Actualitate

ONU acuză Rusia că foloseşte arme interzise în Ucraina

O bombă cu submuniţii a lovit spitalul principal din Vuhledar, localitate din regiunea Doneţk aflată sub control ucrainean, provocând 4 morţi şi circa zece răniţi, alte atacuri cu astfel de arme fiind semnalate în regiunea Harkov, unde au provocat 9 morţi şi 37 de răniţi în rândul civililor, a declarat purtătoarea de cuvânt a Oficiului ONU pentru Drepturile Omului, Liz Throssell.

„Din cauza efectului lor pe o rază extinsă, folosirea bombelor cu submuniţii este incompatibilă cu dreptul umanitar internaţional”, a amintit ea.

Un tratat internaţional ce interzice dezvoltarea, fabricarea, achiziţia şi stocarea unor astfel de arme este în vigoare din 2010, dar Rusia nu se numără printre statele semnatare, la fel nici SUA, Ucraina şi China. Civili au căzut victime în Ucraina şi în urma atacurilor asupra unor centre spitaliceşti, Organizaţia Mondială a Sănătăţii menţionând cel puţin 26 de astfel de atacuri, soldate cu 12 morţi şi 34 de răniţi.

„Civilii sunt ucişi şi mutilaţi în ceea ce par a fi atacuri nediscriminatorii” şi trupele ruse recurg la rachete, artilerie grea şi raiduri aeriene lângă zonele populate, remarcă purtătoarea de cuvânt a instituţiei ONU.

„Reamintim autorităţilor ruse că atacurile directe asupra civililor şi obiectivelor civile, precum şi aşa-numitele bombardamente zonale în oraşe şi sate şi alte forme de atacuri nediscriminatorii sunt interzise prin dreptul umanitar internaţional şi pot constitui crime de război”, a adăugat ea, amintind şi de atacul de miercuri asupra unei maternităţi din Mariupol.

Rusia afirmă că nu atacă decât ţinte militare şi acuză trupele ucrainene că se instalează în zone populate şi clădiri civile, inclusiv spitale, pentru a folosi civilii drept ”scuturi umane”.

Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmărește TIMPUL pe Google News și Telegram!


Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *