Ultima oră

O grevă generală PARALIZEAZĂ Belgia

Potrivit mesajelor trimise de călători prin reţeaua Twitter, primele trenuri s-au oprit duminică în jurul orei locale 21.00 (20.00 GMT). Societatea naţională a căilor ferate belgiene (SNCB) avertizase pe site-ul său că ‘circulaţia trenurilor va fi complet întreruptă de duminică ora 22.00 până luni ora 22.00’.Trenurile de mare viteză Thalys şi Eurostar, care unesc Parisul, Londra, Bruxellesul, Amsterdamul şi Cologne, şi-au întrerupt activitatea duminică seară şi vor staţiona toată ziua de luni.

În 2005 a avut loc ultima grevă generală din Belgia, organizată de singurul sindicat socialist, FGTB, iar o grevă ‘în front comun’ a fost organizată în 1993, de cele trei mari centrale sindicale din regat.

Apelul greviștilor se adresează atât sectorului public, cât şi celui privat. Aceștia denunţă miliardele de euro de economii asumate de guvernul condus de socialistul Elio Di Rupo și speră să determine încetarea activităţii în întreaga ţară. ‘Baraje de filtrare’ urmează să fie organizate la intrarea în marile oraşe la începutul dimineţii, în timp ce ‘pichete’ vor bloca accesul în întreprinderi. Poşta, administraţia, anumite bănci şi numeroase supermagazine vor rămâne cu uşile închise.

Situația este incertă în privinţa aeroportului din Bruxelles, cu toate că aeroportul Charleroi, al doilea ca mărime din ţară, a prevăzut anularea tuturor zborurilor prevăzute pentru luni. Controlorii de zbor din Bruxelles nu ar trebui, în principiu, să-şi abandoneze activitatea, dar alte categorii de personal, cum ar fi hamalii, ar urma să intre în grevă şi să afecteze serios funcţionarea aeroportului.

Autorităţile belgiene au pus la punct soluţii alternative, pentru a-i primi pe şefii de stat şi de guvern care se vor întâlni la Bruxelles în cursul după-amiezii într-un summit neoficial consacrat situaţiei economice din UE. Astfel, micul aeroport militar Beauvechain, situat la circa 30 de kilometri sud de capitală, s-a pregătit pe toată durata week-endului ca să primească avioanele liderilor din cele 27 de ţări, care nu vor putea ateriza la Bruxelles.

În rândul populaţiei şi al clasei politice, greva de luni nu este susținută în unanimitate. Bart De Wever, liderul separatiştilor flamanzi, a lansat un apel pentru ca toţi flamanzii să meargă la serviciu și a denunţat duminică ‘sindicatele roşii’ care ‘consideră necesar să provoace serioase pagube economice’, informează Agerpres. 

Via Agerpres

Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmărește TIMPUL pe Google News și Telegram!


Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *