Astăzi 22 August 2019, Joi - Ultima actualizare la 21 August 2019
Abonamente

Actualitate 21 Iunie 2019, ora 08:32

Mii de persoane au ieşit în stradă în Georgia, în semn de PROTEST faţă de vizita unui parlamentar RUS / Mulţimea, dispersată cu gloanţe de cauciuc şi gaze lacrimogene

Marime Font

Mii de protestatari au încercat să forţeze intrarea în clădirea Parlamentului din capitala Georgiei, Tbilisi, ca reacţie la discursul unui deputat rus, relatează CNN şi BBC. Forţele de ordine au folosit gaze lacrimogene şi gloanţe de cauciuc.

Tensiunile au izbucnit din cauza faptului că Sergei Gavrilov s-a adresat unui grup de parlamentari din ţări creştin-ordodoxe de pe locul preşedintelui Parlamentului. Membru al Partidului Comunist al Federaţiei Ruse, acesta e acuzat că ar fi luat parte la conflictul armat dintre Georgia şi regiunea separatistă Abhazia, la începutul anilor '90, fapt pe care îl neagă.

Regiunile separatiste Abhazia şi Oseţia de Sud, ocupate de ruşi în 2008, stau la baza ruperii relaţiilor diplomatice dintre Rusia şi Georgia.


Potrivit agenţiilor de ştiri ruse TASS, respectiv RIA Novosti, citate de CNN, parlamentarul rus Sergey Gavrilov Gavrilov a deschis şedinţa de pe scaunul preşedintelui, ceea ce i-a înfuriat pe deputaţii opoziţiei care s-au repezit asupra lui, l-au udat cu apă şi i-au rupt documentele, agitând portrete cu Putin.

Gavrilov participa la Adunarea Interparlamentară cu privire la Ordodoxie (Interparliamentary Assembly on Orthodoxy), o organizaţie înfiinţată de Grecia în 1993 în scopul de a cultiva relaţiile dintre deputaţii creştin-ortodocşi.

Parlamentarii provestici ai opoziţiei din Georgia au îndemnat la proteste ca reacţie la decizia acestuia de a-şi ţine discursul de pe scaunul preşedintelui.

Mai mult, el s-a adresat delegaţilor în rusă, stârnind revolta politicienilor şi cetăţenilor care se opun vehement prezenţei ruse în ţară.

Aproximativ 10.000 de protestatari au cerut demisia preşedintelui Camerei, Irakli Kobakhidze, şi a altor oficiali. Aceştia au rupt cordoanele poliţiei, potrivit AFP, citat de BBC.

Unii dintre aceştia au fluturat steaguri ale UE şi au purtat pancarde cu „Rusia este un ocupant”.
 
Giga Bokeria, un parlamentar al opoziţiei din partea partidului Georgia Europeană a declarat pentru AFP că marşul este „un protest spontan al cetăţenilor obişnuiţi”.

Deputaţii opoziţiei au blocat prezidiul, cerând demisiile preşedintelui, ministrului de interne şi şefului serviciilor de securitate ale Statului ca urmare a incidentului.

Şedinţa a fost suspendată, în timp ce Gavrilov ar fi părăsit ţara.


Asta este o palmă dată istoriei recente a Georgiei”, a spus Elene Khoshtaria, un membru al opoziţiei parlamentare.

Conflictele separatiste în regiunile Abhazia şi Osetia de Sud au izbucnit după ce Georgia şi-a declarat independenţa de Uniunea Sovietică, în 1991.

Rusia îşi menţine o prezenţă militară în cele două regiuni, pe care le recunoaşte ca independente.

 Urmărește știrile Timpul.md pe Telegram
blog comments powered by Disqus

Din aceeaşi secţiune

Cele mai noi ştiri de azi

Actualitate 21 August 2019, ora: 21:50

Procurorul Dumitru Robu, vrea să aplice în privința judecătorilor Curții Constituționale articolul 307 CP, criticat de ICJ, CCM și Comisia de la Veneția

Procurorul Dumitru Robu, vrea să aplice în privința judecătorilor Curții Constituționale articolul 307 CP, criticat de ICJ, CCM și Comisia de la Veneția

Procurorul general interimar Dumitru Robu a depus azi o sesizare la Curtea Constituțională, prin care solicită judecătorilor constituționali să-i explice dacă Constituția permite angajarea răspunderii penale a judecătorilor Curții Constituționale în baza Articolului 307 din...

( ) Citeşte tot articolul

Actualitate 21 August 2019, ora: 17:09

BREAKING / Ion Şoltoianu care l-a împușcat pe Ion Stratulat (acționar la Elat) și condamnat pentru omor și șantaj a fost ELIBERAT ASTĂZI după doar 6 ani de închisoare

BREAKING / Ion Şoltoianu care l-a împușcat pe Ion Stratulat (acționar la Elat) și condamnat pentru omor și șantaj a fost ELIBERAT ASTĂZI după doar 6 ani de închisoare Foto: Ion Șoltoianu

Instanța a constatat că acesta a fost ținut în „condiții inumane” și a fost astfel eliberat, informează publicația pro-rusească KP.md

( ) Citeşte tot articolul

Actualitate 21 August 2019, ora: 17:01

Vicepreședintele Platformei DA cere demisia judecătorilor Curții Constituționale dar și a GUVERNANȚILOR

Vicepreședintele Platformei DA cere demisia judecătorilor Curții Constituționale dar și a GUVERNANȚILOR

Fostul ministru al Justiției în Guvernul Sandu, vicepreședintele Platformei Demnitate și Adevăr, Stanislav Pavlovschi, critică dur acțiunile colegilor săi aflați la guvernare, după situația care s-a creat la Curtea Constituțională (CC).

( ) Citeşte tot articolul

Actualitate 21 August 2019, ora: 16:06

Năstase reacție nervoasă: „Domnul Popșui nu POATE să-mi facă nici mie și nimănui din PPDA agenda”

Năstase reacție nervoasă: „Domnul Popșui nu POATE să-mi facă nici mie și nimănui din PPDA agenda”

Ministrul Afacerilor Interne și liderul PPDA, Andrei Năstase, este extrem de deranjat de faptul că vicepreședintele PAS, Mihai Popșoi, a declarat că dânsul va fi candidatul Blocului „ACUM” la funcția de primar al municipiului Chișinău.

( ) Citeşte tot articolul

Actualitate 21 August 2019, ora: 15:52

Încă un deputat din ACUM îi cere DEMISIA lui ex-deputatului socialist Țurcan din funcția de Președinte al CC

Încă un deputat din ACUM îi cere DEMISIA lui ex-deputatului socialist Țurcan din funcția de Președinte al CC

Iurie Reniță, consideră că demisia lui Țurcan din funcția de președinte al CC este o chestiune de onoare.

( ) Citeşte tot articolul

Actualitate 21 August 2019, ora: 15:31

PSRM nu va avea un candidat la alegerile parlamentare în circumscripția din Europa

PSRM nu va avea un candidat la alegerile parlamentare în circumscripția din Europa

Partidul Socialiștilor va avea doar trei candidați la alegerile parlamentare noi care vor avea loc în circumscripții pe 20 octombrie, odată cu alegerile locale. Partidul a decis să nu înainteze pe nimeni în circumscripția Nr. 50 Europa de Vest, fiind conștienți de faptul...

( ) Citeşte tot articolul

Actualitate 21 August 2019, ora: 14:45

Guvernul a decis să-i ofere 100 000 de lei lui Val Butnaru, directorul postului pro-guvernamental JurnalTV

Guvernul a decis să-i ofere 100 000 de lei lui Val Butnaru, directorul postului pro-guvernamental JurnalTV

Cabinetul de miniștri a aprobat lista laureaților Premiului Național, ediția 2019.

( ) Citeşte tot articolul

Actualitate 21 August 2019, ora: 14:37

CEARTĂ PUBLICĂ la GUVERN între Sandu și Năstase: „În ședințe trebuie să respectăm regulamentul”, a spus premierul, după ce Năstase a citit de pe foaie o declarație a partidului său

CEARTĂ PUBLICĂ la GUVERN între Sandu și Năstase: „În ședințe trebuie să respectăm regulamentul”, a spus premierul, după ce Năstase a citit de pe foaie o declarație a partidului său

Premierul Maia Sandu ne-a obișnuit să prezideze ședințele de Guvern extrem de binedispusă, inclusiv cu zâmbetul pe buze, dar astăzi a afișat un ton grav pe tot parcursul ședinței Cabinetului de miniștri.

( ) Citeşte tot articolul

Actualitate 21 August 2019, ora: 14:31

Greceanîi îi crede pe moldoveni proști? „Nu poate fi vorba de politizarea CCM. Țurcan nu mai este membru al partidului”

Greceanîi îi crede pe moldoveni proști? „Nu poate fi vorba de politizarea CCM. Țurcan nu mai este membru al partidului”

Consiliul Republican al PSRM a acceptat astăzi cererea lui Vladimir Țurcan prin care a renunțat la calitatea de membru al partidului. Despre a sta a anunțat Zinaida Greceanîi după ședința Consiliului.

( ) Citeşte tot articolul

Actualitate 21 August 2019, ora: 14:23

Concertul lui Igor Dodon va avea loc, chiar dacă Guvernul a declarat zilele de 23 şi 24 august zile de doliu

Concertul lui Igor Dodon va avea loc, chiar dacă Guvernul a declarat zilele de 23 şi 24 august zile de doliu

Igor Dodon spune că nu este la curent cu decizia Guvernului de a desemna zilele de 23 şi 24 august zile de doliu şi că oricum concertul preconizat pentru data de 24 august va avea loc.

( ) Citeşte tot articolul

Politică 21 August 2019, ora: 13:00

VIDEO LIVE /// 21 august, ora 13:00 / Ședință de Guvern - Care este ORDINEA de zi

VIDEO LIVE /// 21 august, ora 13:00 / Ședință de Guvern - Care este ORDINEA de zi

Prim-ministrul Maia Sandu va prezida astăzi, 21 august, începând cu ora 13.00, şedinţa Cabinetului de miniştri. Proiectul ordinii de zi poate fi accesat pe site-ul Guvernului.

( ) Citeşte tot articolul

Actualitate 21 August 2019, ora: 12:33

Lilian Carp din ACUM ar putea PĂRĂSI coaliția și cere demisia lui Vladimir Ţurcan de la preşedinţia CC sau demisia tuturor judecătorilor CC cu afiliere politică

Lilian Carp din ACUM ar putea PĂRĂSI coaliția și cere demisia lui Vladimir Ţurcan de la preşedinţia CC sau demisia tuturor judecătorilor CC cu afiliere politică

Deputatul blocului ACUM Lilian Carp solicită demisia lui Vladimir Ţurcan, ales preşedinte al Curţii constituţionale şi parcurgerea repetată a procesului de alegere a preşedintelui acestei instituţii, ori demisia celor care au ajuns în funcţia de judecător constituţional, deşi...

( ) Citeşte tot articolul

Actualitate 21 August 2019, ora: 12:05

Trump îi sugerează lui Iohannis să fie UNIONIST? I-a făcut cadou o șapcă cu inscripția „MAKE ROMANIA GREAT AGAIN”

Trump îi sugerează lui Iohannis să fie UNIONIST? I-a făcut cadou o șapcă cu inscripția „MAKE ROMANIA GREAT AGAIN”

 Președintele Donald Trump i-a făcut cadou președintelui Klaus Iohannis o șapcă albă inscripționată cu mesajul ”Make Romania great again”, potrivit imaginilor furnizate de Administrația Prezidențială. Imaginile îl arată pe Iohannis probând șapca în...

( ) Citeşte tot articolul

Actualitate 21 August 2019, ora: 12:00

VIDEO LIVE / Consiliul Republican al PSRM, în ședință (ora 12:00): „Se vor lua decizii privind unele probleme importante”

VIDEO LIVE / Consiliul Republican al PSRM, în ședință (ora 12:00): „Se vor lua decizii privind unele probleme importante”

Partidul Socialiștilor din Republic Moldova (PSRM) anunță despre convocarea unei ședințe a Consiliului Republican al formațiunii.

( ) Citeşte tot articolul

Actualitate 21 August 2019, ora: 11:56

OFICIAL / Ziua de 23 august a fost declarată de Guvern zi de doliu în vederea comemorării victimelor tuturor regimurilor totalitare și autoritare

OFICIAL / Ziua de 23 august a fost declarată de Guvern zi de doliu în vederea comemorării victimelor tuturor regimurilor totalitare și autoritare

Premierul Maia Sandu a calificat vizita ministrului rus al Apărării, Serghei Șoigu, la Chișinău, pe 24 august, drept una privată, nu oficială. Astfel, în timpul vizitei, nu vor putea fi semnate acorduri sau înțelegeri oficiale. Vizita a fost calificată drept una privată din...

( ) Citeşte tot articolul

Actualitate 21 August 2019, ora: 11:35

A început înregistrarea candidaților la alegerile parlamentare în circumscripțiile câștigate în februarie de Plahotniuc, Năstase, Sandu și Melnic

A început înregistrarea candidaților la alegerile parlamentare în circumscripțiile câștigate în februarie de Plahotniuc, Năstase, Sandu și Melnic

Comisia Electorală Centrală anunță că astăzi începe desemnarea și înregistrarea candidaților la alegerile parlamentare noi din 20 octombrie curent în circumscripțiile electorale uninominale nr.17, 33, 48 și 50.

( ) Citeşte tot articolul

Actualitate 21 August 2019, ora: 10:43

Năstase nu vrea să se certe cu Dodon și să piardă puterea: „Majoritatea guvernamentală funcționează satisfăcător”

Majoritatea de guvernământ va putea menține echilibrul existent, dacă nimeni nu va „depăşi graniţele”. Declarația aparține liderului partidului Platformei DA, Andrei Năstase.

( ) Citeşte tot articolul

Actualitate 21 August 2019, ora: 10:17

Alte trei capete de acuzare pe numele lui Veaceslav Platon. A pus pe contul unei judecătoare a CSJ 300.000 de euro

Alte trei capete de acuzare pe numele lui Veaceslav Platon. A pus pe contul unei judecătoare a CSJ 300.000 de euro

Veaceslav Platon, condamnat la 25 de ani de închisoare, este învinuit de procurori pe alte trei capete de acuzare. Este vorba de fabricarea şi punerea în circulaţie a cardurilor false, în interesul organizaţiei criminale şi spălarea banilor - infracţiuni...

( ) Citeşte tot articolul

Actualitate 21 August 2019, ora: 10:02

Un partid politic aflat la guvernare cere ca o tranzacție dintre două companii private să nu fie „recunoscută” în investigațiilor de presă

Un partid politic aflat la guvernare cere ca o tranzacție dintre două companii private să nu fie „recunoscută” în investigațiilor de presă

Partidul Platforma Demnitate și Adevăr cere nerecunoașterea procedurii prin care Ilan Shor a vândut 95% din compania Avia-Invest, care deține concesiunea Aeroportului, către o companie britanică, și reîntoarcerea obiectivului în gestiunea statului.

( ) Citeşte tot articolul

Horoscop 21 August 2019, ora: 08:58

HOROSCOP ZILNIC: HOROSCOPUL ZILEI DE 21 AUGUST 2019. VENUS INTRĂ ÎN ZODIA FECIOARĂ

HOROSCOP ZILNIC: HOROSCOPUL ZILEI DE 21 AUGUST 2019. VENUS INTRĂ ÎN ZODIA FECIOARĂ

Horoscopul zilei de 21 august 2019 aduce previziuni astrale pentru zodiile Berbec, Taur, Gemeni, Rac, Leu, Fecioară, Balanță, Scorpion, Săgetător, Capricorn, Vărsător, Pești. Horoscopul zilnic pentru 21 august 2019 vine cu sfaturi pentru toate zodiile. Horoscopul zilnic pentru 21 august...

( ) Citeşte tot articolul
Current tier / breakpoint: xs sm md lg xl (= visible only on this breakpoint)

.hidden-xs-down .hidden-sm-down .hidden-md-down .hidden-lg-down

.hidden-xs-up .hidden-sm-up .hidden-md-up .hidden-lg-up .hidden-xl

.hidden-xs (only) .hidden-sm (only) .hidden-md (only) .hidden-lg (only) .hidden-xl (only)