Pornind de la necesitatea depasirii crizei constitutionale, generata de esuarea tentativelor de alegere a sefului statului de catre parlament cu trei cincimi din numarul deputatilor, presedintele interimar Mihai Ghimpu a constituit o comisie abilitata sa elaboreze propuneri privind reforma constitutionala in R. Moldova. Comisia a facut deja publice concluziile preliminare, indicand asupra necesitatii de a fi modificate 69 de articole din Legea Suprema si de a propune Parlamentului spre examinare o Constitutie in redactie noua. Constientizand importanta procesului constitutional, redactia ziarului TIMPUL initiaza o dezbatere publica a specialistilor in materie pentru a da astfel reformei preconizate un caracter mai pluralist si mai ancorat social.
Cea mai discutata chestiune in societatea moldoveneasca este, in prezent, reforma constitutionala. Nodul neintelegerilor il constituie continutul prevederilor articolelor 61, 63, 78 si 80 din Constitutie privind alegerea si durata mandatului Parlamentului, alegerea si durata mandatului Presedintelui R. Moldova.
Fara a polemiza cu politicienii, care cauta sa identifice pentru care forta politica se face reforma, cine va pierde ori cine isi va intari pozitiile s.a., as dori sa atrag atentia cititorului asupra aspectelor pur juridice ale problemei.Cat este de necesara reforma constitutionala? Vom aminti ca de la elaborarea si adoptarea Constitutiei si pana in prezent au fost formate si au activat vreo zece comisii si grupuri de lucru pentru modificarea si completarea Legii Fundamentale. Componenta fiecarei comisii sau grup de lucru era dictata de scopurile politicului: elaborarea unei Constitutii noi, prezentarea Constitutiei intr-o noua redactie, necesitatea schimbarii formei de guvernamant, introducerii statutului special de autonomie si altele.
In cei 15 ani de activitate, Curtea Constitutionala (CC) a pronuntat 23 de avize asupra proiectelor de legi constitutionale, au fost adoptate 8 legi constitutionale si revizuite aproape 40 de norme constitutionale. Numai in anii 2001-2008, CC a pronuntat 8 avize asupra proiectelor de revizuire a Constitutiei privind 18 articole, fiind sustinuta de CC introducerea a 10 modificari si completari.
Modificarea masiva a prevederilor constitutionale, in opinia noastra, nu putea sa nu se rasfranga asupra textului integral al Constitutiei, incalcand astfel unitatea materiei constitutionale. Si aceasta pe langa faptul ca, din start, in textul Constitutiei au existat reglementari contradictorii.
De exemplu, in art.102 s-a specificat ca Guvernul adopta hotarari subordonate legilor. Aceasta ar insemna ca actele date pot fi contestate in contenciosul administrativ si nu la CC, asa cum prevede in prezent art.135, alin.(1) lit.a) din Constitutie. In acelasi sens, prin prevederile art.88 s-a reglementat ca Presedintele R. Moldova poate suspenda actele Guvernului pana la adoptarea definitiva a hotararii CC. Totodata, notiunea de acte cuprinde hotararile, ordonantele si dispozitiile ce pot sa contravina legii, nu si Constitutiei. Apare intrebarea logica: cum pot fi aplicate asemenea norme contradictorii?
La fel e si cu art.141, care prevede ca revizuirea Constitutiei poate fi initiata de cetatenii din cel putin jumatate din unitatile administrativ-teritoriale, iar in fiecare din ele trebuie sa fie colectate cel putin 20 000 de semnaturi in sprijinul acestei initiative. Sa ne intrebam: cum isi pot realiza drepturile constitutionale locuitorii din raionul Basarabeasca, daca in aceasta unitate administrativ-teritoriala detin dreptul de vot aproximativ 17 mii de alegatori. In acest sens, trebuie sa ne amintim si de faptul ca, in ultimul caz de inaintare a initiativei de revizuire a Constitutiei de catre popor, Comisia Electorala Centrala a cerut sa fie colectate semnaturile nu a 200 000 de cetateni cu drept de vot cum este scris in pct.(1) al art.141, ci 340 000, argumentand prin contradictiile constitutionale respective.
Aceeasi situatie exista si la aplicarea dispozitiilor constitutionale care prevad revizuirea Constitutiei numai prin Parlament, cu unele exceptii prevazute de art.142. Dar, in asa caz, cum ramane cu art.2, ce prevede ca suveranitatea nationala apartine poporului care o exercita direct sau prin organele sale reprezentative? Poate poporul sa introduca vreo modificare in Constitutie?
Asemenea exemple sunt multe, dar sa revenim la problema acestui articol, solutionarea judicioasa a careia ar asigura deblocarea crizei constitutionale. Art.63 din Constitutie, care si-a pastrat pana in prezent redactia initiala, prevede ca durata mandatului Parlamentului este de 4 ani. Termenul de exercitare a mandatului, conform unei interpretari a CC (din 1997) a art.63 din Constitutie, incepe sa curga din momentul alegerii Parlamentului. Aceasta situatie este discutabila, pe motiv ca din momentul alegerii Parlamentului si pana la data intrunirii noii componente a acestuia, R. Moldova practic are doua Parlamente: unul ales si unul cu imputerniciri reduse si cu un mandat prelungit. Conchidem ca in aceasta perioada, de fapt, sunt salarizate doua Parlamente.
Conform Constitutiei, mandatul poate fi prelungit prin lege organica doar in 2 situatii: in caz de razboi sau de catastrofa. Pornind de la aceasta prevedere, apare intrebarea: daca durata mandatului Parlamentului este de 4 ani, cand ar trebui sa se desfasoare noile alegeri parlamentare – pana la expirarea mandatului sau dupa? Raspunsul il gasim in alin.(3) al art.61, care stipuleaza ca „alegerile deputatilor in Parlament se desfasoara in cel mult 3 luni de la expirarea mandatului sau de la dizolvarea Parlamentului precedent”. Astfel, constatam ca alin.(3) prevede doua situatii in care se desfasoara alegerile: 1) expirarea mandatului de 4 ani si 2) dizolvarea Parlamentului precedent.
Analizand aceste norme, constitutionalistii au observat existenta unor contradictii intre sintagma alin.(3) art.61 din Constitutie ce reglementeaza desfasurarea noilor alegeri „in cel mult 3 luni de la expirarea mandatului Parlamentului precedent”, si alin.(1) art.63, care prevede, pe de o parte, in mod imperativ, durata mandatului Parlamentului de 4 ani, iar pe de alta parte – exceptiile privind prelungirea acestui mandat de 4 ani: in caz de razboi sau catastrofa.
Orice tara tinde sa aiba un Parlament cu o capacitate deplina de exercitiu. O asemenea tendinta exista si in R. Moldova. Iata de ce formarea si activitatea Parlamentului necesita sa fie reglementate in asa mod, incat organul reprezentativ al poporului sa-si poata realiza pe deplin atributiile ce-i revin. Or, din actualele formule constitutionale desprindem anumite elemente restrictionare. Astfel, alin.(3) din art.63 ofera posibilitatea prelungirii mandatului Parlamentului pana la intrunirea legala a noii componente, cu restrangerea, in aceasta perioada (din prima zi dupa expirarea mandatului pana in ziua convocarii legale a deputatilor validati de catre CC), a atributiilor care apartin in exclusivitate Parlamentului.
Cu astfel de imputerniciri limitate si cu depasirea mandatului si-au desfasurat activitatea parlamentele de urmatoarele legislaturi: a XIII-a – 25 de zile; a XIV-a – 45 de zile; a XV-a – 26 de zile; a XVI-a – 30 de zile; a XVII-a – 44 de zile. In perioadele respective, parlamentele au putut adopta doar legi ordinare, atributie care, in asemenea situatii, poate fi transmisa in competenta Guvernului si exercitata prin intermediul ordonantelor (art.106 din Constitutie).
Niciun sistem politic nu este in drept sa intrerupa puterea de stat delegata de catre popor (art.2) si sa admita vacuumul puterii. In toate situatiile trebuie sa fie asigurata continuitatea exercitarii puterii. Este interesanta in acest sens interpretarea data de CC (in anul 1997) aliniatului (1) din art.63 al Constitutiei prin care Parlamentului, ca organ colectiv, nu i se permite nici chiar sa-si intrerupa mandatul din proprie initiativa inainte de termen, prin autodizolvare.
Noi credem ca limitarea unor astfel de atributii nu ar trebui sa existe. Anume reiesind din acest principiu, CC, la propunerea subiectilor cu drept de initiativa de revizuire a Constitutiei, a pronuntat un aviz pozitiv asupra noului continut al alin.(3) din art.61, care prevedea ca „alegerile deputatilor in Parlament se desfasoara in ultima duminica a lunii in care expira mandatul Parlamentului sau in cel mult 45 de zile de la data intrarii in vigoare a decretului privind dizolvarea Parlamentului”. Cu toate ca o asemenea prevedere putea sa reglementeze ambele situatii: prima – previzibila, a doua – imprevizibila, acest aviz nu a fost adoptat de Parlament. Potrivit primei situatii, Parlamentul nou-ales putea fi convocat imediat dupa expirarea mandatului de 4 ani al Parlamentului precedent si, astfel, se asigura continuitatea puterii reprezentative. Limitarile ar putea fi aplicate doar pentru situatiile exceptionale – dizolvarea constitutionala a Parlamentului.
Prin alt aviz, reiesind din aceleasi principii de asigurare a continuitatii puterii, CC s-a pronuntat asupra initiativei de a institui procedura de alegere a Presedintelui de catre Parlament prin modificarea art.78 din Constitutie. In particular, CC a fost de acord cu continutul alin.(3) art.78 din proiect, care prevedea ca „este ales candidatul care obtine votul majoritatii deputatilor alesi. Daca niciun candidat nu a intrunit aceasta majoritate, se organizeaza al doilea tur de scrutin, intre primii doi candidati stabiliti in ordinea numarului de voturi obtinute in primul tur”.
Ulterior, insa, Parlamentul a ignorat textul propus CC spre avizare si avizul CC, expunand art.78 intr-o redactie care a si generat actuala criza constitutionala. Mai mult ca atat, Parlamentul, prin aceasta lege de revizuire a Constitutiei, adoptata in baza propriei sale initiative, a ignorat si vointa poporului (60% din alegatori) care, la referendumul republican din mai 1999 s-a pronuntat nu numai pentru a fi pastrata alegerea Presedintelui tarii de catre electorat, prin vot universal, egal, direct, secret si liber exprimat, dar si pentru largirea atributiilor acordate acestuia de Constitutie.
In acelasi context, remarcam ca prevederile art.80 din Constitutie privind durata si temeiurile de prelungire a mandatului Presedintelui R. Moldova au fost reglementate similar celor din art.63 din Constitutie privind durata mandatului si temeiurile de prelungire a mandatului Parlamentului. Aceasta in situatia cand aceste institutii au mandate diferite: Parlamentul este ales de popor, caruia ii apartine suveranitatea nationala, iar Presedintele R. Moldova este ales de catre Parlament. Noi nu vom comenta aspectul problemelor ce vizeaza oportunitatea, competenta exclusiva a Parlamentului ci ne vom referi la aspectul juridic si vom formula cateva intrebari:
1) Poate fi egalat statutul Presedintelui R. Moldova cu statutul Parlamentului?
2) Presedintele R. Moldova, ales de Parlament, poate avea imputerniciri mai mari decat cele acordate Parlamentului, precum dizolvarea Parlamentului in caz de nealegere a Presedintelui R. Moldova, exercitarea atributiilor depline peste mandatul de 4 an in prezenta incompatibilitatilor Presedinte-deputat, Presedinte-liderul unui partid politic si altele?
3) In aspectul respectarii principiului separarii puterilor in stat, poate fi recunoscuta compatibilitatea exercitarii de catre aceeasi persoana a functiei de Presedinte al Parlamentului si de Presedinte al R. Moldova?
Problemele trebuie sa fie discutate in cadrul Comisiei pentru reforma constitutionala, chemata sa restabileasca unitatea materiei constitutionale si sa propuna o noua redactie a Constitutiei. In acelasi timp, consider ca, tinand cont de multiplele tentative de a modifica Constitutia, este necesar sa stipulam in ea principii care ar veni sa o protejeze de diferite ingerinte. Or, daca Legea Fundamentala ar fi putut fi modificata doar de popor si daca puterea asupra integritatii ei ar fi apartinut doar poporului, nu ar fi existat acele mai mult de 20 de initiative de revizuire a Constitutiei, inaintate pana acum.
Victor Puscas,
judecator al Curtii Constitutionale, doctor in drept, membru al Comisiei pentru reforma constitutionala
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmărește TIMPUL pe Google News și Telegram!
