Moldova

OPINIE /// Cozer îi sugerează Maiei Sandu să scape de Andrei Năstase?

Imediat după ce a căzut Guvernul am văzut două strategii de comunicare total diferite din parte principalilor actori politici de la Chișinău, Igor Dodon și Maia Sandu. În timp ce primul, și așa foarte activ în spațiul public până atunci, a devenit omniprezent, fosta șefă a Executivului a intrat într-un ușor con de umbră.

Este adevărat că Maia Sandu nu dispune nici pe departe de resursele mediatice pe care le are Igor Dodon, dar într-un astfel de context, atunci când nu ți se deschid unele uși, e mai bine să le forțezi. Și să utilizezi la maximum orice oportunitate ți se ivește în cale.

Maia Sandu nu se află astăzi într-o postură foarte fericită, iar capitalul politic pe care l-a acumulat în cele 5 luni cât s-a aflat în fruntea Guvernului, consolidat de toată situația din jurul alegerii procurorului general, va fi irosit mult mai devreme decât toamna anului viitor, atunci când urmează să avem alegeri prezidențiale, scrie A. Cozer.

N. Red. – Potrivit unor surse din cadrul PPDA urmează să se producă mai multe schimbări – Andrei Năstase urmând să fie înlocuit la conducerea partidului de către Igor Munteanu. Potrivit acelorași surse, Igor Munteanu ar urma să fie candidatul la funcția de Presidinte din partea PPDA, fapt care ar fi stârnit nemulțumirea „colegilor” din Partidul Acțiune și Solidaritate.

Sursa: https://cotidianul.md 

Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmărește TIMPUL pe Google News și Telegram!


Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *