Astăzi 11 Decembrie 2019, Miercuri - Ultima actualizare la ora 10:35
Abonamente

Actualitate 10 Octombrie 2019, ora 07:50

OPINIE //// Ce este libertatea?

Marime Font

Când am ajuns eu prima dată în viață la Paris, undeva prin anii 90, am fost șocat să constat că pe ditamai Poarta Luvrului trona o reclamă la Apple. Era de fapt chiar mișto, o poză mare cu Voltaire (cred), un citat ceva și, într-un colț, discret, mărul mușcat. Chiar dacă mi-a plăcut ideea, m-am gândit că eu n-aș pune totuși o reclamă pe Luvru. Încă aveam o doză mare de tradiționalism în mine, reminiscență a educației naționalist-comuniste, de care crezusem că m-am dezbărat în primele luni din 1990. Da’ de unde… Evoluăm fiecare dintre noi, mai repede sau mai lent, influențați de educație, de experiențe și, bineînțeles, evoluăm (sau involuăm) sub influența celorlalți, a societății în care trăim, cu patimile și năcazurile ei. Iar a noastră chiar are prea multe năcazuri, ca să mai apară și Șora într-o reclamă la eMag.

Este incredibil câte reacții, pozitive, negative și mixte, a putut să stârnească o banală reclamă. eMag a făcut o asociere de brand cu Mihail Șora, câteva jocuri de cuvinte, cu libertatea în sens larg și libertatea (de opțiune) de a alege produse. Rezultatul a fost o neverosimilă ploaie de săgeți otrăvite, spre Șora, spre Papaya, spre eMag, spre #Rezist, chiar spre “userismul marxist” și, bineînțeles, invers, spre comunism, spre anti-comunism, chiar spre conservatorism (laic și creștin)… S-au găsit unii să-l atace pe Șora pentru că reclama aia e făcută de aceeași agenție care a făcut și campania împotriva referendumului referitor la căsătoria homosexuală… Pfff! Nu se mai înțelege om cu persoană în țara asta!

Fiecare cetățean român crede că a înțeles comunismul, dar fiecare își definește altfel raportarea la o perioadă fără eroi, doar cu martiri numai buni să se cațere oricine pe ei. În realitate, reacțiile furioase la reclama eMag cu Mihai Șora n-au legătură cu trecutul comunist al acestui om ci vin dintr-o mutație a stalinismului trăit dar puțin înțeles de societatea noastră. Nu s-a prăbușit acum 30 de ani, căci după jumătate de secol în România acel stalinism (un comunism naționalist cu elemente de fascism pur) era osificat, făcea parte din ființa acestei națiuni. Așa că n-a putut muri ci s-a mutat. Redus la ura de clasă el s-a splitat în două tulpini sociale și un fenomen. Prima tulpină este ignorantă, naționalistă, deseori creștină, frustrată. A doua este ceva mai cultă, marxistă, internaționalistă dar anticorporatistă, la fel de iacobină în esență ca și prima, radicalizată până la idioțenia utilitară, așa cum chiar Stalin o definea acum foarte mult timp. Ce au în comun cele două tulpini este fix dorința de a limita cumva libertatea celorlalți. Ce altceva este ura de clasă?


Ei bine, fenomenul format de cele două tulpini mutate din stalinismul românesc se numește pesedism. Putem să-i spunem socialismul-caviar românesc, ilustrat perfect de Liviu Dragnea, și este fix această combinație contradictorie de conservatorism autoritarist, naționalism, marxism, etatism și chiar fascism. Criza pesedismului ne-a lăsat fără amenințarea pierderii libertății și a fost pusă în evidență de o banală reclamă.

Dacă eMag făcea această reclamă acum un an, sfidându-l pe Dragnea, nimeni nu ar fi criticat nimic. Era deci eMag liberă acum un an? Nu, și poate nici nu percepea asta. Ca mai toate firmele mari, eMag nu a urinat contra vântului. A așteptat să pice Dragnea, să-i vină de la marketing măsurătoarea curentului din societate pentru a-l pune pe Șora într-o campanie despre libertate. Bineînțeles, lumea se coalizează cu învingătorul și îi aplică inutile lovituri de picior învinsului, mai ales dacă învinsul e un tiran căzut. Dar indiferent de decizia de oportunitate a conducerii, marketingul eMag nu a greșit. Într-adevăr cei mai mulți dintre clienții lor (de fapt cei mai mulți români) înțeleg libertatea exact așa – să poți să-ți iei ce vrei tu. Ce atâta filozofie? Să avem de toate, să avem slujbă ușoară și bani mulți… oare nu exact acest gen de libertate și l-au dorit românii acum 30 de ani? Au vrut libertatea adevărată? Ce e aia? Fiecare dintre noi e fix atât de liber pe cât poate fi el, nu pe cât vor alții. Libertatea poate fi un concept dureros, nu-l simți decât atunci când îți lipsește, și nici atunci nu-l simți dacă nu ai o conștiință chinuitoare, una care să te împiedice să faci pactul cu diavolul, acceptând o iluzie a libertății izvorâtă exact din autolimitarea voluntară a propriei libertăți. Dar cât de relevant era un Șora acum 30 de ani pentru un popor înfometat și abrutizat? Doar și el și ceilalți și-au dorit libertatea, nu? Au mai înțeles Șora și poporul său libertatea la fel, după ce a căzut Ceaușescu? Nu cred.

O banală reclamă a pus de fapt în evidență o criză – pe cât de uniți împotriva lui Dragnea sau Ceaușescu, pe atât de dezbinați am redevenit fără ei. Pentru că n-avem o direcție, un sens, ne agățăm frustrați și nervoși de astfel de dezbateri futile, ridicole – trebuia sau nu trebuia Șora să tabloidizeze conceptul de libertate, avem sau n-avem dreptul să interzicem căsătorii între persoane de același sex, ar trebui să fim atei sau să fim religioși? În realitate avem mult mai multe lucruri importante cu care să fim de acord și cărora să le căutăm rezolvare – risipa de resurse din societate, criza educației, incapacitatea unei integrări reale cu lumea occidentală, numeroasele crize constituționale, emigrația masivă a tinerilor și criza forței de muncă… Mai puțină intoleranță pe subiecte mici și mai multă unitate și interes pe cele mari, ne-ar face pe toți mai liberi.

https://www.moise.ro/2019/10/06/ce-este-libertatea/ 

 Urmărește știrile Timpul.md pe Telegram
loading...
Loading...
blog comments powered by Disqus

Din aceeaşi secţiune

Cele mai noi ştiri de azi

Actualitate 11 Decembrie 2019, ora: 10:35

Senatul Berlinului a decretat marţi "stare de urgenţă climatică" pentru capitala Germaniei, deschizând astfel calea spre noi eforturi de a acţiona în vederea combaterii efectelor generate de schimbările climatice, informează DPA. "Am scos în evidenţă...

( ) Citeşte tot articolul

Actualitate 11 Decembrie 2019, ora: 10:10

Grăsimile animale au fost dintotdeauna criticate şi combătute de mare parte din nutriţioniştii care se aflau în căutarea dietei şi stilului de viaţă perfect. Cu toate astea, untura are proprietăţi benefice nebănuite şi este unul din cele mai sănătoate produse din casele...

( ) Citeşte tot articolul

Actualitate 11 Decembrie 2019, ora: 10:07

Un bărbat care a întârziat câteva ore la propria nuntă a constatat că, în acest timp, femeia cu care urma să-și petreacă restul zilelor își găsise deja un alt partener. Mirele a ajuns cu câteva ore întârziere la ceremonia programată...

( ) Citeşte tot articolul

Actualitate 11 Decembrie 2019, ora: 10:04

Lucrarea a fost realizată cu ocazia aniversării a 75-a a doctorului în drept Nicolae Osmochescu – personalitate de notorietate a jurisprudenței naționale, promotor, prin forța propriului exemplu al Adevărului și Dreptății ca valori supreme, iar știința juridică ca mod de...

( ) Citeşte tot articolul

Actualitate 11 Decembrie 2019, ora: 09:35

Preşedintele rus Vladimir Putin a salutat luni summitul de la Paris privind Ucraina drept un ”pas important” spre o dezescaladare şi ”fără îndoială” o dezgheţare, adăugând că ”Rusia va face tot ce depinde de ea pentru încetarea...

( ) Citeşte tot articolul

Actualitate 11 Decembrie 2019, ora: 09:25

Cel puţin patru persoane au fost ucise în incidentul armat produs marţi după-amiază în Jersey City, în statul american New Jersey, afirmă surse citate de postul NBC New York, confirmând şi moartea a doi suspecţi. Ar fi vorba despre traficanți de droguri care au...

( ) Citeşte tot articolul

Actualitate 11 Decembrie 2019, ora: 09:18

Trepidaţiile din ce în ce mai puternice resimţite pe o insulă vulcanică din Noua Zeelandă au împiedicat eforturile autorităților de a recupera cadavrele a opt persoane care se pare că au rămas pe insulă, la două zile după erupţia care a surprins zeci de turiști, potrivit...

( ) Citeşte tot articolul

Actualitate 11 Decembrie 2019, ora: 09:15

Un influencer de pe rețelele de socializare a fost condamnat la 14 ani de închisoare după ce a plănuit să preia controlul asupra unui site cu forța, informează CNN. Rossi Lothario Adams, de 27 de ani, din Cedar Rapids, Iowa, a fost acuzat și găsit vinovat de conspirație pentru a...

( ) Citeşte tot articolul

Actualitate 11 Decembrie 2019, ora: 09:11

După ce a tăiat o găină care nu făcuse niciun ou în 5 ani, nu mică i-a fost mirarea să găsească înăuntru o bilă de mărimea unei mingi de tenis, care ar putea să-i aducă femeii bani frumoși. Cam 350.000 de dolari! Știind că se apropie o reuniune de familie, Du...

( ) Citeşte tot articolul

Actualitate 11 Decembrie 2019, ora: 09:06

 Primul avion complet electric din lume a efectuat un test de zbor deasupra orașului canadian Vancouver, zburând timp de 15 minute. „Zborul dovedește că aviația comercială în formă electrică este plauzibilă”, a spus Roei Ganzarski, directorul companiei de...

( ) Citeşte tot articolul

Ultima oră 11 Decembrie 2019, ora: 08:58

Cum vrea să SCHIMBE Uniunea Europeană regulile de ACCEPTARE a unor noi membri, după ce negocierile de aderare cu Albania şi Macedonia de Nord au fost blocate

Cum vrea să SCHIMBE Uniunea Europeană regulile de ACCEPTARE a unor noi membri, după ce negocierile de aderare cu Albania şi Macedonia de Nord au fost blocate

Uniunea Europeană a anunţat că în luna ianuarie va propune o nouă procedură pentru acceptarea de noi membri, răspunzând astfel opoziţiei exprimate de Franţa faţă de lansarea negocierilor de aderare cu Albania şi Macedonia de Nord, transmite dpa, citată de Agerpres.

( ) Citeşte tot articolul

Actualitate 11 Decembrie 2019, ora: 08:52

Reacția lui Adrian Năstase după ce președintele Iohannis a anunțat că-i retrage decorația

Reacția lui Adrian Năstase după ce președintele Iohannis a anunțat că-i retrage decorația

Fostul premier Adrian Năstase a reacționat, marți seară, pe blogul său, la informația că președintele Klaus Iohannis va retrage decorațiile tuturor persoanelor condamnate, inclusiv lui. „Gestul său meschin de astăzi nu prevestește nimic bun”, scrie fostul lider PSD,...

( ) Citeşte tot articolul

Actualitate 11 Decembrie 2019, ora: 08:50

Statele Unite ameninţă Rusia cu o ripostă în cazul ingerinţelor electorale

Statele Unite ameninţă Rusia cu o ripostă în cazul ingerinţelor electorale

Statele Unite vor riposta în cazul în care Rusia ori altă ţară vor interveni în scrutinul prezidenţial american, i-a transmis marţi seară secretarul de Stat Mike Pompeo lui Serghei Lavrov, ministrul rus de Externe, potrivit Mediafax. „Dacă Rusia ori vreun alt...

( ) Citeşte tot articolul

Actualitate 11 Decembrie 2019, ora: 08:46

Pentru îmbunătățirea serviciilor prestate clienţilor, „Red Union Fenosa" anunţă că miercuri, 11 decembrie, vor avea loc lucrări programate

Pentru îmbunătățirea serviciilor prestate clienţilor, „Red Union Fenosa" anunţă că miercuri, 11 decembrie, vor avea loc lucrări programate

Pentru îmbunătățirea serviciilor prestate clienţilor, Î.C.S. „Red Union Fenosa" S.A. anunţă că miercuri, 11 decembrie 2019, vor avea loc lucrări programate de întreținere, renovare și modernizare a rețelelor electrice pe adresele și în intervalele de...

( ) Citeşte tot articolul

Actualitate 11 Decembrie 2019, ora: 08:37

Prim-ministrul Chicu cheamă președinții de raioane la conlucrare eficientă în soluționarea problemelor țării

Prim-ministrul Chicu cheamă președinții de raioane la conlucrare eficientă în soluționarea problemelor țării

Premierul Ion Chicu a felicitat conducătorii administrațiilor publice locale nou-aleși pentru rezultatele obținute la scrutinul din 20 octombrie. Declarația a avut loc astăzi, la ședința comună a membrilor Guvernului cu președinții de raioane și primarii orașelor Chișinău și...

( ) Citeşte tot articolul

Horoscop 11 Decembrie 2019, ora: 06:27

HOROSCOP ZILNIC: HOROSCOPUL ZILEI DE 11 DECEMBRIE 2019. GEMENII SUNT IMPULSIVI

HOROSCOP ZILNIC: HOROSCOPUL ZILEI DE 11 DECEMBRIE 2019. GEMENII SUNT IMPULSIVI

Horoscopul zilei de 11 decembrie 2019 aduce previziuni astrale pentru zodiile Berbec, Taur, Gemeni, Rac, Leu, Fecioară, Balanță, Scorpion, Săgetător, Capricorn, Vărsător, Pești. Horoscopul zilnic pentru 11 decembrie 2019 vine cu sfaturi pentru toate zodiile. Horoscopul zilnic pentru 11...

( ) Citeşte tot articolul

Actualitate 10 Decembrie 2019, ora: 18:50

Judecătoria Chișinău a respins în termen record cererea de chemare în judecată depusa de Viorel Morari

Judecătoria Chișinău a respins în termen record cererea de chemare în judecată depusa de Viorel Morari

Judecatoria Chisinau, sediul Rascani, a respins ca fiind inadmisibila cererea de chemare in judecata depusa de Viorel Morari, care a atacat in instanta decizia Procurorului General de al suspenda din functie si de a verifica activitatea Procuraturii Anticoruptie.

( ) Citeşte tot articolul

Actualitate 10 Decembrie 2019, ora: 18:43

Sfecla roșie, o mină de aur pentru sănătatea sângelui și a creierului

Sfecla roșie, o mină de aur pentru sănătatea sângelui și a creierului

Nu numai că este plină de substanțe nutritive esențiale precum vitaminele B, fierul, manganul, cuprul, magneziul și potasiul, dar reprezintă o mină de aur pentru sănătate. Este bogata in nitrati, pe care corpul il transforma in oxid nitric - un compus care relaxeaza si dilata vasele de...

( ) Citeşte tot articolul

Actualitate 10 Decembrie 2019, ora: 18:27

Ce înseamnă când visezi că mori

Ce înseamnă când visezi că mori

Pentru multi dintre noi, a visa ca mori este una dintre cele mai terifiante experiente pe care le putem avea atunci cand dormi. Insa trebuie sa stii totusi ca semnificatia acestui vis nu este negativa, asa cum te-ai astepta.  Cu totii ne temem de moarte, este o frica primara, cu care ne...

( ) Citeşte tot articolul

Actualitate 10 Decembrie 2019, ora: 18:23

Gunoiștea de la marginea satului Vulcănești, în flăcări/ FOTO

Gunoiștea de la marginea satului Vulcănești, în flăcări/ FOTO

Arde gunoiştea de la marginea oraşului Vulcăneşti. Potrivit autorităţilor locale, la faţa locului se află pompierii şi angajaţii „Apă-Canal”, care încearcă să stingă flăcările.

( ) Citeşte tot articolul

Actualitate 10 Decembrie 2019, ora: 18:13

Alegeri anticipate în Marea Britanie. Brexit, cel mai important subiect de campanie

Alegeri anticipate în Marea Britanie. Brexit, cel mai important subiect de campanie

Alegerile parlamentare anticipate din Marea Britanie de joi, 12 decembrie, au fost dominate de tema ieșirii din Uniunea Europeană, a cărei dată este stabilită pentru 31 ianuarie 2020. Principalele partide competitoare au ca subiect principal de campanie Brexit-ul. La trei ani și...

( ) Citeşte tot articolul

Actualitate 10 Decembrie 2019, ora: 18:11

Erdogan a găsit o nouă ţară de invadat, după Siria: „Turcia ar putea lansa o intervenţie în Libia”

Erdogan a găsit o nouă ţară de invadat, după Siria: „Turcia ar putea lansa o intervenţie în Libia”

Turcia ar putea lansa o intervenţie militară în Libia, a avertizat marţi preşedintele turc, Recep Tayyip Erdogan, citat de postul TRT şi de agenţia de presă ANSA, conform MEDIAFAX. „În cazul în care vom fi invitaţi de Guvernul Fayez al-Sarraj pentru o...

( ) Citeşte tot articolul

Actualitate 10 Decembrie 2019, ora: 17:03

Atenție, Șoferi! Traficul pe o stradă din capitală, suspendat pentru două luni

Atenție, Șoferi! Traficul pe o stradă din capitală, suspendat pentru două luni

Primăria municipiului Chișinău informează că începând cu data de 09.12.2019 până pe data de 18.02.2020, va fi suspendat traficul rutier pe str. Cetatea Chilia la intersecție str. N. Titulescu și str. Cetatea Chilia intersecție cu str. Busuiocești. Măsura este impusă...

( ) Citeşte tot articolul

Actualitate 10 Decembrie 2019, ora: 17:00

FOTO/ Prins la locul faptei: Un adolescent de 18 ani a încercat să dea spargerea într-un magazin alimentar

FOTO/ Prins la locul faptei: Un adolescent de 18 ani a încercat să dea spargerea într-un magazin alimentar

Un magazin din stânga Nstrului, la un pas, de a fi prădat de hoți. Totul s-ar fi întâmplat în noaptea de 9 decembrie, în orașul Bender.

( ) Citeşte tot articolul

Actualitate 10 Decembrie 2019, ora: 16:57

Ministrul Economiei Anatol Usatîi a convocat o şedinţă special privind aprovizionarea Moldovei cu gaze naturale

Ministrul Economiei Anatol Usatîi a convocat o şedinţă special privind aprovizionarea Moldovei cu gaze naturale

Suplimentul la Contractul de furnizare de gaze existent dintre „Gazprom” și SA „Moldovagaz” urmează a fi semnat până la finele lunii decembrie, după agrearea soluțiilor privind achitarea costului serviciilor de transport al gazelor naturale în regim revers...

( ) Citeşte tot articolul
Current tier / breakpoint: xs sm md lg xl (= visible only on this breakpoint)

.hidden-xs-down .hidden-sm-down .hidden-md-down .hidden-lg-down

.hidden-xs-up .hidden-sm-up .hidden-md-up .hidden-lg-up .hidden-xl

.hidden-xs (only) .hidden-sm (only) .hidden-md (only) .hidden-lg (only) .hidden-xl (only)