Astăzi 18 August 2019, Duminică - Ultima actualizare la 19 August 2019
Abonamente

Femeia 23 Februarie 2011, ora 12:30

Oxana Nantoi: „Nu poţi vorbi urât despre avion - avionul e un suflet viu”

Marime Font

Foto: Dumitru Liviu-Ştefan

A făcut Psihologie şi Engleză la Universitatea Pedagogică „Ion Creangă”, a predat un timp la Liceul „Spiru Haret”, dar, pentru că întotdeauna a tins spre cer, a ajuns în aviaţie. Din 2000, le urează „Bun venit!” sau „Drum bun!” celor care au ca punct de destinaţie sau de plecare Chişinăul. Şi, de fiecare dată, le aminteşte să-şi cupleze centurile de siguranţă. „Este munca la care am visat”, ne spune senină însoţitoarea de bord Oxana Nantoi, şefa Departamentului însoţitori de bord de la Compania „Moldavian Airlines”.

- Oxana, dacă s-ar face un sondaj de opinie despre profesiile romantice, sunt convinsă că cea de însoţitoare de bord ar fi în top. Cât de mult corespunde realităţii această imagine romanţată a meseriei tale?
- Ştiu de acest stereotip. Romantismul în profesia noastră există, bineînţeles, dar nu chiar în măsura în care se vede de la sol... E romantic pentru că zbori şi, zilnic, cunoşti oameni noi. Altminteri, profesia noastră necesită o dăruire deopotrivă fizică şi morală - uneori te trezeşti foarte devreme, alteori te culci foarte târziu, ai curse de noapte şi aproape că nu ai un regim ca la ceilalţi. Trebuie să fii flexibilă şi sănătoasă, pentru că noi simţim mai mult ca oricine presiunea, atât la propriu, cât şi la figurat. Oamenii slabi nu rezistă, inclusiv pentru că, la rândul nostru, lucrăm cu oameni şi ei reacţionează diferit în aer. De aceea, este foarte important ca echipajul aeronavei să fie o echipă, ca o mare familie în care toţi sunt apriori buni. Doar atunci zborul e în siguranţă.

- Cine sunt mai conflictuali? Ai un clasament al pasagerilor?
- Nu putem vorbi de pasageri conflictuali, în niciun caz. Dar există pasageri mai „emotivi”, din această categorie făcând parte ruşii sau italienii. Cu ei este mai interesant de lucrat, dar şi mai dificil, într-o situaţie mai critică.



Foto: Liviu Dumitru

- Cum se devine însoţitoare de bord?
- Când am venit în aviaţie, în 1998, se mai practicau pilele. Dar în acel an „Air Moldova” (acolo am lucrat iniţial) şi-a propus să împrospăteze chipul companiei şi să ia băieţi şi fete tinere, care să cunoască limbi străine, nu fiice şi feciori de piloţi şi însoţitori de bord. M-am înscris în concurs şi am trecut. A urmat Şcoala de însoţitori de bord, care se află pe teritoriul Aeroportului, apoi cursurile de conversie, la care se învăţa tipul de aeronavă. Acuma e mai uşor să studiezi - poţi să-ţi plăteşti şcoala, care nu e deloc ieftină -, dar nu ai nicio garanţie că o companie va face casting şi te va alege anume pe tine...

- În ce măsură procesul de selecţie al însoţitorilor de bord este un casting?
- În cei trei ani de când sunt şefă de departament, am participat la angajarea a două ture de însoţitori de bord şi pot spune că este şi casting, candidaţii fiind aleşi inclusiv în funcţie de aspectul lor fizic. Dar nu căutăm modele pentru copertă de revistă - important e să aibă un chip plăcut. Zborul, pentru majoritatea oamenilor, este un factor de stres şi, atunci când interacţionează cu o persoană agreabilă, lor le este mai uşor. Pasagerii, mai ales cei cărora le este frică de zbor, ne urmăresc foarte atent fiecare mişcare, fiecare pas, dacă zâmbim sau ba şi, în funcţie de comportamentul nostru, reacţionează şi ei.

- Ce sunteţi mai mulţi - fete sau băieţi?
- La „Moldavian Airlines”, dar şi în celelalte companii, sunt mai multe fete: trei din 18, în cazul nostru. Se consideră o meserie feminină, fiindcă trebuie să oferim ceai, cafea, pe când misiunea noastră este siguranţa zborului. Experienţa noastră se estimează ca şi la piloţi, în ore de zbor - eu aveam 5055 la 1 ianuarie; nu prea mult, pentru că a trebuit să mă împart între avion şi birou. Iar când împingi cărucioarele cu mâncare şi băutură, care cântăresc câte 70 de kilograme, realizezi că eşti chiar mai puternică decât un bărbat!

- Din ce constă ziua ta şi a colegelor tale?
- Dacă nu avem zboruri, poate fi pur şi simplu o zi liberă. Ori avem cursuri de perfecţionare. Indiferent unde ne aflăm însă, trebuie să avem telefonul deschis, ca să fim informate pentru planificarea din ziua următoare sau pentru a putea fi găsite în caz de urgenţe. Există şi fetele din aşa-zisa rezervă care - coafate, machiate, cu uniforma pregătită - să se poată prezenta la bord în 60 de minute, în caz de necesitate. Astfel, „a arăta bine” a devenit un mod de viaţă pentru noi. În valijoara noastră sunt obligatorii peria şi pasta de dinţi, cosmetica, o cămaşă curată şi minimum două perechi de ciorapi.

- Ce crede fetiţa ta, Sofia, despre meseria mamei?
- Probabil, pentru că am zburat şi fiind însărcinată, la cei nouă ani pe care îi are acum spune că vrea să-mi păşească pe urme. Eu însă o conving să înveţe bine şi să-şi găsească un serviciu bun la sol. E o muncă grea, cu puţin timp petrecut acasă, nu-ţi mai rămâne putere să oferi dragostea şi atenţia necesare familiei. Iar familia este extrem de importantă. Cei de acasă lucrează, de fapt, mai mult decât noi. Pentru că ei ne aşteaptă, iar să aştepţi e foarte greu.

- Când urci în avion, te gândeşti că ai putea să nu te mai întorci?
- Te mai trece câte un gând, dar cu astfel de temeri nu poţi şi nici nu ai dreptul să urci la bord. Poate că ni s-au atrofiat sentimentele, cine ştie ... Desigur că e o glumă. Suntem profesionişti în ceea ce facem şi suntem încrezuţi în profesionismul celorlalţi colegi atât de la bord, cat şi de la sol.

- Ce faci când, mai mult sau mai puţin diplomatic, eşti agăţată la bord?
- Zâmbeşti de o manieră în care bărbatul cu pricina să înţeleagă că nu vei permite o atitudine nepotrivită faţă de tine. Suntem şi actriţe, când trebuie!

- Să înţeleg că nu vi se întâmplă poveşti de dragoste în avion?
- Sigur că există pasageri care, zburând frecvent, au anumite simpatii faţă de unele colege. Dar nu am fost încă la vreo nuntă care să se fi înfiripat în zbor.

- Ce faci atunci când închizi, totuşi, telefonul?
- Timpul liber îl dedic fetiţei - încerc să fiu o mamă bună măcar atunci când sunt pe pământ. Facem temele împreună, mergem la plimbare. Dar telefonul nu-l închid. Doar că există nişte legi nescrise, pe care le cunosc şi colegii, şi rudele, şi prietenii - nu se telefonează după ora 9 seara, bunăoară, pentru că este foarte posibil să zbor la patru dimineaţă şi, deci, s-ar putea să dorm deja.

- Poţi spune că ai văzut lumea?
- Nu prea. Noi călătorim foarte mult, dar deseori nu vedem decât aeroportul. Avem preponderent curse dus-întors, fără staţionări prea lungi. În cele o ora-două dintre curse, reuşim să facem ordine în aeronavă şi... cam atât. Totuşi, graţie companiei, care ne oferă un bilet gratis pe an, am vizitat Atena şi, mai recent, Veneţia. E o minunăţie de oraş, de care m-am îndrăgostit din prima.

Sursa: Timpul Suplimentul Femeia

Un articol de: Sorina Stefârţă
 Urmărește știrile Timpul.md pe Telegram
blog comments powered by Disqus

Din aceeaşi secţiune

Cele mai noi ştiri de azi

Actualitate 19 August 2019, ora: 12:06

alegeri 2019 Mâine începe campania electorală pentru alegerile locale și pentru Parlament / Partidele sunt „în vacanță” și nu știm niciun candidat

Mâine începe campania electorală pentru alegerile locale și pentru Parlament / Partidele sunt „în vacanță” și nu știm niciun candidat

Campania electorală pentru alegerile locale din R. Moldova, din 20 octombrie, va începe la 19 august.

( ) Citeşte tot articolul

Cultură 18 August 2019, ora: 12:06

Mitropolitul Varlaam al Moldovei, cu numele de mirean Vasile Moţoc a decedat la 18 august 1657 la mânăstirea Secu.

( ) Citeşte tot articolul

Actualitate 18 August 2019, ora: 11:18

TAP, unul dintre puținele gazoducte non-rusești din Europa, aproape de finalizare

TAP, unul dintre puținele gazoducte non-rusești din Europa, aproape de finalizare

 Conducta TAP, prin care gazele naturale din Marea Caspică (Azerbaidjan) vor ajunge în Europa, este finalizată în proporţie de 88,8%, potrivit News.ro. În anul 2020, când este programată să aibă loc prima livrare de gaze spre Europa, TAP va fi primul gazoduct non-rusesc care va...

( ) Citeşte tot articolul

Actualitate 18 August 2019, ora: 09:55

Jean-Claude Jucker, operat de urgenţă, după ce și-a întrerupt vacanţa în Austria

Jean-Claude Jucker, operat de urgenţă, după ce și-a întrerupt vacanţa în Austria

Președintele Comisiei Europene, Jean-Claude Juncker și-a întrerupt vacanța în Austria pentru a fi operat de urgență. El va fi supus unei intervenții chirurgicare pentru îndepărtarea vezicii biliare.

( ) Citeşte tot articolul

Actualitate 18 August 2019, ora: 09:54

Marea Britanie riscă să intre într-o criză de combustibil, alimente și medicamente în cazul unui Brexit fără acord

Marea Britanie riscă să intre într-o criză de combustibil, alimente și medicamente în cazul unui Brexit fără acord

Marea Britanie se va confrunta cu penurii de combustibil, alimente şi medicamente dacă părăseşte Uniunea Europeană fără un acord de tranziţie, riscând blocarea porturilor şi o frontieră dură în Irlanda, se menţionează în documente oficiale publicate de Sunday...

( ) Citeşte tot articolul

Actualitate 18 August 2019, ora: 09:49

BREAKING NEWS / FOTO DE LA LOCUL EVENIMENTULUI - Un om de afaceri din anturajul lui Vlad Plahotniuc, s-ar fi împușcat. Ce a scris pe bilețelul de adio

BREAKING NEWS / FOTO DE LA LOCUL EVENIMENTULUI - Un om de afaceri din anturajul lui Vlad Plahotniuc, s-ar fi împușcat. Ce a scris pe bilețelul de adio

Iurie Luncașu, omul de afaceri care deține "Casă Albă" din parcul "Valea Morilor", a fost găsit fără suflare în această noapte.  

( ) Citeşte tot articolul

Film 18 August 2019, ora: 09:43

George R.R. Martin: Finalul serialului „Game of Thrones” nu va influenţa viitoarele romane

George R.R. Martin: Finalul serialului „Game of Thrones” nu va influenţa viitoarele romane

Scriitorul George R.R. Martin, a cărui serie de romane „A Song of Ice and Fire” a stat la baza serialului „Game of Thrones”, a declarat într-un interviu acordat The Observer că finalul producţiei HBO nu va influenţa viitoarele sale două romane.

( ) Citeşte tot articolul

Actualitate 18 August 2019, ora: 09:39

3 judecători la Curtea Constituțională din 6 vin de la socialiști. Asta da - revoluție, asta da - depolitizare

3 judecători la Curtea Constituțională din 6 vin de la socialiști. Asta da - revoluție, asta da - depolitizare

„Probabil, sunt considerat cel mai dur critic al actualei guvernări. Dar prognozele mele se adevaresc pe zi ce mandatul guvernării avansează. Mai relevantă decât orice este afirmația că “în Moldova nu are loc revoluție, ci redistribuire a...

( ) Citeşte tot articolul

Actualitate 18 August 2019, ora: 09:36

Mort din cauza unui sandviș: Un client nemulțumit a împușcat mortal un ospătar, într-o suburbie a Parisului

Mort din cauza unui sandviș: Un client nemulțumit a împușcat mortal un ospătar, într-o suburbie a Parisului

Un ospătar de la un local din apropierea Parisului a fost împușcat mortal de un client nemluțumit de ”serviciie” sale. Clientul a devenit furios pe motiv că sandvișul comandat nu a fost pregătit suficient de repede, relatează BBC News. 

( ) Citeşte tot articolul

Actualitate 18 August 2019, ora: 09:34

HOROSCOP ZILNIC: HOROSCOPUL ZILEI DE 18 AUGUST 2019. CAPRICORNII TREBUIE SĂ-ȘI ASCULTE INTUIȚIA

HOROSCOP ZILNIC: HOROSCOPUL ZILEI DE 18 AUGUST 2019. CAPRICORNII TREBUIE SĂ-ȘI ASCULTE INTUIȚIA

Horoscopul zilei de 18 august 2019 aduce previziuni astrale pentru zodiile Berbec, Taur, Gemeni, Rac, Leu, Fecioară, Balanță, Scorpion, Săgetător, Capricorn, Vărsător, Pești. Horoscopul zilnic pentru 18 august 2019 vine cu sfaturi pentru toate zodiile. Horoscopul zilnic pentru 18 august...

( ) Citeşte tot articolul

Actualitate 18 August 2019, ora: 09:31

Un bărbat internat la spitalul Buzău a ucis patru pacienți și i-a rănit grav pe alții, atacându-i cu un stativ de perfuzii

Un bărbat internat la spitalul Buzău a ucis patru pacienți și i-a rănit grav pe alții, atacându-i cu un stativ de perfuzii

Un pacient de la Spitalul de Neuropsihiatrie şi Măsuri pentru Siguranţă Săpoca, judeţul Buzău, a omorât, în noaptea de sâmbătă spre duminică, patru pacienţi şi a rănit alţi nouă cu un stativ de perfuzie.

( ) Citeşte tot articolul

Actualitate 18 August 2019, ora: 08:51

63 de oameni au murit și alți 180 au fost răniți în urma unei explozii la o nuntă din Kabul

63 de oameni au murit și alți 180 au fost răniți în urma unei explozii la o nuntă din Kabul

O bombă a explodat sâmbătă seară la o nuntă din capitala afgană Kabul provocând moartea a cel puțin 63 de persoane și rănind alte 180, scrie BBC News. 

( ) Citeşte tot articolul

Istorie 18 August 2019, ora: 07:34

istorie (DOCUMENT) Traducere din Cambridge Journal of Economics: FOAMETEA SOVIETICĂ din 1947

(DOCUMENT) Traducere din Cambridge Journal of Economics: FOAMETEA SOVIETICĂ din 1947

O deosebită atenție în ultimii 20 de ani a fost acordată aspectelor economice ale foametei.  

( ) Citeşte tot articolul

Actualitate 18 August 2019, ora: 07:18

Societatea civilă: s-a ratat o ocazie pentru consolidarea integrității, autorității și independenței Curții Constituționale a Republicii Moldova

Societatea civilă: s-a ratat o ocazie pentru consolidarea integrității, autorității și independenței Curții Constituționale a Republicii Moldova

13 ONG-uri din întreaga țară au solicitat Parlamentului să modifice Legea cu privire la Curtea Constituțională. Aceasta în contextul numirii celor doi judecători la Curtea Constituțională: Domnica Manole şi Vladimir Ţurcan.

( ) Citeşte tot articolul

Actualitate 18 August 2019, ora: 06:42

Sondaj IDIS Viitorul: Andrei Năstase îl întrece pe Ilan Shor la capitolul încredere

Sondaj IDIS Viitorul: Andrei Năstase îl întrece pe Ilan Shor la capitolul încredere

 Igor Dodon este personalitatea politică care se bucură de cea mai mare încredere în rândul cetățenilor Republicii Moldova, fiind urmată de premierul Maia Sandu. 59% dintre moldovenii care au participat nu au încredere in nimeni.

( ) Citeşte tot articolul

Sport 18 August 2019, ora: 04:45

Dezastru total pentru Simona Halep după înfrângerea de la Cincinnati. Românca, pusă în faţa unei situaţii disperate

Dezastru total pentru Simona Halep după înfrângerea de la Cincinnati. Românca, pusă în faţa unei situaţii disperate

Înfrângerea suferită de Simona Halep în faţa americancei Madison Keys a cântărit mult mai mult decât a părut la prima vedere.

( ) Citeşte tot articolul

Actualitate 17 August 2019, ora: 16:40

Boris Johnson se întâlneşte cu Emmanuel Macron şi Angela Merkel pentru a discuta despre Brexit înainte de summitul G7

Boris Johnson se întâlneşte cu Emmanuel Macron şi Angela Merkel pentru a discuta despre Brexit înainte de summitul G7

 Premierul britanic Boris Johnson urmează să efectueze săptămâna viitoare vizite la Paris şi Berlin şi să fie primit de Emmanuel Macron şi Angela Merkel pentru a discuta despre Brexit, înaintea summitului G7, potrivit unor surse diplomatice, relatează AFP.

( ) Citeşte tot articolul

Actualitate 17 August 2019, ora: 16:22

Dilema Veche „Asistăm la un reviriment al ideilor totalitare și comuniste“

„Asistăm la un reviriment al ideilor totalitare și comuniste“

 Unul dintre inițiatorii legii privind interzicerea organizațiilor, simbolurilor și faptelor cu caracter comunist e Cristian Ghinea. L-am întrebat cum își explică faptul că fascismul e unanim condamnat, în schimb, în ceea ce privește comunismul, persistă...

( ) Citeşte tot articolul

Actualitate 17 August 2019, ora: 16:20

Conducta TAP, prin care gazele naturale din Marea Caspică vor ajunge în Europa, este finalizată în proporţie de 88,8%

Conducta TAP, prin care gazele naturale din Marea Caspică vor ajunge în Europa, este finalizată în proporţie de 88,8%

 Proiectul Trans Adriatic Pipeline (TAP) era finalizat în proporţie de 88,8%, la sfârşitul lunii iulie, arată datele actualizate publicate pe site-ul consorţiului TAP AG.

( ) Citeşte tot articolul

Actualitate 17 August 2019, ora: 11:28

Explozia de la Arhanghelsk. Doctorii ruși spun că nu au fost avertizați că pacienții au fost victimele unui accident nuclear - unui medic i s-a identificat un izotop radioactiv în țesutul muscular

Explozia de la Arhanghelsk. Doctorii ruși spun că nu au fost avertizați că pacienții au fost victimele unui accident nuclear - unui medic i s-a identificat un izotop radioactiv în țesutul muscular

Cinci angajați ai spitalului în care au fost tratate victimele accidentului nuclear de la Arhanghelsk au spus pentru Moscow Times că medicii care au lucrat direct cu pacienții au fost puși de agenți ai Serviciul Federal de Securitate să semneze acorduri de confidențialitate. Cei trei...

( ) Citeşte tot articolul

Actualitate 17 August 2019, ora: 11:26

Cazul Caracal. Din oasele găsite în pădure, bănuite a fi ale Luizei Melencu, nu s-a putut evidenția un profil ADN, anunță DIICOT

Cazul Caracal. Din oasele găsite în pădure, bănuite a fi ale Luizei Melencu, nu s-a putut evidenția un profil ADN, anunță DIICOT

Specialiștii INML nu au putut identifica niciun profil ADN de pe oasele găsite în pădure, în cazul Caracal, deoarece erau într-o stare de calcinare excesivă, arată DIICOT. Procurorii au retrimis INML dispoziție de refacere a analizei. 

( ) Citeşte tot articolul

Horoscop 17 August 2019, ora: 11:22

HOROSCOP ZILNIC: HOROSCOPUL ZILEI DE 17 AUGUST 2019. SCORPIONII POT PIERDE BANI

HOROSCOP ZILNIC: HOROSCOPUL ZILEI DE 17 AUGUST 2019. SCORPIONII POT PIERDE BANI

Horoscopul zilei de 17 august 2019 aduce previziuni astrale pentru zodiile Berbec, Taur, Gemeni, Rac, Leu, Fecioară, Balanță, Scorpion, Săgetător, Capricorn, Vărsător, Pești. Horoscopul zilnic pentru 17 august 2019 vine cu sfaturi pentru toate zodiile. Horoscopul zilnic pentru 17 august...

( ) Citeşte tot articolul

Actualitate 16 August 2019, ora: 14:23

Purcari Wineries raportează venituri de 88 mil.lei în S1/2019, în creştere cu 25% şi profit de 17 mil.lei, plus 7%

Purcari Wineries raportează venituri de 88 mil.lei în S1/2019, în creştere cu 25% şi profit de 17 mil.lei, plus 7%

Grupul Purcari Wineries a încheiat primul semestru din 2019 cu venituri de 87,7 milioane lei, în creştere cu 25% şi un profit net de 17,1 milioane lei, cu 7% mai mare decât în perioada similară din 2018.

( ) Citeşte tot articolul

Actualitate 16 August 2019, ora: 14:18

PSD-ista Dăncilă, cu elicopterul în turneu electoral în Moldova, regiunea unde nu s-a construit niciun kilometru de autostradă

PSD-ista Dăncilă, cu elicopterul în turneu electoral în Moldova, regiunea unde nu s-a construit niciun kilometru de autostradă

În turneu electoral în Moldova, ​​Viorica Dăncilă a venit cu elicopterul la Iași, precizând că pentru a putea ajunge în fiecare județ trebuie să apeleze și la acest mijloc de transport. Secretarul general al PSD, Mihai Fifor, a precizat că elicopterul este...

( ) Citeşte tot articolul
Current tier / breakpoint: xs sm md lg xl (= visible only on this breakpoint)

.hidden-xs-down .hidden-sm-down .hidden-md-down .hidden-lg-down

.hidden-xs-up .hidden-sm-up .hidden-md-up .hidden-lg-up .hidden-xl

.hidden-xs (only) .hidden-sm (only) .hidden-md (only) .hidden-lg (only) .hidden-xl (only)