Astăzi 19 Ianuarie 2020, Duminică - Ultima actualizare la ora 09:48
Abonamente

Actualitate 8 Noiembrie 2019, ora 11:10

Nicolae Negru: Căderea Guvernului, va depinde de Kozak

Marime Font

 Semne diacritice Furtună în ligheanul politicii de pe Bâc, nori grei pe cerul luminos al coabitării „netradiționale” acumist-socialiste: invocând o diversiune internă din cadrul guvernării, ministra Justiției, Olesea Stamate, a anulat concursul de selectare a viitorului procuror general, concurs pe care l-a organizat și la care a participat ea personal. Ministra nu s-a jenat să arate cu degetul spre spicherița Zinaida Greceanîi, care ar fi delegat în comisie un alt membru decât cel stabilit inițial, iar acesta, la rândul său, ar fi evaluat în mod „disproporționat” capacitățile unor candidați preferați de ministră. (Fiindcă veni vorba, expertul Veaceslav Ioniță demonstrează că unul dintre preferații ministrei rămânea oricum în afara topului câștigător.)

O palmă lui Dodon când îi era lumea mai dragă

La scurt timp după anularea rezultatelor concursului, Maia Sandu a anunțat că a hotărât să-și asume personal sarcina respectivă. Adică să identifice ea două persoane (cel puțin) pe care să le propună spre aprobare Consiliului Superior al Procurorilor. Contextul acestei decizii e neîncrederea, tot mai greu de suportat, față de Dodon, care, potrivit Maiei Sandu, simulează reformarea justiției („face jocuri pe sub masă”), dar de fapt și-ar dori să ia locul lui Plahotniuc. (Și cine ar zice că nu, dacă numărăm instituțiile de stat subordonate lui Dodon, dacă urmărim cum crește numărul de televiziuni în serviciul PSRM.)

Astfel, Maia Sandu a aplicat o palmă răsunătoare partenerului de alianță în văzul întregii lumi, paralizându-l pe Dodon și pe socialiști în general. Lovitura a venit când le era lumea mai dragă, după ce socialistul Ion Ceban a cucerit în sfârșit „fortăreața” Chișinăului. Dodon pusese toate tunurile pe Guvern și cerea remanieri, amenințând cu desfacerea alianței, declarând că dispune de 54 de voturi pentru o altă majoritate parlamentară. Din punct de vedere politic, mișcarea Maiei Sandu a schimbat imediat atenția publicului de la rezultatul dezastruos din alegerile în municipiul Chișinău pe problema procurorului general și perfidia socialiștilor care pun bețe în roțile procesului de reformare a justiției corupte.


Gestul ei i-a încântat pe simpatizanții interni și externi ai blocului ACUM, producând o nouă erupție de epitete (unii mai zglobii la minte au comparat-o pe prim-ministru cu Margaret Thatcher), dar a ridicat și unele semne de întrebare privind raționalitatea, consecințele unui asemenea pas riscant, care se poate solda cu căderea Guvernului.

Reforme noi în loc de încredere

Dincolo de aceste riscuri, va spori încrederea cetățenilor față de procuratură, dacă, după Plahotniuc, procurorul general va fi selectat de Maia Sandu? Nu va fi suspectat noul procuror general de angajament politic? Bunele intenții justifică încălcarea Constituției? Pot fi rezolvate principalele probleme ale justiției, evitându-se Parlamentul, prin angajarea de răspundere a Guvernului? Cât de trainică e o asemenea construcție, ținându-se cont de faptul că problema nu e în „reformare”, s-a „reformat” și până acum, problema e lipsa de încredere în justiție.

Fiindcă veni vorba, socialiștii nu ridică problema constituționalității actului adoptat de premier. Ei evită să implice în această dispută Curtea Constituțională, ca să nu-i pună, probabil, pe judecători în încurcătură, să nu-i forțeze să se alinieze sub drapelele de partid, după ce aceștia s-au eschivat să se pronunțe, la solicitarea deputaților PD, asupra modificărilor introduse de alianța ACUM-PSRM la Legea procuraturii, în special asupra modului de selectare a procurorului general.

Va depinde de Kozak

ACUM promitea în campania electorală că, venind la putere, va consolida instituțiile statului, dar, prin această decizie, Maia Sandu le înlocuiește, folosind același mecanism al puterii personale. Și dacă premierul următor va proceda la fel? „De facto, Procuratura Generală trece sub controlul Guvernului. Întrebarea este: s-a gândit cineva ce se va întâmpla, dacă mâine va fi altcineva premier și va dispune de asemenea competențe?”, punctează Alexandru Tănase, fost ministru al Justiției și fost președinte al Curții Constituționale.

Ni s-a promis instituții independente, supremația legii, stat de drept, dar ceea ce se construiește sunt niște caricaturi de instituții, iar în loc de respectarea legilor se aplică mecanismul vechi al ajustării lor operative, după placul de moment. Gestul Maiei Sandu seamănă cu cel al lui Andrei Năstase, care a declarat la modul serios că ne-a adus libertatea („eu am adus libertatea în această țară”). După „libertate” vom avea, așadar, un procuror „independent”, pe care ni-l garantează Maia Sandu. Nu se știe însă pentru cât timp. Ar fi de dorit totuși garanția unor instituții sănătoase. Prin pasul acesta, „dezoligarhizarea” intră într-o etapă neprevăzută și își confirmă caracterul de parodie.

Cât privește căderea Guvernului, va depinde de Kozak.

Sursa: ziarulnational.md

 Urmărește știrile Timpul.md pe Telegram
loading...
Loading...
blog comments powered by Disqus

Din aceeaşi secţiune

Cele mai noi ştiri de azi

Actualitate 19 Ianuarie 2020, ora: 09:48

Pavel Crușevan - cel mai acerb antisemit ȘOVIN RUS / Principalul INCITATOR la Pogromului anti-evreiesc din Chișinău din aprilie 1903

Pavel Crușevan - cel mai acerb antisemit ȘOVIN RUS / Principalul INCITATOR la Pogromului anti-evreiesc din Chișinău din aprilie 1903

Pаvel (Pavalаchii) Alexаndrovici Crușeveanu (Krușevan, în rusă Павел Александрович Крушеван) (n. 27 ianuarie (stil vechi) 1860, satul Ghindești, Ținutul Soroca, gubernia Basarabia — d. 18 iunie (stil vechi) 1909, Chișinău) a fost un jurnalist,...

( ) Citeşte tot articolul

Actualitate 19 Ianuarie 2020, ora: 08:28

Tatuajele și machiajul permanent, ILEGALE. Decizia Comisiei Europene

Tatuajele și machiajul permanent, ILEGALE. Decizia Comisiei Europene

Mai multe substanţe chimice din cerneala pentru tatuaje şi din cerneala pentru machiaj permanent, printre care pigmenţii albastru şi verde, vor dispărea în câteva luni din saloanele de tatuaj. Comisia Europeană vrea să interzică anumiți pigmenți din cerneala de tatuaj pentru...

( ) Citeşte tot articolul

Actualitate 19 Ianuarie 2020, ora: 08:18

Polițiștii, angajații medicali, primarii şi vameșii, cei mai corupți funcționari din 2019

Polițiștii, angajații medicali, primarii şi vameșii, cei mai corupți funcționari din 2019

Ministerul Afacerilor Interne, cel al Sănătăţii, Muncii şi Protecţiei Sociale, primăriile, dar şi Serviciul Vamal sunt printre instituţiile, unde au fost depistate cele mai multe acte de corupţie, în anul 2019, potritvit raportului de activitate al Centrului Național...

( ) Citeşte tot articolul

Actualitate 19 Ianuarie 2020, ora: 08:12

S-a dus să ia agheasmă, dar nu a mai apucat să o ducă acasă. Un bărbat a murit în faţa Catedralei din Chișinău

S-a dus să ia agheasmă, dar nu a mai apucat să o ducă acasă. Un bărbat a murit în faţa Catedralei din Chișinău

A mers la biserică în ajunul Bobotezei ca să ia agheasmă, dar nu a mai apucat să o aducă acasă. Un bărbat de 60 de ani din Capitală a murit în această dimineață, chiar în fața Catedralei metropolitane, după ce s-a încheiat slujba. Potrivit poliției, cauza...

( ) Citeşte tot articolul

Actualitate 19 Ianuarie 2020, ora: 08:08

Dosar cu Plahotniuc, Platon și Usatîi, publicat pe Telegram

Dosar cu Plahotniuc, Platon și Usatîi, publicat pe Telegram

În canalele de Telegram din Rusia și Moldova au apărut informații cu pagini din dosarul laundromatului în care figurează numele lui Vlad Plahotniuc, Veaceslav Platon și Renato Usatîi.

( ) Citeşte tot articolul

Actualitate 19 Ianuarie 2020, ora: 08:04

Peter Michalko: Semnalul dat societății din Procuratură este foarte îngrijorător

Peter Michalko: Semnalul dat societății din Procuratură este foarte îngrijorător

Ambasadorul Uniunii Europene la Chișinău, Peter Michalko, susține că semnalul care este dat societății și care este observat în interiorul Procuraturii este foarte îngrijorător.

( ) Citeşte tot articolul

Actualitate 19 Ianuarie 2020, ora: 08:01

Olesea Stamate este candidata PAS la alegerile parlamentare în circumscripția Hâncești

Olesea Stamate este candidata PAS la alegerile parlamentare în circumscripția Hâncești

Partidul Acțiune și Solidaritate o înaintează pe Olesea Stamate, fost ministru al Justiției în fostul Guvern condus de Maia Sandu, pentru funcția de deputat în circumscripția nr 38, Hâncești, la alegerile din 15 martie.

( ) Citeşte tot articolul

Horoscop 19 Ianuarie 2020, ora: 07:32

HOROSCOP ZILNIC: HOROSCOPUL ZILEI DE 19 IANUARIE 2020. TAURII POT AVEA TENSIUNI ÎN CUPLU

HOROSCOP ZILNIC: HOROSCOPUL ZILEI DE 19 IANUARIE 2020. TAURII POT AVEA TENSIUNI ÎN CUPLU

Horoscopul zilei de 19 ianuarie 2020 aduce previziuni astrale pentru zodiile Berbec, Taur, Gemeni, Rac, Leu, Fecioară, Balanță, Scorpion, Săgetător, Capricorn, Vărsător, Pești. Horoscopul zilnic pentru 19 ianuarie 2020 vine cu sfaturi pentru toate zodiile. Horoscopul zilnic pentru 19...

( ) Citeşte tot articolul

Actualitate 19 Ianuarie 2020, ora: 06:14

Olanda a exportat produse agricole în valoare de aproape 95 de miliade de euro într-un singur an

Olanda a exportat produse agricole în valoare de aproape 95 de miliade de euro într-un singur an

Exporturile de produse agricole ale Țărilor de Jos au crescut cu 4,6% în 2019, atingând un nou maxim istoric de 94,5 miliarde de euro, a anunţat vineri Institutul naţional de statistică.

( ) Citeşte tot articolul

Actualitate 18 Ianuarie 2020, ora: 12:23

REȚETE DE SEZON. Fazan umplut la cuptor în vas român pentru o masă cu adevărat regală

REȚETE DE SEZON. Fazan umplut la cuptor în vas român pentru o masă cu adevărat regală

Gătită la perfecţie, friptura de fazan umplut la cuptor în vas roman poate face cinste oricărei mese festive, de sărbători sau în familie. Este o friptură fină, ce se distinge prin carnea fragedă şi suculentă, având o piele crocantă şi o umplutură rafinată....

( ) Citeşte tot articolul

Actualitate 18 Ianuarie 2020, ora: 12:09

GALERIE FOTO// Nominalizările pentru premiile OSCAR 2020

GALERIE FOTO// Nominalizările pentru premiile OSCAR 2020

Nominalizările pentru cea de-a 92-a ediţie a galei premiilor Academiei de film americane, ce va avea loc pe 9 februarie, au fost anunţate luni, de actorii Issa Rae şi John Cho. Ediţia de anul acesta a galei Oscar va avea loc fără o gazdă oficială, iar momentele din timpul ceremoniei...

( ) Citeşte tot articolul

Cultură 18 Ianuarie 2020, ora: 12:01

Unsprezece ani fără Grigore Vieru, simbolul Graiului, a Mamei și a Patriei

Unsprezece ani fără Grigore Vieru, simbolul Graiului, a Mamei și a Patriei

Grigore Vieru, poetul poporului român, care a luptat pentru Mișcarea de Eliberare Națională a Basarabia. Poetul ce a trezit poporul român la conștiința națională, la dragostea de patrie. După 11 ani de la moarte, el rămâne a fi un simbol pentru neamul românesc.

( ) Citeşte tot articolul

Actualitate 18 Ianuarie 2020, ora: 10:11

Virgil Popescu, ministrul Economiei: Industria de apărare va deveni vector pentru dezvoltarea României

Virgil Popescu, ministrul Economiei: Industria de apărare va deveni vector pentru dezvoltarea României

Industria de apărare va deveni curând un vector pentru dezvoltarea României, a afirmat, într-un interviu acordat agenţiei MEDIAFAX, ministrul Economiei, Virgil Popescu.

( ) Citeşte tot articolul

Actualitate 18 Ianuarie 2020, ora: 09:42

Toți cetățenii români vor trebui să-și schimbe cărțile de identitate(buletinele) până în august 2021 altfel NU VOR PUTEA TRECE HOTARUL

Toți cetățenii români vor trebui să-și schimbe cărțile de identitate(buletinele) până în august 2021 altfel NU VOR PUTEA TRECE HOTARUL

După atât timp, România intră în rândul lumii și va avea, în sfârșit, buletine biometrice. Îți vor încăpea în portofel, dar fac mai mult decât să fie mici.

( ) Citeşte tot articolul

Actualitate 18 Ianuarie 2020, ora: 09:40

Mărturisire BOMBĂ: Dincă i-a spus unui polițist sub acoperire care poza în deținut că voia să îl ARDĂ și pe Ștefan Risipițeanu

Mărturisire BOMBĂ: Dincă i-a spus unui polițist sub acoperire care poza în deținut că voia să îl ARDĂ și pe Ștefan Risipițeanu

Anchetatorii din Cazul Caracal au acționat ca în filme. Dacă în spațiul public se vehicula ideea că Dincă nu va putea fi descusut de oamenii legii și de procurorii DIICOT, teoriile s-au dovedit a fi false. Anchetatorii au introdus un polițist sub acoperire în celulă cu Dincă.

( ) Citeşte tot articolul

Actualitate 18 Ianuarie 2020, ora: 09:37

MESAJ DUR al șefei FMI: Riscăm o nouă mare CRIZĂ economică

MESAJ DUR al șefei FMI: Riscăm o nouă mare CRIZĂ economică

Șefa FMI, Kristalina Georgieva, a avertizat asupra riscurilor unei noi mari crize economice la nivel global, comparabilă cu cea de la sfârșitul anilor 20, marcată de inechitate și instabilitate financiară, potrivit Guardian.

( ) Citeşte tot articolul

Actualitate 18 Ianuarie 2020, ora: 09:37

Liderul PUN, Octavian Țîcu îl face praf pe Kulminski (ex-consilier al Maiei Sandu): „Își developează TOATĂ ESENȚA sa de agent de influență rusă”

Liderul PUN, Octavian Țîcu îl face praf pe Kulminski (ex-consilier al Maiei Sandu): „Își developează TOATĂ ESENȚA sa de agent de influență rusă”

Liderul Partidului Unității Naționale, deputatul Octavian Țîcu, vine cu o reacție la declarațiile fostului consilier al Maiei Sandu, Vladislav Kulminski, care ar încerca să dezbine electoratul românesc și proeuropean al R.Moldova. Potrivit lui Țîcu, acțiunile...

( ) Citeşte tot articolul

Actualitate 18 Ianuarie 2020, ora: 09:13

Reacția fostului prieten al lui Dodon, acuzat că ar fi publicat pozele din vacanțele de lux: Dacă rămâne președinte, RENUNȚ la cetățenia R. Moldova

Reacția fostului prieten al lui Dodon, acuzat că ar fi publicat pozele din vacanțele de lux: Dacă rămâne președinte, RENUNȚ la cetățenia R. Moldova

Igor Grigoriev, fostul coleg de facultate al lui Igor Dodon, pe care șeful statului l-a acuzat că ar fi pus la dispoziția presei pozele pe care președintele le-a făcut în vacanțele sale de lux, a anunțat că nu are nicio legătură cu asta și că a părăsit Republica Moldova.

( ) Citeşte tot articolul

Actualitate 18 Ianuarie 2020, ora: 09:08

TRAGEDIE LA TIRASPOL. Un copil, de 11 ani, găsită SPÂNZURATĂ în podul casei

TRAGEDIE LA TIRASPOL. Un copil, de 11 ani, găsită SPÂNZURATĂ în podul casei

Tragedie într-o localitate din Tiraspol. O fetiţă de 11 ani şi-a pus capăt zilelor. Copila a fost găsită spânzurată în podul casei, anunţă aşa-numitul Minister de interne din stânga Nistrului, informează publika.md.

( ) Citeşte tot articolul

Actualitate 18 Ianuarie 2020, ora: 09:00

Site-ul pentru adulți PORNHUB dat în judecată pentru că nu asigură subtitrare

Site-ul pentru adulți PORNHUB dat în judecată pentru că nu asigură subtitrare

Portalul pentru adulți Pornhub este chemat în fața instanței pentru că nu oferă posibilități egale de a se bucura de conținutul oferit și persoanelor care au deficiențe de auz ori suferă de surzenie, notează TMZ, citat de Mediafax. Site-ul pentru adulți Pornhub...

( ) Citeşte tot articolul

Actualitate 18 Ianuarie 2020, ora: 08:46

CEL MAI EFICIENT SUC ANTICELULITIC. Te scapă rapid de problemă!

CEL MAI EFICIENT SUC ANTICELULITIC. Te scapă rapid de problemă!

Sucul de grapefruit arde rapid grasimile si este unul dintre cele mai performante remedii anticelulitice.

( ) Citeşte tot articolul

Actualitate 18 Ianuarie 2020, ora: 08:27

În Ucraina a fost lansată prima linie din lume de prelucrare a frunzelor pentru obținerea hârtiei/ FOTO

În Ucraina a fost lansată prima linie din lume de prelucrare a frunzelor pentru obținerea hârtiei/ FOTO

La începutul lunii noiembrie am scris despre faptul că, un elev din Ucraina a elaborat o tehnologie unică de producere a hârtiei din frunzele căzute, acesta fiind premiat cu medalie de aur în cadrul Olimpiadei Geniilor în SUA. Nu a trecut mult timp, că proiectul a și...

( ) Citeşte tot articolul

Actualitate 18 Ianuarie 2020, ora: 08:21

Mască cu miere și banane pentru părul uscat

Mască cu miere și banane pentru părul uscat

Parul isi poate pierde din stralucire in orice anotimp daca nu este ingrijit corect. In timpul verii, din cauza excesului de transpiratie pot aparea alergii ale scalpului sau alte probleme. Iarna, din princina frigului si a vantului, parul poate deveni uscat. 

( ) Citeşte tot articolul
Current tier / breakpoint: xs sm md lg xl (= visible only on this breakpoint)

.hidden-xs-down .hidden-sm-down .hidden-md-down .hidden-lg-down

.hidden-xs-up .hidden-sm-up .hidden-md-up .hidden-lg-up .hidden-xl

.hidden-xs (only) .hidden-sm (only) .hidden-md (only) .hidden-lg (only) .hidden-xl (only)