Actualitate

Ofiţerul CNA reţinut ar fi luat banii de la preşedintele Federaţiei de baschet

Viorel Morari a menţionat că ofiţerul Centrului ar fi primit banii în perioada februarie-martie anul curent, după ce a fost pornită o cauză penală în care preşedintele Federaţiei de baschet este bănuit de escrocherii în proporţii deosebit de mari. Viorel Morari a menţionat că banii au fost acordaţi pentru a fi influenţată decizia asupra cauzei penale, dar şi pentru ca preşedintele Federaţiei să nu fie reţinut. „Menţinerea lui în stare de arest şi efectuarea investigaţiilor pe cazul de bază, probabil, l-a determinat să facă declaraţia respectivă”, a declarat Viorel Morari.

Şeful Procuraturii Anticorupţie a afirmat că actualmente procurorul de caz înaintează acuzarea angajatului CNA. Totodată, Viorel Morari a menţionat că în acest caz ar putea fi implicate şi alte persoane. „Sunt conştient de faptul că un sigur angajat al Centrului Naţional Anticorupţie nu putea primi suma respectivă, pentru că nu era nici de competenţa dumnealui. De aceea, ca o potenţială versiune, se examinează şi implicarea altor persoane în acest caz”, a declarat Viorel Morari.

Procurorii anticorupţie nu exclud şi versiunea că denunţul preşedintelui Federaţiei de baschet ar putea fi calomnios. Dacă va fi găsit vinovat, angajatul CNA riscă închisoare de până la şapte ani.

IPN
 

Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmărește TIMPUL pe Google News și Telegram!


Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *