Actualitate

Ministrul de Externe Galbur s-a întâlnit cu Lazăr Comănescu

În cadrul întâlnirii a fost efectuat un schimb pertinent de opinii pe marginea chestiunilor de actualitate de pe agenda relaţiilor bilaterale, precum şi de pe agenda europeană de reforme a Republicii Moldova. Cei doi miniştri au reiterat interesul reciproc în intensificarea dialogului politic şi în transpunerea în practică a înţelegerilor convenite în cadrul întâlnirilor la nivel înalt, care au avut loc recent la Bucureşti, precum şi în realizarea obiectivelor stabilite în cadrul şedinţelor comune ale celor două guverne. A fost confirmată disponibilitatea comună de a organiza în viitorul apropiat la Chişinău următoarea reuniune a Comisiei mixte pentru integrare europeană.

Ministrul Galbur a adus mulţumiri guvernului României pentru asistenţa valoroasă acordată Republicii Moldova în implementarea reformelor, realizarea unor proiecte importante în domeniul infrastructurii şi energeticii şi pentru sprijinirea populaţiei.

La rândul său, ministrul Comănescu a reiterat disponibilitatea României de a sprijini în continuare politica de reforme şi de depăşire a dificultăţilor cu care se confruntă societatea moldovenească în ultimul timp.

Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmărește TIMPUL pe Google News și Telegram!


Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *