Nici nu mai ţin minte când, brusc, cel de-al doilea tip de literatură – să-i spunem, al dezabuzării politice – a devenit cap de afiş. Şi cu cât lucrurile mergeau mai prost în ţara noastră, cu atât poezia şi proza dezamăgirii sociale păreau mai credibile şi mai actuale. Fără să fac o paradă de nume, aş aminti aici doar de tânărul (pe atunci) poet Iulian Fruntaşu, care a arătat chestiile ce nu merg şi ne trag în jos într-un poem demitizant frapant, intitulat Ţara mea. Cu vremea, acest tip de literatură a câştigat teren în faţa literaturii patriotice, dar a şi trezit nenumărate adversităţi şi idiosincrasii. O mare parte dintre cititori, mari consumatori de literatură patriotică, au fost deranjaţi că despre patrie poeţii tineri vorbeau în nişte termeni critici şi ireverenţioşi, drept care i-au acuzat pe aceştia de lipsă de patriotism. Dar oare chiar să fie antipatriotică această literatură? Oare chiar atunci când înfăţişezi lucrurile aşa cum sunt eşti, automat, antinaţional? Mă tem că nu. Şi iată de ce spun aceasta.
Pe la sfârşitul anilor ’90, toate idealurile noastre politice fuseseră compromise. Nici economic nu o duceam prea bine. Oamenii de la ţară primeau în loc de pensii căldări cu vin ori saci cu cartofi. La fel, medicii şi profesorii. În 1992, guvernanţii noştri au fost atraşi în capcana unui război devastator, ale cărui consecinţe se văd şi astăzi. Migraţia e în continuă creştere. Nesiguranţa socială şi financiară e tot mai mare. În condiţiile astea, cum să mai scrii o literatură patriotică?! A scrie literatură patriotică în aceste circumstanţe e ca şi cum ai pune bărbi publicului. Oare nu e mai cu cap să scoţi în vileag neajunsurile? Să scrii pentru a îndrepta lucrurile?
În răspunsul pe care mi l-a trimis la ancheta pe care o publicăm alăturat, George Scarlat de la Ambasada României în RM susţine că Ismail Kadare a făcut un mare bine Albaniei, chiar dacă albanezii ies foarte şifonaţi în romanele sale. Nu pot să nu fiu de acord cu părerea sa. Într-adevăr, Kadare a făcut un mare bine Albaniei, pentru că nu a căutat să înfrumuseţeze realitatea, ci a prezentat-o aşa cum este şi, prin asta, a captat simpatia publicului occidental. Dacă astăzi există un interes pentru Albania, acesta i se datorează într-o mare măsură şi lui Ismail Kadare, nu celor care glorificau trecutul sau poporul albanez, în detrimentul realităţii. Sigur că e uşor să spui că de vină sunt cotropitorii noştri. E foarte uşor să dai vina pe turci, pe ruşi sau mai ştiu eu pe cine pentru toate eşecurile noastre. Dar Ismail Kadare a mers pe un alt drum, responsabilizându-i pe albanezi pentru istoria pe care o au. De aia, poate, într-o vreme era mai iubit în afara ţării decât în interiorul ei. Cu toate astea, astăzi situaţia se schimbă şi în această ţară balcanică. Se schimbă în bine.
De aceea, eu cred că poetul Iulian Fruntaşu e un mare patriot. Pentru că a scris o poezie autentică despre ţara noastră. Poezia sa e ca o căldare cu apă rece ca gheaţa pe care i-o arunci în faţă unui om beat, în speranţa că se va trezi. Şi nu e un lenitiv ce te-ar face să adormi cât mai repede şi cât mai mult, în timp ce în jur e dezastru.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmărește TIMPUL pe Google News și Telegram!
