Primul ei dans din viata – la Revelionul anului 1989 – i-a fost fatal. Dupa acea sarbatoare, o febra cumplita a tinut-o mult timp in pat. Parintii Olgai Carnat au internat-o in spitalul din Dubasari, unde i-a fost aplicat un tratament gresit, in urma caruia fata a fost calicita pe toata viata. Dupa ce medicii-criminali ii infectasera sangele, copila a fost internata in spitalul din Chisinau. Dupa trei luni de noi tratamente, i-au pus diagnoza – artrita reumatica. Au urmat ani grei de suferinta, cand fata a fost tintuita la pat. Acum, la cei 34 de ani, Olguta isi duce cu demnitate povara, devenind un nume prezent la evenimentele culturale din RM.
Frati si logodnici in durere
La una din statiunile noastre din codri, in vacanta de vara, puteau fi vazuti doi tineri frumosi cum e lacrima sufletului. Atrageau atentia celor din jur anume prin gesturile lor de dragoste rara pe care si-o purtau unul fata de altul. Fata suferea de o infirmitate, iar cel de alaturi o purta deseori in brate si se comporta cu ea exact ca o mama care-si apara mereu puiul golas. Iar copila foarte fragila se sprijinea de acel om ca o pasare imblanzita. Nimeni nu-si putea da seama: sunt frati ori logodnici? S-a adeverit ca erau frati, din localitatea Holercani, de pe malul Nistrului.
In pofida conditiei sale fizice, Olguta este foarte sociabila, vioaie, spirituala, dar cel mai important, are o putere sufleteasca rara. Cei trei frati si sora ei au ajutat-o sa-si infrunte durerea cu care nu se poate impaca nici pana azi. „In scoala am fost o eleva sarguincioasa si zglobie, pana in ziua nenorocirii mele. Spre disperarea tuturor, ma miscam din ce in ce mai greu. Parintii mei au cautat numeroase tratamente care sa ma ridice din caruciorul cu rotile.
Am ajuns si la Institutul de Reumatologie din Moscova, unde am inceput sa folosesc preparatul hormonal Prednizolon, gratie caruia, incepusem sa merg. Dezvoltarea mea fizica, insa, a stagnat ani de zile, asa incat acum, la 34 de ani, arat ca la 14 ani, dinaintea primului si ultimului dans din viata mea. Medicamentul amintit devenise ca un drog, fara care puteam sa cad iarasi la pat”, povesteste Olga Carnat.
Zbor deasupra suferintelor fizice
Dupa renuntarea la acel tratament, boala fetei se agravase astfel, incat trei ani de zile ea nu s-a putut ridica din pat. Se retrase in una din camere si nu dorea sa vada pe nimeni. „Ma ajuta credinta in Domnul si un firicel de speranta la gandul ca daca omul isi doreste cu tot dinadinsul ceva, pana la urma, realizeaza. Faceam gimnastica, cu stoicism si intr-o buna zi am inceput sa merg. Dupa ce am inceput sa ma tratez iar cu Prednizolon, rezultatul a fost uimitor: puteam chiar si sa alerg.
Dar cu cat il utilizam mai mult, efectul acestuia devenea tot mai insesizabil”, sustine Olguta. In aceste conditii, ea a avut vointa sa absolveasca clasa a IX-a si isi dorea enorm sa studieze in continuare la un liceu, insa visul i se implinise mult mai tarziu. Ani de zile a refuzat prezentele in halate albe, pe care le ura de moarte. Totusi, medicii au sfatuit-o sa accepte interventii chirurgicale la ambele picioare, pentru a-i imbunatati starea de sanatate.
Au dat gres si de data asta, operatiile au paralizat-o pentru inca trei. Intre timp, vointa ei de a se inalta deasupra durerii i-a dezlegat tainele poeziei, muzicii si picturii. Tablourile sale confectionate din scoici si margele au ajuns sa fie prezentate si apreciate la diverse concursuri si expozitii nationale si internationale. Lucrarile Olgutei expuse la OSCE, „Ginta Latina” si la TV 7 au fost admirate de mari personalitati, unele dintre care i le-au achizitionat. Sumele acumulate sunt investite de tanara in tratamente.
In 2002, domnisoara a revenit pe bancile Liceului teoretic din Holercani, gratie sprijinului moral din partea voluntarilor acestei institutii. Ea nu vrea sa fie privita cu mila, ci tratata cu intelegere si acceptare. „Am facut chiar o lista lunga a celor care aveau sa ma insoteasca in fiecare dimineata spre scoala si, apoi dupa lectii, spre casa.
Timpul a trecut repede in compania lor si am fost foarte fericita ca m-au acceptat asa cum sunt. Acum, iata-ma studenta in anul III la Facultatea de Drept, din cadrul USM, datorita fratelui Teo, cel care ma poarta in brate”, ne-a marturisit Olguta. Prietena noastra este ca un balsam pentru cei mai tristi oameni din jur. Asa ca va oferim cuvantul ei de incurajare.
|
Viata oglindita in arta Pe acest pamant, fiecare isi duce crucea, mai usoara sau mai grea, ce ne schimba caracterul si ne caleste spiritual. Astfel, devii o personalitate plina de vointa. Uneori, insa, genunchii iti tremura sub povara grea, mainile se inmoaie si cazi. In aceste momente, ai nevoie de un brat tare, care sa te sprijine. In ce ma priveste, dragostea, gingasia si farmecul ce se adaposteste in sufletul meu, datorita imaginatiei vii si colorate, indiferent de suferintele mele, se desprind din mainile firave si invaluie tabla din lemn, insirandu-se prin margele, scoici, sticla, fasole, devenind tablouri. Acestea erau si sunt alinarea mea. In aceste lucrari, este oglindita starea mea sufleteasca: de la zambet, pana la tristete si de la realizari, pana la visuri. Arta a fost acea raza de lumina, de care m-am agatat si am iesit la suprafata, pentru a dovedi tuturor puterea credintei si a dragostei, ce salasluiesc in mine, intr-un om mic, dar cu suflet mare. Muncesc din greu asupra lor, uneori nici nu-mi simt mainile de oboseala. Timp de noua ani de zile, am adunat o colectie de 40 de tablouri, cele mai mari fiind de doi pe unu metri. In 2001, tablourile mele au fost expuse la un festival la Moscova, unde m-am clasat printre primii 30 dintre cei mai buni creatori din cei peste 1600 de participanti din 20 de tari. Chiar daca nu ma pot deplasa, pot cugeta, iubi si crea. Chiar daca nu pot dansa, sufletul meu vibreaza la orice mesaj plin de lumina. Sunt o luptatoare care invinge prin speranta si eforturi mari. Celor mai tristi oameni le-as spune ca sunt alesi de Dumnezeu, sa nu dispere niciodata. Sa creada, sa lupte si sa invinga, dovedind ca sunt personalitati la fel de valoroase ca si cei din jur. Asa o sa se simta fericiti. In lumea aceasta, probleme avem multe si amare, insa efemere, pe cand viata e una si scurta, iar Dumnezeu e Mare si Atotputernic. Multumesc din suflet prietenilor si nepotelelor Doina si Diana, ele au fost ingeritele mele pazitoare pe parcursul anilor. Eu nu ma descurajez niciodata, deoarece sunt inconjurata de oameni care ma iubesc. Ma simt implinita, insa partial, pentru ca imi lipseste jumatatea, care m-ar putea accepta si iubi asa cum sunt. A dumneavoastra, Olga Carnat. |
Autor: Angelina Olaru
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmărește TIMPUL pe Google News și Telegram!
