Actualitate

Organizaţia Mondială a Sănătăţii a decis că este „prea devreme” să declare stare de urgenţă cu privire la noul coronavirus din China

Coronavirsul 2019-nCoV, care a fost descoperit în luna decembrie în China şi care a ucis până în prezent 18 persoane, determinând autorităţile chineze să plaseze în carantină cinci oraşe nu reprezintă încă o urgenţă medicală, a decretat joi Organizaţia Mondială a Sănătăţii.

Agenţia ONU pentru sănătate a emis evaluarea după ce autorităţile chineze au anulat majoritatea evenimentelor programate pentru Anul Nou şi au înăsprit măsurile de siguranţă pentru a evita răspândirea şi mai mare a virusului.

La conferinţa de presă care a avut loc joi seară la Geneva, directorul general al OMS, Tedros Adhanom Ghebreyesus, a spus că epidemia reprezintă o criză în China, însă „nu a devenit încă o urgenţă globală de sănătate”.

„Poate că vă deveni una”, a completat el.

Măsura luată de China de a decreta carantină în oraşe cu 18 milioane de locuitori este fără precedent în ceea ce priveşte sănătatea publică. De regulă, ţările se feresc să adopte astfel de măsuri extreme. Tedros a mai spus că în timp ce rolul OMS este de a face recomandări pe baze ştiinţifice, „la finalul zilei, o ţară suverană are autonomia de a face ceea ce crede că este bine”.

OMS este de părere că situaţia este serioasă şi o ia în serios, a mai spus directorul. „OMS urmăreşte epidemia în fiecare minut din zi”.

Organizaţia a luat decizia după ce 16 experţi independenţi au prezentat timp de două zile informaţii despre răspândirea coronavirsului nou identificat.

Didier Houssin, preşedintele comitetului pentru situaţii de urgenţă al OMS, a completat: „Este prea devreme să considerăm asta o urgenţă de sănătate publică la nivel internaţional”. El a precizat că forul a fost împărţit în privinţa acestui caz.

OMS consideră urgenţă globală „un eveniment extraordinar” care reprezintă un risc pentru alte ţări şi necesită o intervenţie coordonată la nivel internaţional. În trecut au fost emise astfel de avertizări cu privire la virusul Zika din America de Sud, gripa porcină şi poliomielita.

Houssin a sugerat că abordarea Chinei cu privire la epidemie a fost un factor în decizia de joi.

Peste 630 de persoane au fost infectate până acum cu 2019-nCoV.

Tipul de pneumonie depistat în decembrie în oraşul chinez Wuhan, capitala provinciei Hubei, este provocat de un virus din aceeaşi familie de virusuri ca cel care stă la baza sindromului respirator acut sever (SARS), au spus la începutul anului cercetătorii chinezi.

Virusul 2019-nCoV nu a mai fost identificat până acum la om. Cercetătorii cred că provine de la animalele infectate (şerpi şi lilieci, în special) şi de la fructele de mare prin piaţa din Wuhan.

Semnele de îmbolnăvire sunt tusea, febra şi insuficienţa respiratorie.

Serviciile sanitare ruse lucrează la dezvoltarea unui vaccin împotriva coronaviruslui depistat luna trecută în China, a anunţat miercuri directoarea organismului rus Rospotrebnadzor, Ana Popova.

 

Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmărește TIMPUL pe Google News și Telegram!


Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *