Actualitate

Mihai Ghimpu vrea să revină în politică! „Fără Partidul Liberal, lucrurile stau pe loc”

„Obiectivul nostru este acuma să readucem PL-ul pe scena politică fiind că timpul a arătat că lucrurile s-au mișcat înainte cu PL. Fără PL, lucrurile stau pe loc și atunci dacă ajungem în Parlament sigur că vom lucra. Aici trebuie ori să ai majoritate ori să ai parteneri. Ce folos, noi am vrut multe să facem. E greu”, a declarat Mihai Ghimpu.

Dorin Chirtoacă se pare că încă nu se grăbește să revină pe arena politică. El spune că vrea mai întâi să i se facă dreptate pe dosarele penale în care este acuzat, după care își va revizui decizia.

„Această decizie rămâne în vigoare și eu rămân fără niciun fel de funcție și nici nu pretind la vreo funcție, sunt membru de rând al Partidului Liberal. Până când nu se rezolvă niște lucruri, inclusiv partea cu dosarele penale fabricate, în privința cărora aștept renunțarea la învinuiri și închiderea acestor dosare cum s-a făcut la celelalte dosare politice. În cazul în care nu se întâmplă mergem mai departe, ne luptăm cu morile de vânt. Nu mai desfășoară alte activități pentru că oamenii nu vor înțelege. Să se rezolve chestiunea asta, să se facă dreptate, după care mai văd dacă revin în ceea ce privește viața publică, politică”, a spus Chirtoacă.

Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmărește TIMPUL pe Google News și Telegram!


Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *