Actualitate

Masacru la Kabul – Cel puţin 43 de morţi, în urma unui asalt de şapte ore asupra unui complex guvernametal

 Atacul, comis luni, are loc după anunţul – neconfirmat oficial – al viitoarei retrageri a aproximativ 7.000 dintre cei 14.000 de militari americani prezenţi în Afganistan, pe care unul dintre comandanţii talibani l-a salutat. Asaltul, care încheie un an deosebit de sângeros în Afganistan, unde civili şi membri ai forţelor de securitate au fost ucişi în număr mare, nu a fost revendicat.

Un purtător de cuvânt al talibanilor, Zabiullah Mujahid, a declarat că atacul ”nu are nimic a face cu insurgenţii”. Atacul vizând complexul – în care se află clădiri aparţinând ministerelor Lucrărilor Publice, Muncii şi Afacerilor Sociale – a durat peste şapte ore.

Alte 25 de persoane au fost rănite în atac, a precizat un purtător de cuvânt al Ministerului Sănătăţii Waheed Majroh. Bărbaţi înarmaţi l-au luat cu asalt luni după-amiaza, după ce au detonat o maşină-capcană la intrare. Funcţionari îngroziţi au rupt-o la fugă, iar alţii au sărit pe ferestre.

Sute de alte persoane au fost blocate în complex, iar confruntări aprige, punctate de explozii multiple au opus forţele de securitate şi asaltatorii. Cel puţin patru agresori – inclusiv kamikazele care a detonat maşina-capcană – au fot ucişi. Peste 350 de persoane au fost eliberate, potrivit autorităţilor.

Cea mai mare parte a victimelor sunt civili, care au plătit un tribut greu în cei 17 ani de război ce au urmat intervenţiei americane, în 2001, prin care talibanii au fost îndepărtaţi de la putere.

Acesta este cel mai sângeros atac la Kabul după ce un kamikaze s-a detonat, luna trecută, la o adunare a unor prelaţi de rang înalt, soldat cu cel puţin 55 de morţi.

Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmărește TIMPUL pe Google News și Telegram!


Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *