Mustafa Kemal – Atatürk, părintele Turciei moderne

Studiile le-a făcut la școala secundară militară din Selînik, unde și-a primit porecla „Kemal” (perfecțiune) de la profesorul lui de matematică drept semn al inteligenței sale academice. Apoi a studiat la academia militară din Monastir (azi Bitola) din 1895, absolvind ca locotenent în 1904 și apoi a fost trimis în Damasc. Curând s-a alăturat unei societăți secrete de ofițeri reformiști numită „Vatan” (patria), devenind un inamic activ al regimului otoman. După ce a fost trimis înapoi la Selînik în 1907, s-a alăturat Comitetului pentru Uniune și Progres („Junii Turci”).

Când Imperiul Otoman a intrat în război de partea Germaniei, Kemal a fost trimis la Rodosto (azi Tekirdag), pe Marea Marmara. Zona de comandă includea zona Gallipoli, și a fost comandantul care a respins debarcările Antantei de la Gallipoli în aprilie 1915, devenind erou național și acordându-i-se titlul de „Paşa” (comandant).

Între 1917-1918 Kemal Paşa a fost trimis pe frontul din Caucaz, luptându-se acolo cu un anumit succes cu forțele rusești, apoi în Hedjaz, unde Revolta Arabă împotriva dominației otomane era în progres. Între timp, el a devenit din ce în ce mai critic la adresa incompetenței guvernului sultanului în gestionarea mersului războiului, și la adresa dominației germane în Europa. Și-a dat demisia, dar a acceptat în final să comande armata a 7-a din Palestina și Siria.

În octombrie 1918, otomanii au capitulat în fața forțelor Antantei, iar Kemal a devenit un conducător al partidului care favoriza politica apărării acelor zone ale Imperiului unde se vorbea limba turcă, și în același timp opta pentru retragerea din toate teritoriile neturce.

Antanta n-a așteptat încheierea unui tratat de pace pentru a începe să ocupe zone ale Imperiului. Grecii au ocupat Smyrna (Izmir), iar italienii au ocupat provizoriu Antalya în mai 1919, în acord cu Tratatul de la Sèvres (care nu a fost ratificat de parlamentul otoman deși a fost semnat de către sultan).

Guvernul l-a trimis pe Kemal în Anatolia de Est să reprime o demonstrație ce mai târziu s-a dovedit a fi inexistentă. Totuși Kemal a profitat de ocazie pentru a părăsi capitala.

Istoria modernă a Turciei se zice că ar fi început pe 10 mai 1919, când Kemal a ajuns în Anatolia. Abandonând misiunea de a „restaura ordinea”, el a fondat o mișcare naționalistă turcă, cu baza la Ankara. În aprilie 1920, un parlament provizoriu din Ankara i-a oferit titlul de președinte al Adunării Naționale. Kemal a declanșat un război patriotic pentru a alunga forțele militare engleze, franceze, italiene, armene și grecești din Turcia. Englezii, francezii și italienii au recunoscut regimul său și s-au retras. Trupele elene, călăuzite de „Ideea cea mare” a recuperării teritoriilor locuite de greci, a Ioniei antice și a Constantinopolului, au avansat însă prea adânc în inima Anatoliei înspre Ankara, dar au fost înfrânte de Ismet Inönü și Kemal la Sakarya (august 1921) și Dumlupinar (august 1922). În 1923 Tratatul de la Lausanne a fost ratificat de guvernul lui Kemal.

Republica Turcia a fost fondată pe 29 octombrie 1923 și Kemal a fost ales primul președinte al țării. Proprietatea privată a fost protejată și încurajată, iar inamicii politici nu au suferit de obicei de pedepse mai grele decât exilul în provincie. Baza programului său era planul de secularizare și modernizare a Turciei.

Califatul a fost abolit în martie 1924, școlile religioase au fost desființate în același timp și legea musulmană (Sharía) a fost desființată, fiind înlocuită de codul civil elvețian, codul penal italian și codul comercial german.

Egalitatea femeilor a fost încurajată după căsătoria lui Mustafa Kemal cu o femeie educată în Vest, Latife Hanim, în 1923 (au divorțat în 1925) și a început legalizarea ei prin adoptarea unor legi. În decembrie 1934, femeilor li s-a dat voie să voteze pentru membri din parlament și să dețină locuri în legislativ.

Kemal a văzut fesul (pălăria otomană) ca un simbol al feudalismului și a interzis-o. Cea mai revoluționară reformă a fost înlocuirea alfabetului arab, cu care limba turcă fusese scrisă de secole, cu alfabetul latin, în 1928. În 1934 o lege i-a forțat pe turci să-și adopte numele de familie în stil vestic. Adunarea i-a dat lui Kemal titlul de „Atatürk”, însemnând „tatăl turcilor”. Principiile politice ale lui Atatürk, așa-numitul „Kemalism”, au fost proclamate în 1931 ca ideologia oficială a regimului. În 1934, între Republica Turcia și România s-a semnat un Tratat de Prietenie Veșnică, acest tratat fiind și în prezent în vigoare. Pe 10 noiembrie 1938, Mustafa Kemal Atatürk a murit în Palatul Dolmabahçe din Istanbul de ciroză.