarea unui vaccin pe oameni

Coronavirus: Israelul va începe în octombrie testarea unui vaccin pe oameni

 Un institut israelian de cercetări medicale subordonat Ministerului Apărării intenţionează să înceapă în luna octombrie testele clinice pe oameni pentru un vaccin împotriva COVID-19, a declarat joi ministrul israelian al apărării, Benny Gantz, potrivit Reuters.

( ) Citeşte tot articolul

Culinar.md 7 August 2020, ora: 00:10

Cum să prepari cea mai aromată cafea: trucuri și idei

Cum să prepari cea mai aromată cafea: trucuri și idei

 Nimic nu se compară, dis-de-dimineață, cu aroma intensă a unei cafele, care îți trezește simțurile și te încarcă de energie și de bună dispoziție. Tabiet, obicei sau motiv de întâlnire cu prietenii, băutul cafelei vine de pe tărâmuri arabe....

( ) Citeşte tot articolul

Istorie 7 August 2020, ora: 00:07

Vlahii de pe culmile Alpilor. Urme românesti în Slovenia

Vlahii de pe culmile Alpilor. Urme românesti în Slovenia

- E o nebunie curată să crezi că vlahii au ajuns până în vârful Munţilor Alpi. Dar pe urmă gă­seşti pe hartă "Vârful Rodica", "Velika Planina" şi mergi acolo să vezi dacă este adevărat. Şi este! Primii locuitori ai Alpilor au fost...

( ) Citeşte tot articolul

Istorie 7 August 2020, ora: 00:06

Rusia, „duşmanul natural” al României. Rusia de azi, Uniunea Sovietică de ieri, Rusia dintotdeauna

Rusia, „duşmanul natural” al României. Rusia de azi, Uniunea Sovietică de ieri, Rusia dintotdeauna

Actualitatea lui... rămâne un clişeu dătător de dureri de măsele nu numai al redactării, dar şi al cercetării premergătoare unei publicări. Cum textele de referinţă ale Istoriei intelectuale a lumii au profunzimi de Groapa Marianelor sute de ani după ce-au văzut lumina...

( ) Citeşte tot articolul

Actualitate 6 August 2020, ora: 11:48

Impozitarea țigărilor după gradul de risc. Opinia experților din Moldova despre practica SUA

Impozitarea țigărilor după gradul de risc. Opinia experților din Moldova despre practica SUA

Trei produse de tutun sunt în proces de examinare de către Administrația americană pentru Medicamente și Alimente (FDA) pentru a obține statutul de produs cu risc modificat. 

( ) Citeşte tot articolul

Politică 6 August 2020, ora: 10:38

DOCUMENTE! Furculiță, Bolea, Odnastaloco și Burduja au primite sute de mii de la Moscova printr-un off-shore din Bahamas

DOCUMENTE! Furculiță, Bolea, Odnastaloco și Burduja au primite sute de mii de la Moscova printr-un off-shore din Bahamas

Deputatul Iurie Reniță face publice mai multe dovezi din care rezultă că deputații socialiști Corneliu Furculiță, Vasile Bolea, Vladimir Odnostalco și Petru Burduja, ar fi primit bani de la „Exclusiv Media” SRL, companie implicată în spălarea de bani din Federația...

( ) Citeşte tot articolul

Politică 6 August 2020, ora: 09:47

Maia Sandu: „Dodon nu mai este primit la Kremlin ca un șef de stat, dar ca un funcționar regional”

Maia Sandu: „Dodon nu mai este primit la Kremlin ca un șef de stat, dar ca un funcționar regional”

Ultima vizită a lui Dodon la Moscova a fost una umilitoare pentru noi ca stat suveran.

( ) Citeşte tot articolul

Politică 6 August 2020, ora: 08:30

opinie Schimbarea Constituţiei va transforma R. Moldova în gubernie rusească, legiferată ca stat federativ şi prezidenţial. Planul Moscovei

Schimbarea Constituţiei va transforma R. Moldova în gubernie rusească, legiferată ca stat federativ şi prezidenţial. Planul Moscovei

Prin arderea Declaraţiei de Independenţă faţă de Rusia în aprilie 2009, vechea şi noua nomenclatură pro-rusească de la Chişinău s-a răzbunat pe Mişcarea de Eliberare Naţională (1986-1992) şi pe Primul Parlament, care a îndrăznit să spună pe 27 august 1991 în...

( ) Citeşte tot articolul

Sănătate 6 August 2020, ora: 08:21

Iată ce se întâmplă în corp dacă mânânci usturoi cu miere timp de 7 zile!

Iată ce se întâmplă în corp dacă mânânci usturoi cu miere timp de 7 zile!

Stim deja ca usturoiul este considerat unul dintre cele mai sanatoase alimente, insa in combinatie cu mierea de albine naturala, efectul sau este potentat. Potrivit specialistilor, combinatia dintre usturoi si miere consumata pe stomacul gol timp de 7 zile are efecte spectaculoase pentru...

( ) Citeşte tot articolul
Current tier / breakpoint: xs sm md lg xl (= visible only on this breakpoint)

.hidden-xs-down .hidden-sm-down .hidden-md-down .hidden-lg-down

.hidden-xs-up .hidden-sm-up .hidden-md-up .hidden-lg-up .hidden-xl

.hidden-xs (only) .hidden-sm (only) .hidden-md (only) .hidden-lg (only) .hidden-xl (only)