Lumea

Papa Francisc condamnă exploatarea prin muncă a copiilor, intensificată în timpul pandemiei

Papa a reamintit că vineri 12 iunie se sărbătoreşte Ziua mondială împotriva exploatării prin muncă a copiilor, "un fenomen care îi lipseşte pe fetiţe şi băieţi de copilăria lor şi le pune în pericol dezvoltarea integrală”, devenind ”în multe dintre cazuri forme de sclavie şi de recluziune cu consecinţe fizice şi psihologice", a avertizat papa.

"În actuala situaţie sanitară de urgenţă, în numeroase ţări, mulţi copii şi tineri sunt obligaţi să muncească în condiţii neadecvate pentru vârsta lor pentru a-şi ajuta familiile aflate în sărăcie extremă", a denunţat Sfântul părinte.

Suveranul pontif a făcut apel la instituţii "să pună în practică toate eforturile necesare pentru a-i proteja pe minori, compensând pentru lipsurile economice şi sociale din dinamica distorsionată în care, din păcate, se află aceştia".

"Copiii sunt viitorul familiei: Toţi avem datoria de a veghea asupra creşterii, sănătăţii şi a liniştii lor", a precizat papa.

"Toţi suntem responsabili de acest lucru", a subliniat Sfântul părinte.

Potrivit Fondului Naţiunilor Unite pentru Copii (UNICEF), aproximativ 150 de milioane de copii, cu vârste între 5 şi 14 ani din întreaga lume, sunt obligaţi să muncească 

Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmărește TIMPUL pe Google News și Telegram!


Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *